Local

Femeile din Iași se pot testa gratuit pentru depistarea cancerului de col uterin! Caravanele mobile de la IRO se vor afla în 5 locuri din municipiu

Publicat: 14 ian. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Femeile din Iași se pot testa gratuit pentru depistarea cancerului de col uterin Caravanele mobile de la IRO se vor afla în 5 locuri din municipiu
Institutul Regional de Oncologie organizează mai multe caravane de testare gratuită pentru depistarea cancerului de col uterin. În anul 2021, cu sprijinul acestor caravane au fost testate peste 6.000 de femei din zona Moldovei

Institutul Regional de Oncologie Iași organizează, în principalele cartiere ale municipiului Iași, caravane de screening gratuit pentru depistarea cancerului de col uterin. Femeile care vor să beneficieze de acest serviciu trebuie să îndeplinească anumite criterii

Unitățile Mobile de Screening, organizate de Institutul Regional de Oncologie Iași, vor staționa, între orele ‪09:00-13.00‬, în următoarele cartiere: Centru, parcarea din fața Cinema „Victoria”, în data de 17 ianuarie 2022; în Păcurari, trotuarul din fața Pizza Smile, pe data de 18 ianuarie 2022; Țesătura, în parcarea Dedeman, în data de 19 ianuarie 2022; în zona Alexandru cel Bun, pe esplanada din fața Cinema Dacia, vizavi de FatCafé, în data de 20 ianuarie 2022; caravana va ajunge și în Tătărași, în fața Ateneului, pe 21 ianuarie 2022.

”Previne cancerul de col uterin! Vino la screening gratuit în cartierele Iașului! Institutul Regional de Oncologie marchează luna ianuarie 2022, stabilită de Organizația Mondială a Sănătății, drept luna de conștientizare privind prevenția cancerului de col uterin, cu un maraton al testărilor gratuite în principalele cartiere ale Iașului. Unitatea Mobilă de Screening din cadrul proiectului ONCOPREV «Fii responsabilă de sănătatea ta! Prevenție, depistare, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin», se va deplasa în principalele cartiere ale orașului, în penultima săptămână din ianuarie, pentru ca ieșencele cu vârsta între 25 și 64 de ani să se testeze gratuit”, au precizat reprezentanții IRO Iași.

Criteriile pentru testarea gratuită împotriva cancerului de col uterin

În același timp cu desfășurarea caravanelor, în zilele de 21 si 22 ianuarie 2022, începând cu ora 18:00, la Palatul Culturii, fațada dinspre grădina Palas, va fi iluminată în turcoaz, culoarea simbol de luptă împotriva cancerului de col uterin. Trebuie precizat că femeile care vin la testare au nevoie doar de buletin în original și copie și trebuie să se pregătească așa cum fac în mod obișnuit pentru un consult ginecologic.

Proiectul ”ONCOPREV” este derulat de Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iași, în parteneriat cu Fundația Enable România și se adresează femeilor care îndeplinesc următoarele criterii: au vârsta între 25 și 29 de ani (testare Babeș Papanicolau) și 30-64 ani (testare HPV); sunt asigurate sau neasigurate; nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin; sunt asimptomatice; fără antecedente sugestive pentru patologia de cancer de col uterin; nu au mai făcut screening gratuit de cancer de col în ultimii 5 ani. Detalii suplimentare referitoare la Proiectul ONCOPREV pot fi accesate la https://www.iroiasi.ro/proiecte-eu.

În 2021 au fost testate gratuit peste 6.000 de femei

Mii de femei din Moldova s-au testat gratuit, în 2021, pentru a preveni cancerul de col uterin! Cele două Unități Mobile de Screening pentru prevenirea cancerului de col uterin ale Institutului Regional de Oncologie Iași au mers, în perioada februarie-decembrie 2021, în 110 localități din nord-estul țării, unde se derulează proiectul de screening ONCOPREV finanțat de UE.

”Peste 6.000 de femei din județele Iași, Bacău, Suceava, Vaslui, Neamț și Botoșani au beneficiat de testări gratuite, constând în preluarea de secreții de la nivelul colului uterin. Dintre acestea 5.838 au făcut testări HPV, femei cu vârsta între 30 și 64 de ani, iar 365 au făcut Babeș Papanicolau, cu vârste cuprinse între 25-29 de ani.

La Iași, testările se fac în cadrul cabinetului ginecologic de la Institutul Regional de Oncologie Iași. Medicii ginecologi de la IRO au făcut screening, în perioada ianuarie-decembrie 2021, pentru 935 de femei, 763 testări HPV și 162 de teste Babeș Papanicolau. Proiectul ONCOPREV, derulat de IRO Iași împreună cu Fundația Enable România, se încheie în decembrie 2023”, au adăugat reprezentanții IRO Iași.

Adauga un comentariu