Falimentul statului eșuat

Zilele trecute, o informație a trecut ca o cometă, lăsând urme pe cortexul memoriei colective. Și anume că România se apropie galopant de faliment. Adică de imposibilitatea de a face față plăților externe și interne. O situație limită, în care s-a mai aflat în 1981 și în 1986 și de care a fost foarte aproape în 1996, când, la mustață, Convenția Democrată și Emil Constantinescu au reușit să evite această situație. Dar după ce acestă informație apocaliptică a fost scăpată pe piață, nu s-a mai spus nimic în acest sens. Dimpotrivă. A ieșit primul-ministru și ne-a sugestionat cum că economia duduie. Care este adevărul?

Conform spuselor președintelui Klaus Iohannis, România este un stat eșuat. Nu știm, pentru că nu a mai dat lămuririle necesare, dacă atunci când ne-a pus această ștampilă, s-a gândit la România ca stat instituțional sau la dificultățile economice, multe dintre ele insurmontabile, generate de politica greșită a guvernelor sale. Am mai aflat la scurt timp că același Klaus Iohannis ia în calcul o abandonare a mandatului său, respectiv a alegătorilor săi, pentru o poziție comodă, lipsită de riscuri, la vârful NATO. Între timp, steaua acestuia, steaua NATO, a pălit, întrucât pe firmament s-a înălțat fulgerător fostul premier britanic Boris Johnson. Dar simplul enunț legat de NATO al președintelui Klaus Iohannis, pus în relație cu utilizarea expresiei de „stat eșuat”, ne obligă să ne gândim și noi în termenii din ce în ce mai alarmiști utilizați de cele trei mari socieți de rating.

Stirile PROTV

Boala cu mortalitate de aproape 15%, care se transmite prin aer. „Simptomele seamănă în primele zile cu gripa”

RomaniaTV

CÂŞTIGĂTOR MASTERCHEF 2024. S-a rupt tradiţia, cum s-a luat premiul de 75.000 de euro. Scandal uriaş cu Bontea, Dumitrescu şi Scărlătescu

În urmă cu câteva luni, România era taxată la BBB- și în pericol de junk, adică de faliment, de către Fitch Rating. Iar celelalte două agenții mari de rating, Standard and Poor’s și Moody’s, nu au făcut altceva decât să confirme această caracterizare a României. Să privim lucrurile la rece și să vedem cum se traduce acest rezultat și la ce ne putem aștepta.

Datoria României, datoria publică, care înseamnă datoria internă și datoria exernă, s-a dublat practic în ultimii șase ani. A ajuns la 49% din Produsul Intern Brut. Nu e mult, dacă ne gândim că, în conformitate cu preceptele Comisiei Europene, teoretic ar mai fi loc de îndatorare cu niște procente bune. Dar e alarmant, dacă luăm în calcul trei parametri, despre care, în mod straniu, agențile de rating nu au suflat un cuvânt. 1). Dintre cele peste 137 de miliarde de euro pe care România le datorează, statul deține 44,5%, iar sectorul privat 55,5%. Ceea ce înseamnă că eventuala diminuare a acestei uriașe datorii cade nu numai în sarcina guvernanților, ci și a sectorului privat, care scârțâie din toate încheieturile. Și vom vedea de ce. 2). Nu ni se spune nimic despre felul în care ne-am îndatorat, mai cu seamă sub cele trei guverne gestionate de PNL. Guvernul Orban, Guvernul Cîțu și Guvernul Ciucă. Mai exact, despre dobânzile exorbitante, cele mai mari din Europa, pe care le plătim deja și le vom plăti ani la rând. 3). Nu ni se vorbește nimic despre inflația galopantă, care se poate duce până la sfârșitul acestui an către 20% și care are drept consecință falimentarea societăților comerciale și a persoanelor fizice, situație în care redresarea economică și financiară a țării poate deveni imposibilă.

În spațiul acestei scurte analize, nu-mi pot permite să dezvolt prea mult aceste teme. Mă voi opri însă la un singur aspect, asumându-mi riscul de a fi taxat drept populist. România are datorii uriașe neonorate și pe care nu se grăbește să le onoreze față de proprii cetățeni. Iar în definiția falimentului de țară intră, așa cum am arătat mai sus, nu numai imposibilitatea onorării datoriilor externe, ci și neonorarea datoriilor interne. Inflația, estimată de experții BNR la aproape 15% și care, după cum spun alți experți, se poate duce la înspăimântătorul procent de 20%, înseamnă că oamenii neîndatorați la bănci nu mai au mijloace de a supraviețui, pentru că totul se scumpește semnificativ – și încă nu am luat în calcul creșterile exponențiale la energie electrică sau de altă natură – iar cei îndatorați la bănci nu mai au posibilitatea să-și plătească ratele. Tocmai din acest motiv, în absența altor soluții mai deștepte, Executivul a decis în această săptămână că cei cu datorii la bănci își pot amâna ratele în baza unor simple declarații pe proprie răspundere. Toți cei care vor utiliza acest instrument cad însă într-o capcană teribilă. Își pot amâna într-adevăr plata ratelor, dar mai târziu, când vor reîncepe să le plătească, pentru că băncile nu pot fi șuntate la infinit, vor veni din urmă și dobânzile la dobânzi. În disperare de cauză, Guvernul va încerca să rostogolească o datorie față de proprii cetățeni, în calea unor guverne viitoare. O altă formă a datoriei față de proprii cetățeni sunt pensiile. Printr-o lege votată în Parlament și promulgată de președintele Klaus Iohannis, guvernele României aveau obligația de mai mult timp de a mări punctul de pensie cu 40%. Nu au făcut acest lucru, încălcând legea. Pe parcursul întregului an 2022, pensionarii au fost amețiți cu două teme. Că se va renunța la pensiile speciale și că întregul sistem de pensii va fi reformat, astfel încât să dispară inechitățile atât de deranjante pentru cetățeni. Și că se va căuta o soluție pentru mărirea pensiilor. Ambele teme sunt false. Sistemul de pensii, dacă va fi reformat, va fi reformat altă dată. Și în niciun caz în formulele prezentate de Guvern. Iar pensiile nu vor fi mărite. Cel mult va fi micșorată gaura. Adică o gaură între 15% și 20% din buzunarul pensionarilor va fi redusă la o gaură de 10%-15%. Ceea ce înseamnă că statul rămâne în continuare dator, iar mulți dintre pensionari vor fi fizic eliminați de pe listă. Statul este dator, fără a mai intra în alte detalii, și incapabil să-și onoreze obligațiile și față de profesori și multe alte categorii socio-profesionale. Ca să nu mai vorbim despre copii, care nu au nici astăzi alocațiile mărite.

Dacă luăm în calcul criteriul intern, statul român se află în incapacitate de plată. Deci a intrat într-un faliment încă nedeclarat. Cât privește datoriile exerne, principala consecință a retrogradării noastre de către agențiile de rating este nu numai faptul că nu ne vom mai putea în scurt timp împrumuta de la bănci sau societăți de investiții, dar și sau mai ales că urmează să fie blocate investiții în România. Pentru că mediul economic și financiar devine prea periculos pentru investitori. Așa că ne îndreptăm în mare viteză înspre junk. Indiferent cum ne minte Guvernul.