Curtea Constituțională a României (CCR) a decis că este neconstituțională prevederea care îi obliga pe înalții funcționari publici și pe funcționarii publici de conducere să își înceteze raporturile de serviciu înainte de a putea candida pentru o funcție de demnitate publică.
Judecătorii CCR au admis, marți, cu unanimitate de voturi, excepția de neconstituționalitate și au constatat că prevederile art. 34 alin. (3) din vechea formă a Legii 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici contravin Constituției.
Potrivit Curții, condiționarea candidaturii de încetarea raporturilor de serviciu încalcă mai multe drepturi constituționale și creează o diferență de tratament nejustificată între diferite categorii de funcționari.
CCR: Restricția descurajează dreptul de a candida
În motivarea deciziei, Curtea Constituțională arată că prevederea contestată intră în conflict cu articolele 16, 37 și 41 din Constituție, referitoare la egalitatea în drepturi, dreptul de a fi ales și dreptul la muncă.
CCR apreciază că obligația de a renunța la raporturile de serviciu înainte de candidatură reprezintă o măsură excesivă și nu păstrează un echilibru corect între interesul public și drepturile individuale ale funcționarilor.
Instanța constituțională a reamintit că, în jurisprudența sa, a stabilit deja că încetarea raporturilor de serviciu în cazul numirii într-o funcție de demnitate publică nu este o măsură proporțională cu situația care o generează.
Curtea consideră că legislația a creat astfel o diferență de tratament între categoriile de funcționari și a afectat stabilitatea acestora în funcția publică.
Neutralitatea funcției publice, invocată ca argument
Unul dintre argumentele analizate de CCR a fost necesitatea asigurării neutralității funcției publice. Potrivit judecătorilor constituționali, însă, acest obiectiv nu justifică o restricție atât de severă asupra dreptului de a candida.
Curtea a arătat că legiuitorul ar fi putut utiliza soluții alternative, mai puțin restrictive, pentru protejarea neutralității administrației publice.
În acest context, CCR a concluzionat că prevederea care impunea încetarea raporturilor de serviciu pentru ca un funcționar să poată candida descurajează în mod excesiv exercitarea dreptului de a fi ales.
Totodată, judecătorii constituționali au subliniat că dreptul de a fi ales reprezintă posibilitatea de a ocupa, în viitor, o funcție publică și nu garantează că persoana care candidează va ajunge efectiv să ocupe acea funcție.
Din acest motiv, perspectiva unei eventuale ocupări a unei funcții de demnitate publică nu poate fi considerată echivalentă cu exercitarea efectivă a dreptului la muncă și nu poate justifica pierderea acestuia.