Prima pagină » Economic Local » Pensionarii din Iași sunt speriați de facturile anunțate în 2025 și se împrumută la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor pentru a face față scumpirilor
Pensionarii din Iași sunt speriați de facturile anunțate în 2025 și se împrumută la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor pentru a face față scumpirilor

Pensionarii din Iași sunt speriați de facturile anunțate în 2025 și se împrumută la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor pentru a face față scumpirilor

12 dec. 2024, 02:00, 3 ,
Paula IANUȘ în Economic Local

Din cauza pensiilor mici, a scumpirilor și a problemelor de sănătate care necesită medicamente costisitoare, pensionarii din Iași solicită împrumuturi la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Iași (CARP). În perioada sărbătorilor de iarnă, aceștia solicită împrumuturi pentru cumpărăturile necesare mesei festive, pentru cadouri, dar și pentru nepoți și familie

Peste 200 de împrumuturi se realizează, lunar, la CARP Iași

Membrii Asociației Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Iași beneficiază de posibilitatea contractării a creditelor rambursabile, în funcție de disponibilitățile organizației, dar și de posibilitățile efective de plată ale membrilor. Pentru obținerea creditelor, solicitanții trebuie să achite la zi obligațiile, incluzând cotizația, fondul special și contribuția.

„Lunar, sunt între 200-300 de împrumuturi care se fac. Ca să fii membru, trebuie să depui pe lună 1% din pensie. În plus, trebuie plătită și cotizația de 7 lei pe lună. Pentru prețurile de astăzi, 1% este mult. Noi primim și salariați din sistemul bugetar, care sunt membri simpatizanți, nu cu drepturi depline. În jumătate de oră, solicitanții pot ridica împrumuturile. De mâine (n.r. – 12 decembrie 2024), după ce se dau pensiile, vor veni mai mulți să-și achite ratele și să facă alte împrumuturi. Sume mari împrumută membrii simpatizanți, nu pensionarii. Acum, aceștia, am observat că sunt foarte speriați de scumpirea facturilor, evenimente, de alegeri, de tot ce se întâmplă la televizor”, a declarat Elena Ungureanu, președintele Casei de Ajutor Reciproc Iași.

În cazul în care acestea nu sunt achitate la zi, se pot reține la cerere din valoarea creditului. Împrumuturile se acordă doar la cererea membrilor asociației.

Sunt trei tipuri de credite care pot fi acordate. Creditul rambursabil cu garanție se acordă la cerere membrilor asociației și sunt calculate în funcție de pensie/salariu, fondul social al solicitantului și numărul de garanți.

Creditele rambursabile fără garant se acordă la cerere membrilor asociației și sunt calculate în funcție de pensie/salariu, fondul social și vechimea membrului solicitant în asociație. Ultimul tip de credit este creditul promoțional. Conducerea poate iniția periodic promoții la creditele acordate membrilor, prin acordarea de credite suplimentare promoționale fără garanți sau prin campanii periodice aprobate prin hotărârea Consiliului Local.

În general, cele mai multe împrumuturi se solicită pe motiv medical, la CARP Iași

Potrivit reprezentanților CARP Iași, printre motivele cel mai des întâlnite se regăsesc împrumuturile solicitate pentru medicamente, proteze, operații, apoi facturi, achiziția de lemne, excursii, reparații și alte nevoi personale.

„Spre exemplu, medicul de familie le dă rețeta pe 3 luni și atunci costurile se ridică. Pensionarii sunt bolnavi, au nevoie de analize care costă, unele sunt gratuite, altele nu. În cazul celor gratuite, nu ești programat imediat, ori nevoia lor este imediată. Unii pensionari se retrag pentru că au nevoie de bănuți urgent. Este o chestie valabilă în toată țara, la întreaga federație din care noi facem parte. Se datorează și faptului că au nevoie de împrumuturi, dar nu își mai permit să plătească rate. Cresc foarte mult prețurile pe alimente și nu mai reușesc să își strângă bani pentru facturi. Sunt persoane care au depus mai mult decât 1% din pensie”, a mai precizat Elena Ungureanu, președintele CARP Iași.

Unii membri ai CARP Iași nu au mai solicitat împrumuturi de câțiva ani, din cauza dobânzilor mari

„Recent, nu am făcut niciun împrumut. Am pensia de 3.000 și ceva de lei. Când am făcut împrumutul, nu l-am făcut în niciun caz pentru mâncare. L-am făcut pentru niște uși și termopane, omul mi-a cerut banii pe loc, eu n-am avut de unde să îi dau. Acesta este motivul pentru care am făcut împrumutul, dar m-au rupt la maxim. 19% a fost dobânda, acum nu mai știu cât e. Sunt membru de 20 de ani. Împrumutul l-am făcut acum vreo 6 ani, dar de atunci am zis că nu mai fac. Mai bine pun să strâng un ban în fiecare lună, fac echilibru și mă încadrez cât mi se întinde plapuma. Eu am venit la tuns acum. Prețul e de 15 lei, s-a mai scumpit, dar tot este sub prețul pieței”, a spus Daniel Popescu, membru al CARP Iași.

O altă membră a asociației a realizat un împrumut pentru care încă mai are de achitat câteva rate. „Am venit să achit o rată și acuma mă uitam de o excursie, ceva. Sunt membră CARP Iași de peste 10 ani. Împrumutul pe care îl am nu este cu un motiv foarte întemeiat. A fost făcut pentru excursii, pentru alte nevoi. Până acum, nu am fost cu CARP-ul în excursii, ci cu alte organizații”, a spus Elena Damir, membră a CARP Iași.

Reprezentanții CARP Iași sunt de părere că, în următoarea perioadă, va exista o majorare a împrumuturilor, după ce membrilor le vor fi livrate pensiile.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Restricții la apă în 141 de localități din România. Seceta severă reduce debitele râurilor și pune presiune pe sistemul energetic
Restricțiile la apă afectează 141 de localități din România, din cauza secetei severe. Autoritățile avertizează că debitele râurilor și ale Dunării rămân la niveluri foarte scăzute, iar situația influențează inclusiv funcționarea Centralei Nucleare de la Cernavodă. România se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade din punct de vedere hidrologic din ultimii ani. Lipsa […]
Restricții la apă în 141 de localități din România. Seceta severă reduce debitele râurilor și pune presiune pe sistemul energetic
Comentarii
  • 19% dobanda?? Doamne fereste, pai la banca e 10,5% !! japcaaaaaaaaa

  • La acest CAR din suma cotizata jumatate merge la ei si jumatate in contul celui care cotizeaza.Agajatii au salarii foarte mari, prime si alte avantaje care sunt suportate de cotizanti.Am fost membra si stiu, la moartea sotului am primit suma care era in fond plus 50% dar acest 50% a fost platit de mai multe ori in timpul cat a cotizat.

  • am avut un mesaj pwntru cei care cotizeaza la acest car , de ce l-ati sters???? Acesta este adevatul: depui 20 de lei 7 sunt oriti pentru ei .Salari mari si excursii gratuite pentru unii angajati.Pensionarii ar trebui sa se uite in carnet cat depun si cat au in fondul lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 august 2026
10 august 2026