Prima pagină » Actualitate » Factură uriașă la gaz la o școală din România: 270.000 de lei pentru o singură lună
Factură uriașă la gaz la o școală din România: 270.000 de lei pentru o singură lună

Factură uriașă la gaz la o școală din România: 270.000 de lei pentru o singură lună

16 ian. 2022, 22:00,
în Actualitate

Primăria Bârladului acuză că facturile la utilități au îngreunat bugetul orașului. Reprezentanții primăriei arată că la o școală factura la gaze pe o lună a fost de 270.000 de lei.

Potrivit sursei citate, la cererea primarului Dumitru Boroș conducerile de la toate unitățile școlare locale, precum și de la serviciile externe ale Primăriei, au analizat situația gravă în care a ajuns bugetul local ca urmare a creșterii tarifelor la utilități.

„Avem o unitate școlară care a primit o factură la gaze de 270.000 lei, pentru o singură lună. Sunt altele care au primit facturi de 83.000 de lei sau de 79.000 de lei și doar într-un singur caz, o școală din Bârlad, a primit o factură rezonabilă.

Prin urmare, acum nu o să vă solicit să țineți copiii în frig, sau să stați dumneavoastră, ci vreau să vă rog să fiți mult mai atenți la consum și mai ales să opriți risipa.

Sunt unități care funcționează în clădiri slab izolate termic, unde centralele merg zi și noapte și tot nu fac față, în condițiile în care prețul la gaze a explodat”, a spus primarul pe Facebook, adăugând că în acest ritm sunt puse în pericol proiectele mari de dezvoltare ale Bârladului.

„Deja pentru anul în curs avem o cotă de cofinanțare de 27 milioane lei la proiectele ce vor demara. Dacă nu suntem cumpătați, nu vom mai putea face nimic pentru oraș. De aceea vă rog să analizați foarte bine, fiecare în parte, situația din unitatea dumneavoastră și să limitați consumul, acolo unde nu se justifică.

Totodată, voi dispune ca de la nivelul Primăriei să fie urmărite toate cererile de compensare depuse, astfel încât să existe o gândire unitară pentru a ne asigura că vom primi sprijin la plata facturilor. Vă cer la toți să fim chibzuiți!

Să eliminăm risipa pentru că, până-n ultima perioadă de timp Bârladul nu a primit sprijin, deși sunt multe nevoi. La penultima rectificare am primit o sumă modică, cât o comună. Iar la ultima, ni s-au alocat 0 lei”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Pilotul Adrian Rus mai căzuse pe circuitul de la Brno înaintea accidentului fatal. Mărturia care capătă o semnificație dramatică
Pilotul român Adrian Rus, decedat în accidentul de pe circuitul Brno, mai trecuse printr-un incident pe aceeași pistă în 2025.  Accidentul fatal s-a produs la startul unei competiții desfășurate pe circuitul de la Brno, unde a fost implicat și pilotul austriac Filip Steinmayr. Potrivit informațiilor disponibile, motocicleta sportivului austriac s-a oprit imediat după start, iar […]
Pilotul Adrian Rus mai căzuse pe circuitul de la Brno înaintea accidentului fatal. Mărturia care capătă o semnificație dramatică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 iulie 2026
15 iulie 2026