National

Experți ai Băncii Naționale a României sunt îngrijorați de iminența unei crize bugetare

Publicat: 14 iul. 2023
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Experți ai Băncii Naționale a României sunt îngrijorați de iminența unei crize bugetare
Balanţa de plăţi şi datoria externă – mai 2023

Deficitul bugetar riscă să depășească 6% din PIB la finalul lui 2023, consideră Valentin Lazea, economistul șef al Băncii Naționale a României (BNR), fapt care contrazice direct ținta premierului Marcel Ciolacu de 4,4%.

Estimarea de 6% ar reprezenta și un regres față de deficitul de 5,7% din 2022. În primele cinci luni ale anului deficitul a ajuns la 2,3%, o creștere cu 0,6% față de anterioarele patru luni și de 0,8% față de aceeași perioadă a lui 2022.

Lazea a avertizat că dacă nu se va realiza o reducere fie și la limită a deficitului în raport cu anul anterior, acest lucru va provoca „consternare la Bruxelles și pe piețele financiare” – o situație care ar fi „fără precedent la nivelul UE”.

Balanţa de plăţi şi datoria externă – mai 2023

În perioada ianuarie – mai 2023p contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 8 276 milioane euro, comparativ cu 9 938 milioane euro în perioada ianuarie – mai 2022. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mic cu 1 161 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 1 804 milioane euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 1 150 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 153 milioane euro.

Investiţiile directe ale nerezidenţilore în România au însumat 3 861 milioane euro (comparativ cu 3 884 milioane euro în perioada ianuarie – mai 2022), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 4 176 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 315 milioane euro.

În perioada ianuarie – mai 2023, datoria externă totală a crescut cu 12 533 milioane euro. În structură:

• datoria externă pe termen lung a însumat 110 784 milioane euro la 31 mai 2023 (70,5 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 13,4 la sută față de 31 decembrie 2022;

• datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 mai 2023 nivelul de 46 310 milioane euro (29,5 la sută din totalul datoriei externe), în scădere cu 1,1 la sută față de 31 decembrie 2022.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 12,9 la sută în perioada ianuarie – mai 2023, comparativ cu 16,2 la sută în anul 2022. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 31 mai 2023 a fost de 5,1 luni, în comparație cu 4,4 luni la 31 decembrie 2022.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 mai 2023 a fost de 90,1 la sută, comparativ cu 80,2 la sută la 31 decembrie 2022.

Adauga un comentariu