Prima pagină » Actualitate » Fostul șef al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare, condamnat la doi ani și jumătate de închisoare
Fostul șef al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare, condamnat la doi ani și jumătate de închisoare

Fostul șef al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare, condamnat la doi ani și jumătate de închisoare

28 dec. 2022, 22:41,
în Actualitate

Fostul şef al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatiş, a fost condamnat, miercuri, de Tribunalul Mureş, la doi ani şi şase luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fiind obligat să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunităţii, într-un dosar de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată şi fals intelectual în formă continuată, transmite Agerpres.

În acest dosar, DNA l-a trimis în judecată pe Radu Roatiş cu acord de recunoaştere a vinovăţiei pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată (52 de acte materiale) şi fals intelectual în formă continuată (12 acte materiale).

Hotărârea pronunţată miercuri poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Inculpatul este obligat să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunităţii

Potrivit încheierii postate pe portalul instanţelor de judecată, perioada de supraveghere este de trei ani, iar pe parcursul acesteia inculpatul este obligat să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunităţii, în cadrul Administraţiei Publice Locale – Primăria Municipiului Târgu Mureş sau în cadrul Spitalului Municipal Târgu Mureş.

În paralel, fostul şef al ANSVSA trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate şi să plătească cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 5.571 de lei.

De asemenea, i s-a interzis exercitarea unor drepturi, cum ar fi dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de trei ani.

În urmă cu câteva zile au fost condamnaţi alţi doi inculpaţi care au semnat acord de recunoaştere a vinovăţiei în aceeaşi speţă – fostul director al DSVSA Mureş, Kincses Sandor şi şefa serviciului Economic al DSVSA Mureş, Radu Felicia.

Kincses Sandor a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere timp de trei ani, fiind obligat să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Sovata sau în cadrul Spitalului Sovata, să participe la programe de reintegrare socială şi să achite cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 5.050 de lei.

Trei dintre cei opt inculpaţi au semnat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA

Kincses Sandor a fost cercetat de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu în formă continuată (50 de acte materiale) şi fals intelectual în formă continuată (61 de acte materiale).

Şefa Serviciului Economic din cadrul DSVSA Mureş, Radu Felicia, acuzată de complicitate la abuz în serviciu (46 de acte materiale ) a primit o condamnare la doi ani de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei, precum şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii în cadrul Administraţiei Publice Locale – Primăria Municipiului Târgu Mureş sau în cadrul SC Administrator Imobile şi Pieţe Târgu Mureş. În plus, a fost obligată să participe la un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate şi să plătească cheltuieli judiciare în cuantum de 1.565 lei.

În ambele cazuri, soluţiile nu sunt definitive.

În acest dosar, trei dintre cei opt inculpaţi au semnat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA Târgu Mureş, acuzaţia de bază fiind aceea că în perioada 2017-2021, fostul şef al ANSVSA, Radu Roatiş, ar fi încasat salariu de la DSVSA Mureş fără a se prezenta la serviciu.

DSVSA Mureş nu s-a constituit parte civilă în dosare, întrucât prejudiciile au fost restituite în timpul urmăririi penale.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027
Florin Manole anunță reorganizarea Ministerului Muncii, fără concedieri, și susține că pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2027, conform legii. Ministrul Muncii a anunțat că intenționează să reorganizeze instituția pe care o conduce, după revenirea în funcție. Măsura urmărește redistribuirea angajaților în funcție de volumul de activitate din fiecare departament, astfel încât structurile cu […]
Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
09 noiembrie 2026
09 noiembrie 2026