Astăzi, 8.02.2025, are loc o conferință regională a partidului S.O.S. În cadrul acesteia, invitații speciali vor ține discursuri despre prioritățile politice ale organizației. Sute de oameni din regiunea Moldovei și Bucovinei sunt prezenți alături de europarlamentarul S.O.S Diana Ivanovici Șosoacă. Sute de oameni au aplaudat-o minute în șir și au strigat „Diana Șoșoacă președinte”.
Sute de oameni, alături de Diana Ivanovici Șoșoacă, intoneaza Imnul României.
Sunt prezenți consilierii din toate județele țării.
Printre aceștia se numără: deputații Lazăroi Ioan, Nini Pascalini, Larisa Enachi, Simona Macovei, senatorii Rodica Cușnir, Dumitru Manea, dr. prof. univ. Alexandru Amititeloaie și Loredan Popa, președinte al organizației din Neamț.
Dumitru Manea, senator SOS: „Am venit aici să întăresc imaginea lui Eminescu pentru că din 2017 și până acum am dus o luptă solitară. Încerc să învăț să lupt în formație. O să învăț repede pentru că eu la bază sunt militar. Am suficientă armată în mine (6 ani), cât să mă adaptez la această luptă cu care nu eram obişnuit. Fiecare întâlnire a membrilor SOS România seamănă cu un congres. Este impresionant ceea ce se vede de aici. Aş vrea să spun că partidul este unul anti-sistem care luptă împotriva sistemului din interiorul sistemului este o mișcare la care cei din interiorul sistemului nu s-au așteptat. Este doar un început. Am fost doar în prima săptămână din prima sesiune parlamentară. S-a spus aici cât s-a luptat și am negociat ca din acest buget să se întoarcă ceva şi la cetățenii României. Adevărul este uneori insuportabil trebuie să vă obișnuiți cu asta pentru că vezi afla lucruri rele despre oameni pe care i-aţi creditat. Priviți cu atenție ca să știți ce alegeți pentru că de votul dumneavoastră depinde soarta dumneavoastră. Aveți timp să vă daţi seama cine vă vrea binele și cine vă reprezintă cu adevărat. Noi parlamentarii suntem angajații dumneavoastră, nu suntem stăpânii dumneavoastră. Dumneavoastră sunteți cei care ne plătiți. Va felicit pentru ca existați!”
Simona Macovei, deputat SOS: „Ne bucurăm să fim în număr cât mai mare, aici, la Iași. Eu sunt un proaspăt parlamentar nu am experienta politică.
Pe cât sunt de sensibilă, uneori pe atât de dură pot fi, doar cu cine este cazul și când este cazul. Aşa cum am mai spus, dacă nu avem justiție, nu avem nimic. Justiția în România este comandata politic. Eu personal și cu alți colegi avocați, juriști, lucrăm la un proiect pentru răspunderea în magistratură. Este timpul să revină această lege. Justiția rezolvă peste 80 la sută din problemele din orice domeniu. Nu sunt expertă în toate domeniile , dar în domeniul în care sunt expertă și anume în domeniul juridic voi face orice îmi stă în putință. Aștept petițiile dumneavoastră.Vă aștept cu drag la cabinetul meu de deputat care este pe strada Sfântul Andrei. Sunt deschisă dialogului și voi face tot posibilul să rezolvăm toate problemele Iașului.”
„În politică, ca și în viaţă, avem foarte mulți trădători. Important este să mergi înainte. Important este să luptăm. Trebuie să facem curățenie, pentru că aşa realizam că suntem singurul partid naționalist din România. O să mergem pe metoda pașilor mărunți. Vă rog să aveți foarte mare încredere. Puterea corupe. De aia trebuie trași de mânecă. De asta când există trădători. Trebuie ca cineva să le ceară socoteală. Voi sunteți cei care ați alergat pentru semnături. Voi ați făcut reclamă acestor oameni care nu v-au meritat. Dar asta nu înseamnă că vom cădea pradă deznădejdii sau depresiei. Dacă nu o să ne revenim ca ţară, ca popor, nu o să avem nici o șansă. Noi suntem aici ca să aducem certitudini. Este singurul lucru care ne lipsește. Partidul SOS se dezvolta și în ciuda acestei puteri care ne atacă.
Dacă eu pot, înseamnă că și voi puteți! Sunt cinci ani de luptă, de atacuri, de jigniri, de amenzi, de anchete. Nu trebuie lăsat totul de izbeliște pentru că avem copii, avem tineri care speră ca părinții și bunicii lor să facă ceva pentru a le clădi un viitor! Ne-am înjumătățit ca nație!
Vreau să vă spun că de când ne tot părăsesc trădătorii sunt din ce în ce mai mulți oameni care vin alături de noi.Online-ul nu ne mai aparține, este al serviciilor secrete.
Atunci când vor dori să explodeze barajul Vidraru să fim cu toții acolo. Barajul este o operă de artă, este munca bunicilor și străbunicilor noștri. Tot ceea ce înseamnă climă este produs de mâna umană. Credeți că degeaba Bucureștiul nu mai are zăpada de zeci de ani? Pentru că această climă este controlată tehnologic și totul vine de la Bruxelles. Este inacceptabil ca de la Bruxelles să îmi distrugi toate barajele din România! Este ordin ca până în 2026 să nu mai existe barajele în România. Unde e apă? Experții tac! Aş vrea să îi întreb de ce tac? Eu nu sunt expertă în domeniu eu pot lua informații și să trag o concluzie, dar unde sunt experții să vorbească despre aşa ceva? Toate vor trebui să fie distruse. Vreau efectiv pază acolo 24 din 24 în momentul în care vedeți că vin oameni să le distrugă, să ne ducem peste ei. Sunt ale noastre! Aceasta trebuie să fie o acțiune comună. Nu mai contează partidele, aici este vorba de un popor.
E răspunderea fiecărui cetățean român să aibă grijă de bunul public! Când vezi ceva trebuie să dai alarmă că să venim toți! Atunci este unitate! Nu când facem hora unirii! Nu prostii vorbite la televizor! Atenție foarte mare că suntem induși în eroare. Fiți vigilenți. Avem peste tot baraje secate.vVă rog aveți grijă filmați! Uitați-vă și sesizați imediat ca noi imediat transmitem de la unii la alții. De 35 de ani fiind nepăsători nu mai avem nimic. România are bani De nu are ce face nu ei, unde ne sunt banii?
Politica înseamnă negociere. Ultimele 51 de școli care nu au wc-uri vor avea și vor fi renovate datorită proiectelor inițiate de SOS România. Politica nu înseamnă numai scandal!
Nu v-am trădat și nu vă voi trădă niciodată! Aveți încredere că fac tot ce îmi sta în putință sa schimb lucrurile în România. Nu am sa uit niciodată ca Iașul m-a băgat în politică. Aici am obținut un mandat de senator și cred ca v-am reprezentat cu demnitate și onoare și nu am sa uit niciodată că de aici am plecat din Moldova, din Moldova a lui Ștefan cel Mare! Va iubesc!”, a declarat Diana Ivanovici Șosoacă, președintele partidului S.O.S România.
Bă, și ce liniște a fost până acum. Iar a apărut mahalagioaica.
Doua muiangioaige si un poponar.
RESPECT DEOSEBIT pentru doamna europarlamentar Diana Sosoaca, vocea Romaniei in tara si la Bruxelles si nu numai.
si in gaozzz
Iar sos maro diareeic.
Aici e tot cotețul
Articol plătit. De ce vă tot mirați, și ziarul ăsta e tot o firmă și orice firmă are ca scop profitul. Suntem în capitalism, suntem „dă dreapta”.
Iar sos maro diareeic.
Sa-mi lingeti handelul.