Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași (FITPTI), organizat de Teatrul „Luceafărul”, va avea loc în perioada 2-8 octombrie și marchează majoratul evenimentului. Anul acesta, festivalul include un prolog în două părți, pe 20 și 27 septembrie, cu spectacole speciale care vor deschide atmosfera de festival
Ajuns la ediția a XVIII-a, Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr din Iași se desfășoară anul acesta între 2 și 8 octombrie, dar organizatorii au pregătit o surpriză pentru spectatori: un prolog în două părți, pe 20 și 27 septembrie.
Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr, un eveniment cu tradiție în Iași
Evenimentul, organizat de Teatrul „Luceafărul” din Iași și finanțat de Consiliul Județean, este susținut de UNITER și de numeroase reprezentanțe culturale străine. În fiecare an, FITPTI aduce la Iași companii teatrale din întreaga lume, oferind publicului experiențe artistice unice.
„Suntem la majorat. Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași ajune la ediția a 18-a, în intervalul 2-8 octombrie, așa cum am obișnuit publicul din regiune. Avem și surprize ca întotdeauna, pentru că una dintre direcțiile festivalului nostrum, pe care i-am construit identitatea, este să rămână mereu proaspăt, să rămână mereu surprinzător, adică atrăgător. Surpriza este că avem un prolog în două părți, pe 20 și 27 septembrie, un teaser pe care l-am conceput în ideea de a atrage atenția că vor urma evenimente tot unul și unul”, a declarat Oltița Cîntec, director interimar al Teatrului „Luceafărul” Iași.
În total, festivalul va însemna nouă zile de spectacole, performance-uri, expoziții, proiecții de film și parade, desfășurate în aproape 20 de locuri din oraș.
FITPTI 2025 aduce, la Iași, companii din 12 țări, de la Argentina până în China, cu accent pe participarea europeană. Programul include spectacole dedicate atât copiilor foarte mici, începând de la doi ani, cât și publicului matur.
„Sunt companii teatrale din 12 țări ale lumii, din Argentina până în îndepărtata China. Cea mai consistentă participare este, evident, cea europeană. Cu spectacole pentru publicul tânăr, adică pentru acel public care a știut să-și conserve curiozitatea, deschiderea, bucuria de a participa la evenimente inedite, la evenimente de înaltă ținută valorică. Sunt spectacole pentru categorii diverse, de la doi ani până la 99 și chiar dincolo de 99 de ani, pe care le-am amplasat în aproape 20 de locuri din oraș, pentru că un festival este o sărbătoare și o sărbătoare trebuie să fie incluzivă, să nu omită pe nimeni, nici acele categorii care, să spun, nu vin în mod frecvent la spectacole de teatru”, a explicat Oltița Cîntec.
Evenimentul este gândit ca o adevărată sărbătoare culturală, care să includă toate categoriile de spectatori, inclusiv pe cei care nu merg frecvent la teatru.
Spectacole dedicate copiilor și bătrânilor care nu pot participa la reprezentațiile din săli
FITPTI păstrează și în 2025 componenta socială care l-a consacrat: spectacole dedicate copiilor internați la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași, la Secția de Oncologie, care nu pot participa la reprezentațiile din săli. Totodată, organizatorii s-au gândit și la seniorii din Centrul de vârstnici din Copou, pentru care Compania de Teatru BIS din Sibiu va pregăti un spectacol special.
„Componenta outdoor este foarte bine reprezentată și în acest an. Și avem, așa cum am avut și în edițiile precedente, spectacole și pentru copiii de la Spitalul «Sfânta Maria» de la Secția Oncologie, care, din cauza situațiilor medicale, nu se pot deplasa în sălile de spectacole. Și nu i-am uitat nici pe bunici, pe cei care stau la Centrul de vârstnici din Copou, pentru care vom avea un spectacol gândit special, de Compania de Teatru Bis din Sibiu, pentru locul acela”, a adăugat Oltița Cîntec, directorul interimar al Teatrului „Luceafărul” Iași.
De-a lungul celor 18 ediții, FITPTI a devenit un reper în peisajul cultural românesc, atrăgând atenția nu doar prin calitatea spectacolelor, ci și prin diversitatea formelor artistice. De la teatrul clasic la performance-uri contemporane, de la spectacole outdoor la proiecții de film și expoziții, festivalul reușește să aducă în fața publicului un adevărat maraton cultural.
Organizatorii subliniază că FITPTI este dedicat publicului tânăr, în sensul cel mai larg al cuvântului: celor care au reușit să își păstreze curiozitatea și bucuria de a descoperi experiențe inedite.
Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași 2025 aduce la Iași, la majorat, o ediție spectaculoasă, construită pe ideea de incluziune, diversitate și celebrare a teatrului ca formă de artă universală.