Prima pagină » Titlurile zilei » Fost consilier personal, plasat de Costel Alexe pe un post-cheie la Consiliul Județean Iași! Angajații sunt revoltați: „Vine unul «mucea» de la partid și este băgat cu forța în organigramă”

Fost consilier personal, plasat de Costel Alexe pe un post-cheie la Consiliul Județean Iași! Angajații sunt revoltați: „Vine unul «mucea» de la partid și este băgat cu forța în organigramă”

04 apr. 2026, 02:00, 17 ,
Alexandra MAISNER în Titlurile zilei

Un fost consilier personal de la cabinetul vicepreședinților CJ a fost plasat de Costel Alexe pe un post-cheie la Consiliul Județean Iași. Angajații sunt revoltați de mutarea pe care Alexe a făcut-o și consideră că au fost dați la o parte specialiști pentru a-i face loc lui Cosmin Stanciu. Cel din urmă a fost și consilier județean PNL.

Cosmin Stanciu, fost consilier personal, plasat de Costel Alexe pe un post-cheie la Consiliul Județean Iași

De aproximativ două luni, Cosmin Stanciu, fostul consilier personal de la cabinetul vicepreședinților CJ și fost consilier județean PNL, ocupă postul de consilier superior în cadrul Direcției Tehnice de la Consiliul Județean Iași. Angajații din instituție sunt revoltați. Aceștia susțin că Alexe a adus printre funcționari un „lipitor de afișe” care nu are competențe pentru postul pe care îl ocupă.

„Până acum două luni, omul era mâna dreaptă a lui Costel Alexe. Era lipitor de afișe, era consilier județean și, deodată, hop, a ajuns funcționar public. Cosmin Stanciu se comportă fix ca șeful lui (n.r. – Costel Alexe). Nu știu înțelegerea lor, nu știu ce au negociat, dar mă doare când văd un om pus într-un post cu care nu are nici cea mai mică legătură. M-a dezamăgit total Costel Alexe. La suprafață pare un om bun, dar nu este așa. De fapt, de ce stau și mă plâng? Așa a fost sistemul dintotdeauna. Dar e păcat. În zile în care tu, ca specialist, nu-ți găsești loc, vine unul «mucea» de la partid și este băgat cu forța într-o organigramă și așa vai de mama ei. Vă rog, noi vrem să ne păstrăm anonimatul, pentru că nu ne dorim să avem zile negre cu Costel Alexe pentru că ne-am spus of-ul. Ne este frică de Alexe, nu vrem să avem probleme”, au spus unii dintre angajații Consiliului Județean Iași.

Angajații din Consiliul Județean Iași au mai spus și că fostul consilier personal, Cosmin Stanciu, nu a primit postul prin concurs, ci prin transfer de la o instituție publică din Constanța.

„Cosmin Stanciu a fost consilier personal la cabinetul vicepreședinților din CJ, a fost și consilier județean. El și-a dat demisia din funcția de consilier județean, iar Costel Alexe l-a adus prin transfer la Direcția Tehnică din CJ. Stanciu este acum consilier superior și se află în subordinea Marietei Afilipoaie. Nu știu exact de unde a venit prin transfer. Tot ce s-a spus și se știe este că a venit prin transfer de la o instituție din Constanța. Costel Alexe nu îl putea angaja prin concurs, pentru că astea sunt blocate de Guvern și nu se pot face angajări”, a mai spus un alt angajat de la CJ.

Precizăm că, la mijlocul lunii ianuarie 2026, Cosmin Stanciu, aflat la primul mandat, și-a dat demisia din funcția de consilier județean PNL, acesta invocând atunci „motive personale”. Probabil că motivele personale erau, de fapt, ocuparea postului de consilier superior în cadrul Direcției Tehnice de la CJ, post pe care nu ar fi putut să îl ocupe dacă era consilier județean.

Funcționarii publici de la Consiliul Județean Iași s-au săturat să tacă

Un alt angajat din cadrul Consiliului Județean Iași, care a dorit să își păstreze deocamdată anonimatul, a precizat faptul că în Consiliul Județean Iași specialiștii sunt tratați cu dispreț.

„Mă doare să văd cum lumea suferă în jurul meu. Nu mai pot să tac și să înghit minciuna și fățărnicia unor aleși care cred că oamenii ce lucrează de atâția ani în Consiliul Județean Iași sunt tratați cu dispreț. Trăim vremuri tulburi, când ziua de mâine pare din ce în ce mai înnorată. Sunt ani de când lucrez la Consiliul Județean Iași și mă doare când oameni de valoare și oameni care chiar au dovedit că știu să facă ceea ce fac sunt tratați cu dispreț și, de multe ori, la capitolul diverse. În vremuri în care toți guvernanții fac apel la economii, la restrângeri de cheltuieli, la noi se veselește lumea ca în codru. Se aruncă cu bani în stânga și în dreapta și se urlă în gura mare că nu sunt fonduri. Șoferii vicepreședinților stau la căldură în mașini, cu motoarele pornite, și consumă benzină. E dureros!”, a povestit un alt angajat din cadrul Consiliului Județean Iași.

Precizăm faptul că reporterii BZI i-au apelat de nenumărate ori pe Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, și pe Cosmin Stanciu, actual consilier superior în cadrul Direcției Tehnice de la CJ, însă niciunul dintre ei nu a răspuns apelurilor pentru a oferi un punct de vedere referitor la problemele semnalate de funcționarii publici din cadrul instituției.

Astfel, Cosmin Stanciu, fost consilier personal, a fost plasat de Costel Alexe pe un post-cheie la Consiliul Județean Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Donald Trump refuză invitația României la Summitul B9! Cine va reprezenta SUA, în locul său
Iniţiativa „Bucharest Nine“ (B-9) este o platformă de cooperare politică şi economică între nouă ţări NATO pentru consolidarea securităţii euro-atlantice pe flancul estic. Donald Trump refuză invitația României la Summitul B9. Formatul București 9 a fost înfiinţat la iniţiativa fostului preşedinte al României, Klaus Iohannis, şi a preşedintelui Poloniei, Andrzej Duda, în 2015, iar prima […]
Donald Trump refuză invitația României la Summitul B9! Cine va reprezenta SUA, în locul său
Comentarii
  • Ar fi trebuit să fie revoltați atunci când au văzut că s-au întors la serviciu persoane condamnate în primă instanță la închisoare cu executare. Și atenție nu au fost achitați ci faptele s-au prescris!!! Prin urmare au fost autorii acelor infracțiuni. Babele o știu pe “madama Timodora Jigoasa, derectoari rivinita pi functii “.

  • Sunt convins ca dl Presedinte are suficienta experienta si stie ceea ce face. Acest domn Stanciu cu siguranta are pregatire si e capabil pe postul pus… succes pe viitor!

  • L-am cunoscut in mai multe situatii pe domnul Stanciu și daca e adevărat ce se scrie aici atunci pot sa spun ca instituția a mai câștigat un om cu adevarat bun. Faptul ca “persoane anonime” se plâng de condițiile de muncă atunci cred ca e cazul sa lase locul altora pricepuți și mai harnici.

  • Consider că BZI publică, în unele cazuri, articole care nu sunt conforme cu realitatea, în special în ceea ce îl privește pe Cosmin Stanciu. Înainte de a face astfel de acuzații, cred că ar fi corect și profesionist să fie prezentate dovezi clare și verificabile.
    Am avut ocazia să discut de mai multe ori cu domnul Cosmin Stanciu și impresia mea este că este o persoană educată, deschisă dialogului și corectă. Din ceea ce am observat de-a lungul timpului, a avut o contribuție reală atât în cadrul partidului, cât și în sprijinul ieșenilor.
    De asemenea, realizările sale sunt vizibile și pot fi verificate inclusiv prin postările publice de pe Facebook. Din acest motiv, consider că prezentarea unilaterală și lipsită de dovezi dăunează informării corecte a publicului.

  • Nu îl cunosc personal pe Cosmin Stanciu, însă din articolele și informațiile disponibile online apare o discrepanță între acuzații și fapte. ARE sau a avut vreodată vreun DOSAR DE CERCETARE în toți acești ani de când ocupă funcții publice? Dacă NU există dovezi clare sau informații oficiale, consider că este nedrept să fie denigrat public.
    Atunci când un om muncește și își prezintă rezultatele în mod transparent, inclusiv prin postări publice, astfel de articole ridică semne de întrebare. Cred că este important să acceptăm că mai există și oameni corecți în politică.

  • Dosarul cu cele 22 de tone de tabla, mita primita de Costel Alexe cand era ministru, intra in faza de prescriere?
    Sau si PNL face ca PSD in privinta baronilor corupti?
    Tacere si prescriere.

  • Oamenii ăștia de ce nu au spus nimic despre Cosmin Stanciu când era consilier la cabinet, dacă sunt acum așa de revoltați? Dar așa este dintotdeauna între funcționarii publici și mai ales cei de la CJ – mâncătorie și luptă pentru beneficii. Chestia e că acestea nu sunt făcute de cei serioși și valoroși, ci de cei care stau la bârfe pe holuri sau la țigară și aici mă gândesc la cuconet. Teama lor este că Președintele CJ nu o să mai aibă ochi pentru micile lor reușite zilnice și dl Stanciu poate merge cu pâra.

  • Si cand te gandesti ca acum 35 de ani romanii au murit la revolutie tocmai ca sa nu se mai intample asa ceva… PCR nu numai ca traieste: o duce foarte bine.

  • La fel ca până-n 1989, vedem hoţul, dar închidem ochii.
    La fel ca până-n 1989, cei fără carte sau cu studii cumpărate sunt numiţi politic în funcţii de conducere.
    La fel ca până-n 1989, ne lăsăm conduşi precum o vită la abator si ne mulţumim să spunem bancuri despre politicieni.

    • Paradox; acum cei fara carte au mai multe cartoane,fie din tara,fie din afara,pe care le flutura si le folosesc.

      • Cine face o facultate de doi bani, unde trece fara sa invete, obtine un carton fara acoperire. Cine obtine un carton, simte nevoie de confirmare a cartonului. Si mai obtine inca unul in conditii similare.
        Cine face o facultate serioasa, cu examene grele, obtine o diploma cu acoperire in cunostinte, abilitati si competente. O diploma, nu un carton. Cand ai o diploma nu simti nevoia de confirmare.
        In 2003, Derek Bok, fost presedinte la Harvard (ei nu au rector) a scis o carte numita : Universities in the Marketplace: The Commercialization of Higher Education. Cartea incepe cu intrebarea : Is everything in a university for sale if the price is right? Din pacate, prea des raspunsul este DA, spune Bok. Bok demonteza mitul sterp al universitatii antreprenoriale si demonstreaza ca goana dupa bani cu orice pret duce la obliterarea misiunii universitatii : cunoasterea si diseminarea ei prin predare.
        Cum e la noi? Raspunsul este aproape intotdeauna DA. Si pretul de vanzare este mult mai mic.

  • Chestia asta cu transferul e veche, nu ma refer la cineva anume;Se angajeaza macar ptr.1 zi la privat(evident rampa unui partid)apoi se face transferul.Asa poate sa aiba si 2-3 servicii,fara concurs.Concursul este pentru altii.

  • O persoană trecută prin viață!

    In fiecare instituție șeful cel mare are plantați observatori pentru a urmări tot ce se întâmplă și să fie informat.
    Așa că acești informatorii sunt mâna dreaptă a șefului și de obicei sunt fără pregătire și plătiți foarte bine pentru a fi credincioși.

  • O persoană trecută prin viață!

    In fiecare instituție șeful cel mare are plantați,observatori pentru a urmări tot ce se întâmplă și să fie informat.
    Așa că acești informatorii sunt mâna dreaptă a șefului și de obicei sunt fără pregătire și plătiți foarte bine pentru a fi credincioși.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 aprilie 2026
08 aprilie 2026