Prima pagină » Actualitate » Florin Cîțu, propunerea Partidului Național Liberal pentru funcția de premier
Florin Cîțu, propunerea Partidului Național Liberal pentru funcția de premier

Florin Cîțu, propunerea Partidului Național Liberal pentru funcția de premier

09 dec. 2020, 18:26,
Antonia Ceausu în Actualitate

Conform informațiilor se pare că in interiorul Partidului Național Liberal s-a organizat o sesiune de votare pentru noua propunere de premier. Florin Cîțu a primit aproape toate voturile colegilor cu excepția lui Dan Motreanu care s-a abținut.  Acesta a fost desemnat de președintele Klaus Iohannis pentru această funcție și în luna martie a anului curent. Totuși, chiar înainte cu câteva ore de votul de investitură în Parlament, acesta și-a retras candidatura.

„Să sperăm că de data asta nu mai renunță”, au glumit unii colegi din formațiunea politică pe baza alegerii lui Florin Cîțu.

Conform informațiilor apărute din interiorul paritdului, astăzi Florin Cîțu ar fi avut o discuție cu președintele Klaus Iohannis.

În cursul zilei de astăzi, fostul premier liberal Ludovic Orban s-a întâlnit cu șeful statului la Cotroceni pentru a stabili trei variante de prim ministru din partea Partidului Național Liberal. Acestea ar fi fost:

– Nicolae Ciucă, actualul premier interimar și ministru al Apărării
– Florin Cîțu, ministrul de Finanțe
– Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene.

Prima declarație a lui Ludovic Orban

Ludovic Orban a făcut declarații de presă la puțin timp după ce a fost anunțată propunerea PNL pentru funcția de premier. Acesta a afirmat că președintele Klaus Iohannis a venit cu o idee de a organiza un „joc” în interiorul formațiunii politice. Liberalii au notat pe bilețele ce propunere ar avea pentru această funcție și, conform spuselor premierului demisionar, Florin Cîțu s-a regăsit pe majoritatea biletelor.

„A fost propunerea președintelui, care mi s-a părut foarte interesantă, ca fiecare să scriem separat, fără să vedem unul ce scrie celălalt, propunerea de premier. Și am scris același nume. Nu este întâmplătoare această nominalizare. Va urma o perioadă dificilă în care este nevoie de o bună cunoaștere a administrației, a situației finanțelor publice.

Este nevoie de un premier care să aibă credibilitate în fața mediului de afaceri, în fața instituțiilor financiare internaționale. Domnul ministru Cîțu a purtat negocieri extrem de importante cu partenerii europeni. A menținut ratingul de țară într-o situație extrem de dificilă pentru România”, a declarat Ludovic Orban.

Florin Cîțu: „Este o onoare această nominalizare”

Ministrul de Finanțe și actuala propunere a PNL pentru funcția de premier, Florin Cîțu, a declarat că se simte onorat de această nominalizare. Acesta a avut o declarație scurtă în care a dorit să mulțumească șefilor și mentorilor săi.

„În primul rând, vreau să le mulțumesc colegilor din Partidul Național Liberal pentru încredere. Pentru mine este o onoare aceastaă nominalizare și, bineînțeles, în perioada următoare obiectivul principal este să formăm această majoritate parlamentară pentru a avea cât mai repede un guvern votat și să pornim, pentru că este nevoie de un guvern cât mai repede.

Mulțumesc domnului președinte, mulțumesc colegilor mei și ne vom vedea zilele următoare când vor începe discuțiile pe majoritatea parlamentară”, a spus Florin Cîțu.

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 iulie 2026
06 iulie 2026