Prima pagină » National » Furtuna a făcut ravagii in Suceava. Pompierii au intervenit

Furtuna a făcut ravagii in Suceava. Pompierii au intervenit

17 aug. 2021, 19:34,
în National

Codul roșu de vijelii a creat noi necazuri în județul Suceava. La Gura Humorului, acoperișul unui bloc a fost spart de vântul puternic, iar bucăți de azbo-ciment s-au împrăștiat, avariind mai multe mașini parcate în jurul imobilului.

La Rădăuți, în curtea unei gospodării, o creangă a unui copac s-a rupt și a căzut peste un autoturism.

Pompierii militari au defrișat și au îndepărtat creanga.

Din fericire, nici unul dintre cele două incidente nu s-au soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale. Județul Suceava s-a aflat sub o avertizare cod roșu de vijelii, now casting.

Vijelia puternică s-a manifestat prin rafale de peste 90 km/h, grindină de medii și mari dimensiuni, averse torențiale care vor acumula peste 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice.

Localitățile din județul Suceava care au fost vizate de furtună: Siret, Frătăuții Noi, Frătăuții Vechi, Dornești, Bălcăuți, Grămești, Mușenița.

De asemenea, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare Cod portocaliu de inundaţii şi viituri puternice, valabilă până la miezul nopţii în bazinul hidrografic Suceava.

Conform prognozei de specialitate, până la ora 00:00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide, creşteri rapide de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de inundaţie, pe râurile din bazinele hidrografice Suceava – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Putna – amonte confluenţă cu râul Soloneţ, Climăuţi şi Ruda (judeţul Suceava).

Atenţionarea a fost transmisă către: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională Apele Române, Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, Hidroelectrica S.A., Administraţia Bazinală de Apă Siret şi Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, potrivit Agerpres.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Funcționarea Unității 2 de la Cernavodă, în pericol de oprire din cauza Dunării. „Este inevitabil”, avertizează autoritățile
Nivelul Dunării a ajuns la pragul critic pentru funcționarea Unității 2 de la Cernavodă. Autoritățile avertizează că oprirea reactorului este inevitabilă. Situația de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă a devenit critică după ce nivelul Dunării a coborât la pragul prevăzut în procedurile de funcționare. Unitatea 2, singurul reactor aflat în prezent în producție, ar […]
Funcționarea Unității 2 de la Cernavodă, în pericol de oprire din cauza Dunării. „Este inevitabil”, avertizează autoritățile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 august 2026
12 august 2026