Prima pagină » Eveniment-Social » Expoziția interactivă „Leonardo da Vinci – Invențiile unui geniu al Renașterii”, de la Palatul Culturii din Iași, este prelungită până în data de 4 august 2024
Expoziția interactivă „Leonardo da Vinci – Invențiile unui geniu al Renașterii”, de la Palatul Culturii din Iași, este prelungită până în data de 4 august 2024

Expoziția interactivă „Leonardo da Vinci – Invențiile unui geniu al Renașterii”, de la Palatul Culturii din Iași, este prelungită până în data de 4 august 2024

01 aug. 2024, 02:00,
Ștefana Șovea în Eveniment-Social

Expoziția interactivă „Leonardo da Vinci – Invențiile unui geniu al Renașterii”, de la Palatul Culturii din Iași, trebuia să se încheie ieri, 31 iulie 2024, însă este prelungită până în data de 4 august 2024.

O expoziție de la Palatul Culturii din Iași este prelungită până în data de 4 august 2024

Veste bună pentru ieșeni! Expoziția interactivă „Leonardo da Vinci – Invențiile unui geniu al Renașterii”, de la Palatul Culturii, este prelungită până duminică, 4 august 2024.

Vizitatorii vor putea admira invenții tehnice (44 de mașinării extraordinare, precum automobilul, bicicleta, planorul, parașuta), dar și artă, tablouri și fresce – reproduceri, aparținând geniului renascentist, Leonardo da Vinci.

Expoziția cultural-educativă este compusă din replici fidele ale modelelor concepute de maestru, bazate pe schițele originale ale acestuia și realizate de pricepuți meșteșugari italieni, creatorii Museo Le Macchine di Leonardo da Vinci Firenze, multe dintre modele fiind interactive.

Materialele alese pentru reconstrucția mașinilor sunt asemenea celor care ar fi fost folosite în perioada renascentistă. Expoziția se înscrie în galeria marilor evenimente culturale ale lumii. Aflată în circuitul internațional din 2003, a inclus 82 de orașe, 28 de țări și cinci continente, stabilind un număr record de vizitatori, peste 12 milioane la nivel mondial.

Prețul unui bilet este de 40 de lei pentru adulți

Descris ca fiind arhetipul „Omului Renascentist” a cărui curiozitate era egalată doar de puterea sa de creație, considerat, adesea, cel mai de seamă geniu din întreaga istorie a omenirii, Leonardo di ser Piero da Vinci, cunoscut sub numele de Leonardo da Vinci (n. 15 aprilie 1452, Vinci – d. 2 mai 1519, Amboise), a fost un spirit universalist: pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist și scriitor din perioada renascentistă.

Spirit universalist și inventator înnăscut, Leonardo da Vinci a conceput mașini de zburat, un tanc, submarine, o mașină de socotit și multe altele. Unele dintre invențiile sale au putut fi puse în practică în cursul vieții, precum o mașină automată de bobinat și o mașină de încercat rezistența la întindere a firelor.

Prețul unui bilet este de 40 de lei pentru adult, 25 de lei pentru elev, student, pensionar, în baza prezentării unor documente valabile, 25 de lei/persoană pentru grupuri mai mari de 10 persoane, indiferent de vârstă. Accesul este gratuit pentru profesorii însoțitori ai grupurilor cu minim 20 de elevi sau studenți, dar și pentru copiii sub 6 ani.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână
Un accident rutier grav a lovit echipa secundă a clubului Dinamo, aflată în cantonament la Câmpulung Muscel, județul Argeș. Constantin „Gogu” Covaciu, membru al staff-ului medical al formației, a murit în urma impactului, iar antrenorul Adrian Ropotan a fost rănit și internat cu o fractură deschisă la mână. Ceilalți jucători și membri ai staff-ului au […]
Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
03 august 2026
03 august 2026