Un bloc din Iași a devenit focar de infecție din cauza subsolului care este inundat cu apă în permanență
Totul se petrece la blocul H1A sc. B situat pe strada Petru Șchiopu, nr. 21, din cartierul Galata. Locatarii au o problemă cu care se confruntă de ani de zile, doar că, în ultima vreme, situația s-a agravat și nu înțelege cauza.
Focar de infecție într-un bloc din Iași
În fiecare săptămână, locatarii scot apa din subsol cu o pompă, însă la câteva zile este la loc. Nivelul până la care crește a ajuns și până la 50 de cm. Reporterii BZI au fost la fața locului pentru a vedea situația. Imediat după ce intri pe ușa spre subsol, se simte un miros de mucegai și apă stătută, iar nivelul apei este de peste 30 de centimetri. Apa este puțin murdară de la resturile din subsol. Locatarii de la parter sunt direct afectați de această problemă. Și în alte blocuri din Iași au fost sesizate probleme similare.
„Eu consider că este o situație serioasă cu care ne confruntăm de mai mulți ani. Săptămânal, subsolul se umple până la 40-50 de cm cu apă, deși, în urmă cu un an, am pus bani să schimbăm toate țevile de acolo. Nu știm de unde vine apa respectivă, să fie vreo infiltrație, ne-am adresat și primăriei pentru a cere ajutor, sperăm să găsim cauza. Eu stau la parter, este un miros îngrozitor, mai ales vara, nu mai vorbesc de umiditate și mucegai. Avem o pompă cu care scoatem apa, însă la câteva zile este la loc, nu mai putem sta așa. Subsolul respectiv este și adăpost de protecție civilă, însă este imposibilă utilizarea lui în caz de urgență”, povestește Ștefan Drușcă, locatar din bloc.
Singurii care sunt mai interesați sunt cei care stau la parter, pentru oamenii de la etaj situația nu pare atât de gravă.
„Am schimbat anul trecut țevile. Am înțeles că, după, nu au mai fost probleme, însă am auzit de la vecini că iar s-a adunat apă. Nu știu ce se mai întâmplă acum, noi care stăm la etaj nu suntem afectați și probabil de asta pe mulți nu îi interesează. Dar, mă gândesc acum să nu fie afectată structura blocului, nici nu am fost la subsol să văd ce este acolo”, a spus o altă locatară din bloc.
De unde vine problema?
Conducerea Asociației de proprietari Galata nr. 2 știe de situația respectivă, însă sursa problemei ar fi cu totul alta. Din cauza resturilor pe care oamenii le aruncă în canalizare, țevile se înfundă, iar ulterior, apa refulează în subsol. Totuși, se pare că există și o problemă a blocului de când a fost proiectat, deoarece gura de canalizare din fața imobilului este mult mai sus față de subsol. Într-adevăr, angajații de la ApaVital găsesc des resturi prin canalizările din oraș.
„Problema e total alta, la scara respectivă, locatarii nu își dau interesul și nu vor să înțeleagă. Vin unii cu fetișcane acasă, și după, își aruncă prezervativele și izmenele în canalizare, de se înfundă tot acolo. Mai este și o femeie care face catering și gătește în cantități industriale, tot uleiul și grăsimea se duce pe canalizare, normal că se înfundă. Într-adevăr, este o problemă de când a fost proiectat blocul, că subsolul este puțin mai jos decât canalizarea, și când ploua torențial, mai dădea afară apa. Aici este ceva diferit, la fiecare două săptămâni, suntem nevoiți să chemăm vidanja să desfunde canalizarea, iar acolo au găsit de toate, lenjerie intimă, mâncare, resturi, chiar și huște pentru borș. Până nu vor fi mai responsabili, noi nu avem ce face acolo, chiar nu ține de administrație. Restul scărilor sunt ordonate, curate. Acolo, nimeni nu vrea să pună un ban”, a declarat Mihaela Plăcintă, administratorul Asociației de proprietari Galata nr. 2.
Blocul H1A din Iași a devenit un focar de infecție din cauza apei de la subsol, iar locatarii vor să primească ajutor.
Eu stau la H4 A scara A si e f bine. Mananca cacat lumea
tu nici măcar nu știi sa citesti , la ce naiba te bagi sa scrii
🤮
Sa vina DSP ul la aia cu cateringul sa o intrebe de autorizatie. Amenda nene.