Prima pagină » International » Filmul morții lui Cătălin Moise Robu, românul de 55 de ani din Italia. A căzut de la o înălțime de 10 metri

Filmul morții lui Cătălin Moise Robu, românul de 55 de ani din Italia. A căzut de la o înălțime de 10 metri

18 feb. 2026, 22:39,
Redacția BZI în International

Un român a murit în Italia, în urma unui accident de muncă, în Italia. Cătălin Moise Robula, în vârstă de 55 de ani, și-a pierdut viața în timp ce lucra pe un șantier din centrul orașului Cremona, în zona Corso Vittorio Emanuele I.

Tragedia a avut loc luni, 16 februarie, în jurul prânzului. Bărbatul, stabilit de mai mulți ani în localitatea Ghisalba, urcase pe o platformă elevatoare pentru a verifica și remedia o infiltrație la acoperișul unei clădiri aflate în renovare. La un moment dat, în timp ce încerca să inspecteze mai atent zona țiglelor, s-ar fi aplecat în afara coșului utilajului. Și-a pierdut echilibrul și a căzut în gol în curtea interioară, de la peste zece metri înălțime.

Alarma a fost dată în jurul orei 14:30 de colegii săi, care au sunat imediat la serviciile de urgență. Echipajele medicale ajunse la fața locului au încercat manevre de resuscitare, însă rănile suferite în urma impactului au fost incompatibile cu viața, decesul survenind rapid.

Cătălin a murit pe loc

Impactul cu solul a fost, din nefericire, unul fatal și, în ciuda intervenției medicilor ajunși rapid la fața locului, bărbatul nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decedat.

În zonă au ajuns și carabinierii, punând sechestru pe șantier și deschizând un dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz.

De asemenea, trupul neînsuflețit al românului a fost transportat la morga din Cremona, urmând ca autoritățile să decidă dacă va fi necesară o autopsie în acest caz sau nu.

Între timp, la locul tragediei, au ajuns și soția, fiul și fiica lui Cătălin. Băiatul se afla în momentul fatidic la Veneția, în deplasare cu munca. Cu toții, însă, au mers într-un suflet pe șantierul morții.

Mesaje de doliu în urma decesului

Vestea morții sale a provocat reacții în comunitatea din provincia Bergamo. Viceprimarul Bruna Sassi a vorbit despre familia acestuia ca fiind discretă, bine integrată și prezentă de mult timp în Italia.

Cei doi copii ai săi, născuți și crescuți aici, sunt considerați tineri serioși și muncitori, iar familia era apreciată de vecini pentru modestie și implicare.

„Sunt vecinii noștri de casă, locuiesc pe aceeași stradă cu mine și sunt aici, în Italia, de foarte mult timp, atât de mult încât băiatul s-a născut la Milano, iar fata la Calcinate. Când Riccardo și-a terminat studiile, l-am angajat în compania noastră și, de cinci ani, lucrează încă pentru noi ca muncitor. Simina, în schimb, încă studiază. Sunt oameni deosebiți, rezervați și perfect integrați în comunitatea noastră”, a scris viceprimarul Bruna Sassi .

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână
Un accident rutier grav a lovit echipa secundă a clubului Dinamo, aflată în cantonament la Câmpulung Muscel, județul Argeș. Constantin „Gogu” Covaciu, membru al staff-ului medical al formației, a murit în urma impactului, iar antrenorul Adrian Ropotan a fost rănit și internat cu o fractură deschisă la mână. Ceilalți jucători și membri ai staff-ului au […]
Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 august 2026
04 august 2026
Articole similare
Diploma de Doctor Honoris Causa, acordată profesorului Ioan Zugrăvescu, exponatul lunii august la Muzeul UAIC
02:00
Diploma de Doctor Honoris Causa, acordată profesorului Ioan Zugrăvescu, exponatul lunii august la Muzeul UAIC
Ieșean prins drogat la volan, pedepsit cu o simplă amendă! Cum a fentat închisoarea cu executare Alexandru Grigoriu?
02:00
Ieșean prins drogat la volan, pedepsit cu o simplă amendă! Cum a fentat închisoarea cu executare Alexandru Grigoriu?
I-a trebuit să se posteze pe rețele
02:00
I-a trebuit să se posteze pe rețele
„Gherțoism” în politică: Deputatul „off-side” Ciprian Paraschiv, prins jignindu-și dur comentatorii! Cetățenii sunt buni doar când îl votează, nu când îi cer socoteală
02:00
FOTO „Gherțoism” în politică: Deputatul „off-side” Ciprian Paraschiv, prins jignindu-și dur comentatorii! Cetățenii sunt buni doar când îl votează, nu când îi cer socoteală
Fermă cu 650 de ovine, închisă din cauza variolei. Autoritățile din Iași sunt în alertă după ce animalele s-au îmbolnăvit. „O să închidem totul și plecăm”
02:00
Fermă cu 650 de ovine, închisă din cauza variolei. Autoritățile din Iași sunt în alertă după ce animalele s-au îmbolnăvit. „O să închidem totul și plecăm”
Șase firme vor un contract de peste 11 milioane de lei de la Primăria Iași! Proiectul include construirea a trei bazine de înot pentru grădinițele din oraș
02:00
Șase firme vor un contract de peste 11 milioane de lei de la Primăria Iași! Proiectul include construirea a trei bazine de înot pentru grădinițele din oraș
Doi ani de închisoare cu suspendare pentru un cunoscut antrenor de fitness din Iași! Cum a scăpat de pușcărie Claudiu Porcaru după ce și-a batjocorit partenera?
02:00
FOTO Doi ani de închisoare cu suspendare pentru un cunoscut antrenor de fitness din Iași! Cum a scăpat de pușcărie Claudiu Porcaru după ce și-a batjocorit partenera?
Murele din fermele din Iași sunt mai puține, dar gustoase. Anul 2026 este unul bun pentru producători. „Avem clienți, nu ne putem plânge”
02:00
Murele din fermele din Iași sunt mai puține, dar gustoase. Anul 2026 este unul bun pentru producători. „Avem clienți, nu ne putem plânge”
A furat statul cu jumătate de milion de lei, dar a salvat-o prescripția! Magistrații au pus sechestru pe bunurile afaceristei
02:00
A furat statul cu jumătate de milion de lei, dar a salvat-o prescripția! Magistrații au pus sechestru pe bunurile afaceristei
Un bărbat de 59 de ani din Iași, bolnav de hepatită, acuză condiții improprii de muncă la punctul de reciclare din Podu Iloaiei: „Când mi-am cerut drepturile, au început presiunile. Am luat de aici virusul”
02:00
FOTO Un bărbat de 59 de ani din Iași, bolnav de hepatită, acuză condiții improprii de muncă la punctul de reciclare din Podu Iloaiei: „Când mi-am cerut drepturile, au început presiunile. Am luat de aici virusul”