Luni, 14 octombrie, la ora 15.00 și chiar în ziua plină de încărcătură, spirituală și credința anume cea legată de Sfânta Paraschiva, în Studioul BZI LIVE a fost programată o ediție emoționantă. Aceasta a fost dedicată celor care au făurit și jertfit pentru Națiune și că România contemporană să fie independentadar și unui loc special din Iași. Invitat a fost colonelul (în rezervă) Dan Prisăcaru, coordonatorul filialei Iași a Muzeului Național al Armatei – Regele Ferdinand I. Dialogul alături de domnia a avut în prim-plan faptul că, anul trecut, pe 10 noiembrie, a avut loc festivitatea de inaugurare a filialei Iaşi a Muzeului Militar Naţional Regele Ferdinand I, situată pe bulevardul Carol I, nr.7, la sediul Cercului Militar Iaşi. Ideea înființării acestei filiale a plecat de la militarii din garnizoană și din mediul academic ieșean, fiind transpusă în practică într-un timp relativ scurt.
O inițiativă sprijinită de conducerea Ministerului Apărării Naționale şi a structurilor subordonate s-a transformat în realitate. Acum, ieșenii și turiștii capitalei istorice a Moldovei, atunci când vizitează vestitul Copou, se vor putea opri o clipă lângă Cercul Militar, peste fdrum de Spitalul Militar, pentru a cunoaște frânturi din istoria militară a Iașului și a Moldovei. Îi întâmpină o colecție frumoasă de piese de artilerie, în parc, și exponate alese cu grijă și suflet de muzeografii Muzeului Militar Național, în expoziția permanentă.
„Această filială a fost înfiinţată în semn de respect şi cinstire pentru jertfa armatei române în Războiul de Întregire şi pentru rolul pe care l-a avut Iaşul, capitala celor trei uniri, 1600, 1859 şi 1918. A fost capitală de război, între anii 1916 și 1918, a rezistenţei până la capăt, aşa cum spunea marele istoric Nicolae Iorga”, a declarat directorul filialei Iași a Muzeului Militar Național Regele Ferdinand I, colonelul (r) Dan Prisăcaru. În jurul acestor aspecte se va derula ediția BZI LIVE, conceputa ca un omagiu pentru toți soldații romani, căzuți pe câmpul de luptă, în diversele bătălii, războaie sau conflagraţii mondiale pentru națiunea romana, libertate și independentă. De asemenea, producția este dedicată și veteranilor respectiv celor sunt acum în Armata Romană.