Autoritățile americane susțin că liderii de la Beijing ar fi știut încă din primele săptămâni după tragedie că prăbușirea unui avion de pasageri în China, soldată cu moartea tuturor celor 132 de oameni aflați la bord, a fost provocată deliberat de un pilot.
Noile informații publicate de National Transportation Safety Board (NTSB) par să confirme suspiciunile existente de ani de zile: zborul 5735 al companiei China Eastern Airlines s-ar fi prăbușit intenționat în munții din provincia Guangxi, în martie 2022. Potrivit datelor, autoritățile chineze ar fi păstrat tăcerea asupra acestor concluzii, în ciuda presiunilor pentru transparență.
Motoarele ar fi fost oprite manual
Aeronava Boeing 737 efectua o cursă între Kunming și Guangzhou atunci când, potrivit anchetei americane, ambele motoare au fost oprite manual. În același timp, pilotul automat a fost dezactivat, iar avionul a intrat într-un picaj extrem de abrupt.
Datele extrase din cutiile negre indică faptul că, la aproximativ 29.000 de picioare altitudine, comutatoarele de combustibil ale motoarelor au fost mutate din poziția „funcționare” în „oprire”. Imediat după această acțiune, turațiile motoarelor au scăzut dramatic.
Graficele analizate de anchetatori arată mișcări opuse ale manșelor de comandă, ceea ce sugerează o luptă în cabina de pilotaj: un pilot încerca să stabilizeze avionul, în timp ce altul îl forța să continue coborârea fatală.
Imagini filmate de la sol arată aeronava prăbușindu-se aproape vertical. În mod surprinzător, echipajul nu a transmis niciun mesaj de urgență și nu a activat codul de transponder pentru situații critice înainte de impact.
Tragedia a devenit rapid unul dintre cele mai sensibile cazuri din istoria recentă a aviației chineze. Autoritățile de la Beijing au fost acuzate că ascund informații despre accident.
Chiar anul trecut, Civil Aviation Administration of China a avertizat că publicarea unor detalii suplimentare despre incident ar putea afecta „securitatea națională și stabilitatea socială”.
Înregistrările audio nu mai există
După accident, NTSB a fost solicitat să decodeze cutiile negre. Concluziile au fost trimise autorităților chineze la doar două săptămâni după recuperarea dispozitivelor, în 2022.
Fragmente din aceste date au devenit publice abia recent, după ce un cetățean chinez a depus o solicitare oficială de acces la informații în SUA.
Anchetatorii au precizat că înregistratorul de date de zbor s-a oprit după aproximativ 90 de secunde din cauza unei pene de curent, însă înregistratorul de voce din cabina de pilotaj (alimentat de o baterie proprie) a continuat să funcționeze.
Totuși, NTSB a declarat că nu mai deține copia înregistrării audio, după ce aceasta a fost transmisă autorităților de la Beijing.
Trei piloți în cabina de pilotaj
În momentul tragediei, în cabina avionului se aflau trei piloți: căpitanul Yang Hongda (32 de ani), copilotul Zhang Zhengping (59 de ani) și pilotul stagiar Ni Gongtao (27 de ani).
Speculațiile din China s-au concentrat în special asupra lui Zhang, un pilot experimentat despre care s-a vehiculat că și-ar fi pierdut recent gradul de căpitan. Până astăzi, autoritățile chineze nu au publicat o concluzie oficială privind responsabilitatea pentru tragedie.
Cazul readuce în atenție tragedii similare în care piloți au fost suspectați că au provocat deliberat catastrofe aeriene.
Cel mai cunoscut exemplu rămâne accidentul zborului 9525 al companiei Germanwings din 2015, când copilotul Andreas Lubitz a prăbușit intenționat un avion în Alpii francezi, ucigând toate cele 150 de persoane aflate la bord.
O ipoteză asemănătoare a fost discutată și în cazul dispariției zborului MH370 al companiei Malaysia Airlines, care a dispărut în 2014 cu 239 de persoane la bord.
În contextul acestor tragedii, International Air Transport Association a criticat recent statele care întârzie publicarea concluziilor anchetelor privind accidentele aviatice. Directorul general al organizației, Willie Walsh, a subliniat că lipsa transparenței împiedică îmbunătățirea siguranței în aviație.
A mai fost si mecanicul francez al unui TGV care, lasand cabina goala cu 300 km/h, s-a aruncat din locomotiva. Acolo s-a autoactivat mecanismul de franare.
La avion nu prea ai ce sa-i faci.
Nimeni nu pare sa faca o legatura intre transformarea masinilor in calculatoare mergatoare si aceste atitudini aberante.
E vorba de undele electromagnetice extrem de distructive pentru creierul uman .