Escaladarea periculoasă. Pe când „omuleții verzi”?

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Toate guvernele de după Viorica Dăncilă, care a pledat viguros pentru suveranitatea națională, au ratat în mod mai mult decât responsabil, de-a dreptul criminal, o oportunitate cu care nu te întâlnești de prea multe ori în istorie. Valorificarea excepționalei poziții geostrategice a țării noastre, care putea oferi uriașe oportunități politice, transformând-o pe aceasta într-un handicap. Într-un pericol care, pe zi ce trece, devine major. Așa încât nu ar fi de mirare să ne trezim pe cap și cu „omuleții verzi”.

„Omuleții verzi” sunt militari fără uniformă și fără însemne de unitate, utilizați frecvent de Kremlin în pregătirea discretă, dar fermă, a unor importante evenimente cu caracter militar și politic. I-am avut și au fost extrem de activi la sfârșitul anului 1989, când s-au infiltrat în România, unde au rămas cantonați în diverse locuri până în 1991. Ei au prefațat și au însoțit, acționând și discret, dar și violent, evenimentele care au pregătit și apoi au însoțit răsturnarea de la putere a lui Nicolae Ceaușescu și instalarea la vârful statului a unei echipe în frunte cu Ion Iliescu, de agenți activi ai Moscovei, care în ultimii ani fuseseră ținuți în conservare. „Omuleți verzi”, pregătind, de asemenea, evenimente grave, au fost plasați în 2008 în Georgia, Abhazia și Osetia de Sud, în 2014 în Crimeea, în intervalul 2014–2022 în Donbas, iar începând cu 2015 în Siria, Libia, Mali și alte state africane. De fiecare dată, în urma „omuleților verzi”, Rusia a acționat agresiv și în forță.

Introducerea de mai sus are rolul de a avertiza opinia publică asupra unui pericol real care ne paște în condițiile în care, prin politici de-a dreptul neghioabe ale ultimelor guverne, România s-a vulnerabilizat economic, politic și militar. Și, nu în ultimul rând, diplomatic. Această ultimă referire este cu trimitere directă la amatorismul cras și la iresponsabilitatea condamnabilă a ultimei șefe a diplomației de la București, care numai diplomată nu e și care lucrează în tandem cu un alt pafarist de marcă, președintele numit Nicușor Dan. Aceștia s-au pretat unui joc de-a dreptul pervers al aliaților noștri europeni și din NATO, care, știind care sunt vulnerabilitățile noastre amplificate în ultimii ani, ne-au împins la „însurățire”, astfel încât, din ce în ce mai frecvent, oficialii de la București și-au permis manifestări belicoase la adresa Moscovei. Nu a fost suficient faptul că am acceptat instalarea scutului antirachetă de la Deveselu — care, desigur, era necesar —, dar, bizuindu-ne în exces pe acest instrument de apărare și pe poziția noastră geografică, care, în principiu, ne oferă oportunități geostrategice la Marea Neagră și pe flancul sud-estic NATO, ne-am permis să provocăm în fel și chip — ca să nu spun să zgândărim — Federația Rusă. Și, firește, gradual, dar ferm, oficialii de la Moscova, în frunte cu Vladimir Putin, au ripostat. Sunt mai multe episoade de acest fel, pe care nu le voi enumera acum. Dar cele mai semnificative două sunt afirmația lui Vladimir Putin, cum că, prin Deveselu, România devine o țintă militară legitimă a Federației Ruse, sau a lui Dmitri Rogozin, căruia nu i s-a permis, în mod prostesc, survolul deasupra teritoriului României la întoarcerea sa din Transnistria, în 2014, și a cărui replică a fost de o duritate fără precedent: „Data viitoare voi veni cu Tu-160”, a spus acesta, referindu-se la faimosul bombardier strategic rusesc. Și, zilele trecute, prin Oana Țoiu, cu spatele acoperit de la Cotroceni, ne-am îmbățoșat, amenințând Federația Rusă cu represalii pentru câteva drone rătăcite, la scurt timp după ce am închis ostentativ consulatul rusesc de la Constanța și am împachetat, tot ostentativ, declarându-i indezirabili pe câțiva diplomați ai Moscovei.

În prezent, ne confruntăm cu o ploaie de drone și de resturi de drone — cu sau fără încărcături explozive —, cele mai multe rătăcite deasupra teritoriului României, dar unele dintre ele, desigur, constituind acte de provocare și precedându-i, Doamne ferește, pe „omuleții verzi”. Fără doar și poate, cele mai multe drone sunt rusești, dar au existat și drone de fabricație ucraineană pe care însă Kievul, un „partener de nădejde al României”, cu reprezentantul căruia Nicușor Dan tocmai se întâlnește la Chișinău, a evitat să le recunoască proveniența.

Amenințările, așadar, se precipită, iar România, fiind incapabilă, cel puțin sub aspect diplomatic, să profite de apartenența noastră la UE și NATO, își amplifică propriile vulnerabilități și mai mult, devine, așa cum, de altfel, s-a și spus oficial, pe zi ce trece, o vulnerabilitate tot mai mare pentru aliații noștri. Cu alte cuvinte, așa-numitele guverne pro-occidentale acționează, probabil, din inconștiență și cu incompetență împotriva aliaților, devenind, de fapt, anti-europene și anti-NATO.

Am fi avut nevoie, în această perioadă, nu numai de guverne capabile să promoveze interesul național și nu doar la modul declarativ, ci și de un arsenal diplomatic pe măsură. Nu de Oana Țoiu sau de Emil Hurezeanu sau de Ramona Mănescu aveam noi nevoie la cârma externă a României, ci de personalități, de diplomați de carieră de calibrul lui Bogdan Aurescu, Teodor Meleșcanu, Lazăr Comănescu sau Titus Corlățean. Cu cei pe care îi avem la cârmă și cu aparatul pe care aceștia îl promovează, ne ducem rău de tot în cap și din punct de vedere geo-strategic, transformând un avantaj potențial într-un handicap real.