Medicul Tudor Ciuhodaru lansează un avertisment asupra impactului coronavirus în România, dar şi în Uniunea Europeană. Europarlamentarul ieşean declara că, joi, 5 martie, va susţine adoptarea unui nou mecanism european de protecţie civilă. Europarlamentarul doreşte creşterea capacităţii de răspuns a UE în situaţii de criza.
”Mâine voi susține adoptarea unui nou Mecanism European de Protecție Civilă. Vreau creșterea capacității de răspuns a UE în situații de criză (inclusiv la epidemii). În contextul crizei coronavirusului am solicitat deja Parlamentului European adoptarea unic plan unic de intervenție la nivel european.
Se asigură creșterea capacității de răspuns european prin 5 măsuri concrete constând în:
1) informare (sistem de alertă rapidă),
2) intervenție (un nou mecanism european de protecție civilă),
3) suport (echipamente de protecție și materiale sanitare, teste, laboratoare-sistemul PREPARE),
4) finanțare- de care poate beneficia și Institutul Cantacuzino) și
5) coordonare transfrontalieră (Centru de coordonare a răspunsului în situații de urgență- Emergency Response Coordination Centre).
Mâine vom adopta în Parlamentul European (la Comisia de Sănătate) noul Mecanism European de Protecție Civilă (MEPC) de care pot beneficia toate statele membre în situații de urgență medicale (inclusiv coronavirus) sau catastrofă (incendii, cutremur, inundații).
Prin aceste acțiuni coordonate la nivel european putem limita răspândirea virusului. Sper ca și ceilalți europarlamentari români să susțină acest demers.” declara Tudor Ciuhodaru.