Prima pagină » National » Expertiza tehnică în cazul accidentului din cadrul Complexului Energetic Oltenia, în care au murit 3 mineri, s-a încheiat. Care sunt concluziile
Expertiza tehnică în cazul accidentului din cadrul Complexului Energetic Oltenia, în care au murit 3 mineri, s-a încheiat. Care sunt concluziile

Expertiza tehnică în cazul accidentului din cadrul Complexului Energetic Oltenia, în care au murit 3 mineri, s-a încheiat. Care sunt concluziile

24 iul. 2023, 22:40,
în National

Expertiza tehnică în cazul teribilului accident de la cariera Jilț Sud, din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), din județul Gorj, în care trei mineri și-au pierdut viața a fost finalizată, anunță avocatul unora dintre victime, Adrian Cuculis.

Expertul a stabilit că autoutilitara care-i transporta pe mineri în interiorul carierei se deplasa cu o viteză necorespunzătoare și că starea tehnică a acesteia nu era corespunzătoare. În plus, drumul din interiorul cariere nu era întreținut corespunzător.

„Cauzele producerii accidentului rutier sunt neadaptarea vitezei de deplasare la condițiile de drum de către conducătorul autoutilitarei și starea necorespunzătoare a principalelor sisteme care concură la siguranța circulației autoutilitarei, coroborată cu starea necorespunzătoare a drumului“, se arată în expertiza tehnică, potrivit adevarul.ro.

Potrivit expertului, șoferul putea evita răsturnarea mașinii, dacă ar fi avut cuplată cutia de viteze în treapta a II-a și ar fi acționat ușor frâna de serviciu. De asemenea, autoutilitara ar fi putut fi oprită până în zona capului de pod dacă „eficiența frânei de serviciu era în limitele admisibile“, anvelopele ar avut un grad de uzură „în limitele admisibile“ și dacă starea drumului era corespunzătoare.

„Ești vinovat fiindcă ești obligat să muncești într-un loc care îți pune viața în pericol în fiecare zi“

Totodată, transportul persoanelor în autoutilitara care s-a răsturnat s-a făcut fără respectarea normelor din domeniu, deoarece în același spațiu erau transportate și alte materiale, vinovați fiind șoferul mașinii și persoanele responsabile din cadrul carierei Jilț Sud.

„Raportul accidentului de la CE Oltenia soldat cu moartea minerilor de acolo arată ca drept responsabili atât pe șoferul tanchetei, dar mai cu seama CE Oltenia și conducerea acestuia. Reies grave probleme la mecanica mașinii, dar si «neadaptarea vitezei» la un «drum impropriu». Practic ești vinovat fiindcă ești obligat să muncești într-un loc care îți pune viața în pericol în fiecare zi și «vinovat» post mortem fiindcă ai condus o mașină stricată care îți sărea din viteză și pe care șefii tăi au adus-o prin pilele de la nivel local. Urmează raportul ITM care preliminar au declarat totul ca accident de muncă cu culpa probabil tot în zona conducerii“, a spus avocatul Cuculis.

Trei persoane au murit și alte zece au fost rănite când mașina tip tanchetă care-i transporta în interiorul carierei miniere de suprafață Jilț Sud s-a răsturnat pe data de 17 ianuarie 2023. În mașină se aflau și tuburi de oxigen, care au căzut peste oameni, însă medicii au stabilit că minerii au decedat asfixiați.

„În timpul coborârii pe o pantă, înaintea podului de traversare a transportatorului cu banda T 204, autovehiculul a derapat pe pod și a căzut peste transportor, impactul soldându-se cu 16 victime. Printre acestea se număra 14 salariați ai CE Oltenia, din care 3 au decedat“, a comunicat CEO la vremea respectivă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Când intră alocațiile copiilor în iunie 2026. Data la care părinții primesc banii pe card și prin Poștă
Alocațiile copiilor pentru luna iunie 2026 vor fi virate începând cu 8 iunie pentru cei care primesc banii pe card. Distribuirea prin Poșta Română începe din 10 iunie. Luna iunie aduce un nou calendar pentru plata alocațiilor de stat destinate copiilor, iar milioane de părinți din România așteaptă perioada în care banii vor ajunge în […]
Când intră alocațiile copiilor în iunie 2026. Data la care părinții primesc banii pe card și prin Poștă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
29 mai 2026
29 mai 2026
Articole similare
Revolta unui ieșean, după zeci de apeluri fără răspuns, la mai multe instituții publice: „Niciodată nu ți se răspunde la telefon. Pentru ce mai plătim?”
02:00
Revolta unui ieșean, după zeci de apeluri fără răspuns, la mai multe instituții publice: „Niciodată nu ți se răspunde la telefon. Pentru ce mai plătim?”
Indemnizațiile membrilor din consiliile de administrație ale regiilor din subordinea primăriei au încins spiritele în ședința de CL! Mihai Chirica: „Neperformanța trebuie pedepsită”
02:00
Indemnizațiile membrilor din consiliile de administrație ale regiilor din subordinea primăriei au încins spiritele în ședința de CL! Mihai Chirica: „Neperformanța trebuie pedepsită”
Filmare revoltătoare în traficul din Iași! O femeie cu un copil în brațe încearcă să traverseze pe trecerea de pietoni, dar un șofer nu îi permite
02:00
FOTOVIDEO Filmare revoltătoare în traficul din Iași! O femeie cu un copil în brațe încearcă să traverseze pe trecerea de pietoni, dar un șofer nu îi permite
Este anchetă la Iași, după ce un tânăr a fost găsit mort în casă, în Tătărași. Avea doar 25 de ani
02:00
Este anchetă la Iași, după ce un tânăr a fost găsit mort în casă, în Tătărași. Avea doar 25 de ani
Sunt înregistrări cu el
02:00
Sunt înregistrări cu el
Mii de vizitatori la Palatul Culturii, la Noaptea Muzeelor 2026! Ieșenii au așteptat la două cozi pentru a admira expoziția „Brâncuși la Palat”
02:00
FOTO Mii de vizitatori la Palatul Culturii, la Noaptea Muzeelor 2026! Ieșenii au așteptat la două cozi pentru a admira expoziția „Brâncuși la Palat”
CTP Iași, propusă pentru listarea la bursă! Directorul susține că societatea face profit, însă a întârziat plata drepturilor din lipsă de fonduri, macazurile sunt învechite, iar investițiile se fac prin credite
02:00
FOTO CTP Iași, propusă pentru listarea la bursă! Directorul susține că societatea face profit, însă a întârziat plata drepturilor din lipsă de fonduri, macazurile sunt învechite, iar investițiile se fac prin credite
Aplicația unică lansată de patru studenți din Iași are succes. „Platforma este construită din experiențe reale”
02:00
VIDEO Aplicația unică lansată de patru studenți din Iași are succes. „Platforma este construită din experiențe reale”
Peste 600 de amenzi au fost împărțite de polițiștii din Iași într-o singură zi. Iată care au fost neregulile constatate
02:00
Peste 600 de amenzi au fost împărțite de polițiștii din Iași într-o singură zi. Iată care au fost neregulile constatate
Săptămâna viitoare încep înscrierile la Bacalaureat 2026! Cât de pregătiți se simt elevii ieșeni pentru „examenul maturității”
02:00
Săptămâna viitoare încep înscrierile la Bacalaureat 2026! Cât de pregătiți se simt elevii ieșeni pentru „examenul maturității”