Nu de puține ori, medicii indică o cură heliomarină pentru a obține un sistem imunitar robust al copilului. De fapt, este vorba despre o sumă de elemente care întăresc sistemul imunitar al copilului și îl pregătesc pentru provocările din sezonul rece. Iată câteva dintre acestea.
Soare și vitamina D
Vitamina D, cunoscută că fiind vitamina soarelui, este esențială pentru organism. Aceasta este sintetizată în prezența soarelui, așadar, ar fi bine, pentru copil, să petreacă mai mult timp afară, la soare!
Vitamina D este produsă în mod natural atunci când ne expunem la razele soarelui și previne rahitismul, osteoporoza, susține buna funcționare a tiroidei, sănătatea sistemului psihoemoțional, sistemului nervos și a celui cardio vascular.
Sport în aer liber
Mișcarea regulată este cheia către un organism sănătos, implicit un sistem imunitar întărit, care poate susține toate provocările externe.
Experții recomandă copiilor să facă 1 oră de activitate fizică moderată pe zi pentru a rămâne în formă și sănătoși.
Încurajează-ți copilul să se miște, fie că este vorba de sport sau de joacă, însoțește-l pe jos sau cu bicicleta.
Dar știați că astăzi, pe lângă timpul petrecut la școală, copiii petrec în medie mai mult de 2 ore zilnic în fața unui ecran? Limitând stilul de viață sedentar al copilului, îi permiti să-și întărească apărările imunitare.
Controlează timpul pe care îl petrece stând în fața consolei, a computerului sau a telefonului! Atenție, nu prea mult: acumularea de activități școlare și extracurriculare, la fel că cerințele prea mari de performanță, pot provoca copiilor stres care slăbește sistemul imunitar. În fiecare zi, copilul trebuie să mențină perioade de relaxare, odihnă și calm.
Fructe și legume
Meniurile zilnice ale copilului trebuie să includă:
- 5 porții de fructe și legume (o porție = 1 mână de roșii cherry sau fasole verde, 1 bol de supă, 1 măr etc.);
- amidon (cartofi, paste, orez etc.) la fiecare masa după pofta de mâncare;
- 3 până la 4 porții de produse lactate (brânză, iaurt, lapte etc.);
- 1 până la 2 porții de carne, ou sau pește pe zi, în funcție de vârstă, inclusiv pește de două ori pe săptămână, inclusiv 1 pește gras.
O alimentație variată îi asigură copilului tău toți nutrieniîi (proteine, carbohidrați, vitamine, minerale etc.) esențiali pentru robustețea organismului sau, inclusiv apărarea acestuia împotriva agresiunilor externe.
Vitaminele A, B6, B9, B12, C, D și anumite minerale (Cupru, Fier, Seleniu, Zinc) sunt deosebit de recunoscute pentru că ele contribuie împreună la funcționarea normală a sistemului imunitar.
Un aport zilnic mai mic decât recomandările în vitamina C în special, poate duce la o rezistentă mai scăzută la infecții: pune în meniurile copilului tău citrice (portocale, lămâie), pătrunjel, ardei, kiwi și varza!
Cura heliomarină
Mai exact, mergi la mare și bucură-te de aerosoli! Apa de mare eliberează sinusurile și crește imunitatea. Alege în fiecare an să petreci minimum o săptămână lângă mare sau ocean.
Somn suficient pentru o apărare sănătoasă
Atât la copii, cât și la adulți, un somn bun contribuie la producerea de hormoni care întăresc sistemul imunitar. În funcție de vârsta lui, copilul ar trebui să doarmă un număr suficient de ore:
Mai mult de 12 ore de somn pe noapte cu posibilitatea unui pui de somn în timpul zilei (1h30 până la 2 ore) înainte de vârsta de 6 ani;
De la 9 la 10 ore de somn pe noapte de la 6 ani.
După ce am văzut câteva sfaturi pentru a ne feri de posibile infecții cu virusuri și/sau bacterii, analizând mai atent, observăm că este dificil să avem pe perioade îndelungate de timp, concomitent, o alimentație sănătoasă, un regim de viață echilibrat și igiena impecabilă mereu.
De aceea, specialiștii recomanda fară ezitare, adăugarea în regimul nostru de viață a suplimentelor naturale.
Ropharma vine cu soluții eficiente, cum este Immunozen Colostrum
Immunozen Colostrum este un produs pe bază de colostru bovin și vitamina C, care se recomandă în special în sezonul rece, precum și în cazul în care organismul este supus unor factori ce determină o scădere temporară a capacitățîi de apărare. Immunozen Colostrum este disponibil sub forma a 20 de comprimate masticabile, cu numeroase beneficii pentru organismul uman.
Acest supliment activează funcția imunitară, contribuie la sănătatea sistemului digestiv și are efect adjuvant antibacterian, antiviral și antiparazitar.
- Immunozen Colostrum este un supliment alimentar care conține colostru bovin și vitamina C, cu rol major în întărirea sistemului imunitar al copiilor și al adulților.
- Grație suplimentului Immunozen Colostrum, previi recurența infecțiilor și reduci microorganismele patogene. Este recomandat și în cazul reducerii efectelor secundare, în administrarea de antibiotice.
- Immunozen Colostrum crește randamentul intelectual și fizic, precum și starea generală de bine și calitatea vieții.
Immunozen Colostrum este un supliment alimentar, cititi cu atentie informatiile de pe ambalaj si prospect.
Immunozen Colostrum poate fi achiziționat în Farmaciile Ropharma, în farmaciile partenere Ropharma și online: https://ropharma.ro/products/immunozen-colostrum