Consiliul Local al unui oraș din România a decis să interzică creșterea păsărilor și animalelor. Locuitorii trebuie să găsească rapid o metodă prin care să se adapteze noilor reglementări. Cei care vor încălca legea riscă amenzi uriașe.
Consiliul Local din Craiova a luat decizia de a nu mai permite locuitorilor să aibă animale sau păsări, inclusiv în zona C a orașului. Până la această hotărâre, măsura era valabilă pentru zonele A și B ale orașului. În ceea ce privește zona D, situația este încă incertă și urmează să fie clarificată la începutul anului 2023. Motivul pentru care zona ar putea fi scutită, după cum menționează liderul consilierilor USR, Cezar Drăgoescu, este condiția oamenilor care locuiesc acolo. Periferia orașului nu ar putea rezista fără animale, neavând condiții moderne.
„Din păcate, unele locuri, mai ales cele din zona D a municipiului Craiova, sunt numai cu numele în oraş, faptic sunt undeva în Evul Mediu. Oamenii nu au apă şi canal. De facto ei trăiesc undeva în mediul rural, sunt numai pe hârtie în Municipiul Craiova. Primăria Craiova nu a investit nimic în comunitatea lor în ultimii 50 de ani”.
Motivul pentru care se interzice creșterea animalelor. Ce amenzi vor fi acordate
Consilierul Octavian Sorin Marinescu a spus că măsura a venit după ce mai mulți craioveni s-au plâns de mirosul și gălăgia pe care o fac animalele și păsările vecinilor.
„Este o măsură nepopulară, dar pentru fiecare om care nu va mai fi lăsat să crească animale, sunt 10-20 din zona respectivă care vor aprecia şi se vor bucura că vor avea linişte, nu vor mai avea mirosuri”, a spus Octavian Sorin Marinescu
Amenzile pentru persoanele fizice care vor continua să crească păsări și animale în Craiova este cuprinsă între 500 și 2.500 de lei. În cazul persoanelor juridice, suma va fi între 1.000 și 2.500 de lei.