Prima pagină » National » Fostul director al Spitalului Municipal din Timișoara a fost trimis în judecată. Medicul este acuzat de luare de mită în formă continuată: 26 de acte materiale
Fostul director al Spitalului Municipal din Timișoara a fost trimis în judecată. Medicul este acuzat de luare de mită în formă continuată: 26 de acte materiale

Fostul director al Spitalului Municipal din Timișoara a fost trimis în judecată. Medicul este acuzat de luare de mită în formă continuată: 26 de acte materiale

18 sept. 2023, 17:00,
în National

Fostul director al Spitalului Municipal Timişoara, medicul Octavian Mazilu, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, pentru luare de mită (26 de acte materiale), după ce a primit sume cuprinse între 100 şi 2.000 de lei pentru efectuarea unor acte medicale care trebuiau realizate gratuit.

”Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului M.O., aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de luare de mită (26 acte materiale)”, se arată într-un comunicat de presă, de luni, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Medicul a primit mită de 26 de ori într-un interval de doar două luni.

”În fapt, a fost reţinut că în perioada 18.03.2022 – 31.05.2022, inculpatul, în calitate de medic primar chirurg în cadrul unei unităţi spitaliceşti din municipiul Timişoara, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în legătură cu acestea, ar fi primit importante sume de bani de la 26 pacienţi sau de la aparţinători ai acestora, aflaţi sub tratament sau supuşi unor intervenţii chirurgicale, fără a fi îndreptăţit la primirea unor sume suplimentare de bani faţă de cele decontate unităţii spitaliceşti de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate”, a precizat sursa citată.

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Timiş

În 31 mai 2022, medicul Octavian Mazilu, care în trecut a ocupat funcţia de manager al Spitalului Municipal Timişoara a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată (26 de luări de mită) şi dus în Arestul Poliţiei Timiş.

Doctorul a fost audiat timp de 6 ore de către procurori, după ce, în urma unui flagrant, a fost ridicat din cabinetul său de la Spitalul Municipal Timişoara. Aceasta dupa ce luase 300 de lei de la o pacientă pentru a o programa la o operaţie.

”S-a reţinut că în perioada 18.03.2022 – 31.05.2022, în calitate de medic primar chirurg la o unitate spitalicească din Timişoara, inculpatul ar fi primit, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de la mai mulţi pacienţi sau aparţinători ai acestora, diferite sume de bani (lei sau euro) cuprinse între 100 şi 2.000 lei, pentru efectuarea unor acte medicale care trebuiau realizate cu titlu gratuit. În data de 31.05.2022, în jurul orei 11.50, inculpatul a fost depistat în flagrant după ce, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi primit cu titlu de mită suma de 300 lei de la o pacientă internată în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş. în data de 31 mai 2023.

Începând din 1 iulie, Octavian Mazilu ocupă funcţia de director medical interimar la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, fiind numit pe această funcţie pentru 6 luni.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt
Tatăl Valentinei Tănăsie, Petre Tănăsie, este cunoscut în Filiași pentru activitatea sa muzicală, în timp ce sora victimei, Eliza Tănăsie, activează în domeniul înfrumusețării și a colaborat cu persoane cunoscute din industria muzicală. Moartea Valentinei Ioana Tănăsie a provocat o puternică reacție în comunitatea din Filiași, orașul din județul Dolj de unde era originară tânăra. […]
Cine sunt tatăl și sora Valentinei Tănăsie, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
26 septembrie 2026
26 septembrie 2026