Guvernul oprește finanțarea proiectelor din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, invocând o nouă prioritizare care lasă zeci de primării în aer. Fără o analiză clară a problemelor structurale (cum ar fi birocrația sau lipsa de expertiză în atragerea fondurilor europene) premierul Ilie Bolojan a anunțat că proiectele „insuficient mature” nu vor mai primi bani, cel puțin până la finalul anului.
Cu alte cuvinte, investițiile în stadiu incipient vor fi sacrificate în favoarea celor aproape finalizate. Iar efectele se simt deja în județul Iași: primăriile au început să primească notificări care condiționează decontările de un prag de minimum 80% execuție.
Zeci de proiecte blocate, comunități întregi în așteptare
Decizia guvernamentală lovește în plin administrațiile locale, în special cele din mediul rural. În județul Iași, doar 35 din cele 128 de proiecte aprobate pentru infrastructura rutieră și apă-canal au ajuns la stadiul de 80% finalizare. Restul, inclusiv proiecte care abia au început sau urmează să înceapă, riscă să rămână fără finanțare.
La Rediu, spre exemplu, primarul Cristi Condrea a semnat abia săptămâna trecută ordinul de începere pentru asfaltarea unui drum de 900 de metri. Firma de construcții va lucra „în avans”, fără certitudinea că va fi plătită la timp.
Consiliul Județean Iași a reușit, până acum, să finalizeze câteva lucrări de modernizare a drumurilor județene. Dar chiar și la acest nivel, finanțarea e incertă. Proiecte precum reabilitarea Pasajului Socola din municipiul Iași nu au început încă, iar licitațiile întârziate complică și mai mult calendarul de implementare.
Primarul Mihai Chirica nu a oferit un punct de vedere legat de această sistare, deși pasajul este una dintre lucrările-cheie în infrastructura orașului.
În ceea ce privește extinderea rețelelor de gaz, lucrurile stau și mai rău: din 40 de proiecte în județul Iași, doar două sunt într-un stadiu avansat. În peste 30 de localități, lucrările nici nu au început. La Tomești, constructorii așteaptă de luni bune două milioane de lei pentru lucrările de canalizare pluvială, iar în comune ca Miroslava, Ciurea sau Rediu, investițiile sunt blocate complet.
Deși Guvernul susține că vrea să prioritizeze absorbția fondurilor europene, realitatea din teren arată altceva: proiectele cu finanțare internă (esențiale pentru sute de comunități) sunt puse pe pauză fără consultare și fără garanții clare privind reluarea finanțării.
Votati PeNeLe! Uite ce minunatie de economie stie!
Dacă erau competenți cei din Iași si celelalte județe din zona Moldovei nu mai rămâneau fără bani.Sunt alte interese la mijloc…
La pasajul Socoloa ,Chirica a așteptat sa își termine Tolea blocurile de pe bld. POITIERS .De asta a făcut lucrările pe Poitiers
Nu-i problemă! Lasă podurile și alte firfireturi! Bine că vin rucsace pline cu blugi și mai ales banane! Și carduri de vacanta in străinătate!
Responsabili: PSD-IASI când doamna Gavrilă era șefa și toți au votat împotriva A8. Toți ceilalți „Parlamentari de Iași”care nu aveau nimic în comun cu orașul/judetul.Acum Diana Sosoaca ce a făcut pentru Iași în afara de „Circ”la Sărbătorile Iașului? Foști și actuali parlamentari toți au votat împotriva dezvoltării zonei de Est.Autoritatile Locale au făcut totul pentru Camarila de partid nimic pentru URBE.
Banii pe proiecte raman pt. Ardeal (Bihor, Cluj….)….Domnul de Iasi cu batistuta , de Muraru ziceam, ce parere are de individul din imaginea de sus???? Sustine politica PNL dusa de Ilie, nu???? Iasi prea putin spre deloc, Moldova idem……..Felicitari PNL …….Muraru, Alexe, Danga, Afloarei…..nulitati!!! Murarule, Alexe…..mai putine laude pe facebook!!!!
A scris unul pe aici de Sosoaca. Să intre pe fisa de senator să vadă ce a făcut Sosoaca in Parlament! Intrați toți pe site la Senat și Camera Deputaților și luați toți parlamentarii la rand și vedeți pe fiecare ce a făcut și ce face!
Or să stea toți la bloc și o să strige de sus: „bă, e bine aici! Nu tu trafic, nu tu aglomerație, am budă în casă”! O să aterizeze balega tot în capul nătărăilor care i-au votat anul trecut. Dar, oile tot oi.