Anul acesta sunt noi tendințe în ceea ce privește decorațiunile de Crăciun. Fundele din catifea sunt vedetele acestui sezon. Prețurile sunt cuprinse între 100 și 250 de lei, în funcție de dimensiuni. Mai multe despre tendințele din 2025 aflați de la Mihaela Silion, fondator Simy Flowers, într-un nou episod de #PodcastBZI, care poate fi urmărit AICI
În luna decembrie începe goana după decorațiunile și cadourile de Crăciun. Anul acesta, vedetele sezonului sunt fundele din catifea. Acestea pot fi puse pe brazi, coronițe, dar și alte decorațiuni. Potrivit florarilor care se ocupă de aceste decorațiuni, a crescut cererea, față de anul 2024. În funcție de cerințele clienților și locație, fundele din catifea, de 1 metru lungime, costă 100 de lei, până la 250 de lei cele care ajung la 2,5 metri.
Fundele din catifea sunt vedetele acestui sezon, potrivit florarilor
Cele mai multe cereri sunt pentru fundele roșii.
„Noi avem solicitări din luna noiembrie, dar acum, până la Crăciun, este luna cea mai aglomerată. Am văzut că roșul rămâne culoarea preferată de sărbători, însă noi am vrut să decorăm anul acesta florăria cu alte culori și am ales rozul. Am făcut funde de diverse dimensiuni, culori, și am observat că anul acesta sunt cerute decorațiunile cu nuanțe de alb, gri, auriu, dar și mai colorate. Fundele sunt vedeta sezonului, de diverse culori. Sunt din catifea, realizate pe diverse culori și dimensiuni. Pot fi utilizate la împodobirea bradului, la coronițe, la decorațiunile din casă. În funcție de dimensiuni, sunt ușor de atașat, arată foarte bine. Cine are îndemânare le poate face și acasă. E elegant, frumos. Noi am făcut funde anul trecut, din inspirația noastră, iar anul acesta e un boom mare cu aceste funde. Sunt din catifea, cred că de aceea dau acea eleganță”, susține Mihaela Silion, proprietar Simy Flowers.
Pregătirile pentru sărbătorile de iarnă au început la Iași în luna noiembrie 2025. Primii brazi, care au fost montați în centrul orașului, au fost aduși din Danemarca.
A crescut cererea din partea clienților în 2025, comparativ cu 2024
Antreprenoarea din Iași, Mihaela Silion, mai spune că și bugetul pentru decorațiuni a crescut anul acesta.
„Decorațiunile pot fi făcute și cu 80 de lei, și cu 300 de lei. Bineînțeles că cea de 80 de lei nu va arăta ca cea de 300 de lei, însă facem în funcție de buget. Am observat că sunt persoane care vin, se uită, le place și cumpără. Clienții aceștia nu se uită la preț. Unii, însă, alocă între 200 și 300 de lei pentru decorațiuni. Pot fi oferite ca și cadouri în această perioadă. Decorațiunea este într-un suport cu apă și rezistă o lună fără nicio problemă. Este realizată cu crenguțe de brad, flori naturale, funde și alte accesorii. Trebuie udate foarte puțin florile naturale, o dată pe săptămână. Nu trebuie nici foarte multă apă, mai ales la orhidee”, mai spune Mihaela Silion.
Au început să apară la Iași și ofertele pentru brazii de Crăciun.
Clienții plătesc sute de lei pentru un singur aranjament de Crăciun
Potrivit specialiștilor din industrie, se așteaptă ca cererea să fie mai mare începând cu data de 15 decembrie 2025.
„Clienții iau salariile, își fac bugetele din nou, văd ce mai au nevoie, ce decorațiuni au apărut. Anul acesta am observat că sunt, până acum, mai multe solicitări ca în anul 2024. Avem cereri și pentru decorațiuni de 400-500 de lei, ceea ce nu se întâmpla în anul trecut”, susține Ioana Elena, artist florist din Iași.
Specialiștii mai spun că sunt cerute și decorațiunile cu plante uscate.
„Avem comenzi pentru aranjamente cu brad natural argintiu, coronițe pentru ușă, cu brad natural, dar și decorațiuni cu plante uscate și criogenate, cu accesorii specifice Crăciunului. De exemplu, globuri, figurine Moș Crăciun, om de zăpadă, aranjamente cu licheni. Bugetul este în funcție de disponibilitatea fiecăruia; în general, începe de la 100 de lei”, spune Oana Fotache, fondator Florăria Fleurir.
Comenzile mai pot fi făcute până în perioada 20-22 decembrie 2025 și pot fi ridicate chiar și în ajunul Crăciunului. Astfel, în luna decembrie, începe goana după decorațiunile și cadourile de Crăciun. Anul acesta, vedetele sezonului sunt fundele din catifea.