Prima pagină » Eveniment-Social » Eveniment organizat la Iași pentru eliminarea fricii de a vorbi în public! Speaker-ul Andrei Simion, aflat pe aceeași scenă cu John Maxwell – GALERIE FOTO

Eveniment organizat la Iași pentru eliminarea fricii de a vorbi în public! Speaker-ul Andrei Simion, aflat pe aceeași scenă cu John Maxwell – GALERIE FOTO

08 nov. 2022, 02:00,
Denisa Pintilie în Eveniment-Social

Eveniment organizat la Iași pentru eliminarea fricii de a vorbi în public! Andrei Simion este un speaker ce va susține un seminar în care va prezenta oamenilor ce trebuie să facă pentru a-și diminua frica de a vorbi în public. De asemenea, va fi prezentată metoda Maxwell de comunicare și despre cum John Maxwell a reușit să ajungă cel mai bun vorbitor din lume

Frica de a vorbi în public ține oamenii pe loc și îi fac să nu aibă încredere în sine. Andrei Simion este speaker și trainer pe partea de comunicare și dezvoltare personală. De aproximativ 5 ani, a început să lucreze la propriile abilități de comunicare. Pe 16 noiembrie 2022, ora 19:00, la Hotel Ramada, din Iași, acesta va susține un seminar numit „Scapă de frica de a vorbi în public” și va prezenta tehnici ce pot fi aplicate pentru a o reduce și a crește încrederea în sine.

 Andrei Simion si Jonh Maxwell

De aproximativ 5 ani Andrei Simion a început să lucreze la propriile abilități de comunicare

Eveniment organizat la Iași pentru eliminarea fricii de a vorbi în public!

Andrei Simion tinand un discurs

Andrei Simion va prezenta metoda Maxwell de comunicare și despre cum John Maxwell a reușit să ajungă cel mai bun vorbitor din lume

Când a venit la facultate, în 2017, era un băiat foarte timid. Când trebuia să vorbească în public îi tremurau mâinile, se înroșea la față, se bloca. De aceea, prefera să facă cu totul și cu totul altceva. A început să urmărească cei mai buni speakeri din România și să practice mai mult vorbitul public. A început să se implice mai mult în cadrul asociațiilor. A fost prezentator la câteva evenimente caritabile, președintele unei asociții, unde, bineînțeles că trebuia să vorbească în fața oamenilor.

Un eveniment important la care a ținut un discurs a fost „International Maxwell Certification”, la Cluj, unde s-a aflat pe aceiași scenă cu John Maxwell, în fața a peste 350 de oameni. Este foarte pasionat de dezvoltare personală și în a ajuta oamenii să scape de frica de a vorbi în public.

„La finalul evenimentului, oamenii o să rămână cu un plan concret, ce pot să facă exact pentru a-și diminua frica de a vorbi în public. O să vorbim și despre metoda Maxwell de comunicare, despre John Maxwell și despre cum a reușit el să ajungă cel mai bun vorbitor de lume și ce îl diferențiază de alți speakeri”, spune Andrei Simion.

Andrei Simion vorbind in fata unui public

Public speaking-ul în dezvoltarea personală îi poate ajuta foarte mult pe oameni pe partea de încredere în sine

Public speaking-ul în dezvoltarea personală

Andrei Simion langa un afis de prezentare

Andrei Simion a fost prezentator la câteva evenimente caritabile, președintele unei asociații, unde, bineînțeles că trebuia să vorbească în fața oamenilor

În primul rând este nevoie de o conștientizare. Chiar dacă există persoane introvertite, cărora le este greu să iasă și să vorbească în public, nu este imposibil. Ține foarte mult de dorință.

„Dacă eu nu fac ceva pentru a scăpa de frica de a vorbi în public și a învăța să comunic mai bine, nimeni nu va veni să o facă în locul meu și nu voi reuși să obțin ceea ce îmi doresc în viață. De aici a plecat totul. Ultimii 5 ani i-am dedicat dezvoltării mele personale, a abilităților de comunicare și vorbit în public”, prezintă Andrei Simion.

Public speaking-ul în dezvoltarea personală îi poate ajuta foarte mult pe oameni pe partea de încredere în sine.

„Din punctul meu de vedere, vorbitul în public e ca un mușchi care se poate antrena, pe care poți să-l dezvolți și poți să devii mult mai bun. De asta și fac acest eveniment de vorbit în public”, declară Andrei Simion.

Astfel, ieșenii care doresc să-și crească încrederea în sine, dar și care doresc să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare sunt așteptați la evenimentul organizat la Iași pentru eliminarea fricii de a vorbi în public.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Lovitură anunțată de șeful statului! Pe cine își dorește Nicușor Dan premier
Este o adevărată lovitură anunțată de șeful statului! S-a aflat pe cine își dorește Nicușor Dan premier. Un posibil candidat agreat în zona reformistă este, de regulă, un profesionist orientat spre rezultate măsurabile, cu experiență administrativă și reflexe solide de management. Pe cine își dorește Nicușor Dan premier Discuția despre viitorul premier revine constant în […]
Lovitură anunțată de șeful statului! Pe cine își dorește Nicușor Dan premier

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 aprilie 2026
09 aprilie 2026