Prima pagină » Local » Gabriel Busuioc, individul din Iași care a stropit-o cu benzină pe iubita lui cu gândul de a-i da foc, a fost arestat
Gabriel Busuioc, individul din Iași care a stropit-o cu benzină pe iubita lui cu gândul de a-i da foc, a fost arestat

Gabriel Busuioc, individul din Iași care a stropit-o cu benzină pe iubita lui cu gândul de a-i da foc, a fost arestat

05 feb. 2026, 02:00, 9 ,
Dragoș SAVIN în Local

Un tânăr în vârstă de 33 de ani, pe nume Gabriel Busuioc, a fost arestat pentru 30 de zile după ce a încercat să-i dea foc iubitei sale. Femeia a fost salvată de polițiști, iar individul a ajuns după gratii pentru 30 de zile

Gabriel Busuioc, tânărul de 33 de ani care a încercat să-i dea foc iubitei sale, a fost arestat. Ieri, judecătorii de la Judecătoria Hârlău au decis ca individul să fie trimis după gratii pentru 30 de zile. S-a ajuns la asta după ce, în noaptea de 30 spre 31 ianuarie, a intrat în curtea femeii cu un bidon în care avea benzină. În urma unei discuții, acesta ar fi stropit cu benzină o anexă și a dat foc. Mihaela, iubita sa, a reușit să stingă focul, însă individul ar fi aruncat cu benzină pe ea, vrând probabil să-i dea foc. Femeia a sunat la numărul unic de urgență 112 și a cerut ajutor. Un echipaj a ajuns la scurt timp la fața locului și l-a imobilizat pe bărbat.

Gabriel Busuioc, individul din Iași care a stropit-o cu benzină pe iubita lui, a fost arestat

Polițiștii ajunși la fața locului au reușit să o salveze pe femeia care era într-un real pericol. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au făcut câteva precizări în acest caz.

„La data de 30 ianuarie a.c., în jurul orei 23:00, Poliția Orașului Hârlău a fost sesizată, prin SNUAU 112, de o femeie despre faptul că fostul său concubin provoacă scandal la domiciliu. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, respectiv în sat Pârcovaci, oraș Hârlău, stabilind faptul că, în seara zilei de 30 ianuarie a.c., bărbatul de 34 de ani a venit la locuința femeii, ar fi provocat scandal și ar fi încercat, cu o substanță inflamabilă, să dea foc unei anexe tip șură, acțiune din care a fost oprit de femeie, fiind produse doar pagube minore”, a precizat Mădălin Țăranu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Intervenție în forță a polițiștilor pentru salvarea femeii

Polițiștii au intervenit în forță și l-au imobilizat pe individul agresiv.

„Bărbatul a fost încătușat de polițiști, iar din verificările efectuate s-a stabilit că, pe numele acestuia, Judecătoria Hârlău a emis, în cursul lunii septembrie 2025, un ordin de protecție pentru o perioadă de 6 luni, fiind evacuat din locuință și având obligația de a nu se apropia de victimă și de a nu lua legătura cu aceasta. Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală din mun. Iași, unde a fost internat pentru îngrijiri medicale de specialitate. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări pentru încălcarea obligațiilor prevăzute de un ordin de protecție și distrugere”, a mai precizat Mădălin Țăranu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Gabriel Busuioc a fost ridicat de polițiști și dus la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iași. Oamenii legii trebuie să afle dacă acesta a avut discernământ când a comis fapta. Acum, Gabriel Busuioc, individul din Iași care a stropit-o cu benzină pe iubita lui, a fost arestat.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Ilie Bolojan anunță că nu va crește prețul la gaze nici în 2026! „Protejăm cetățenii de puseul de inflație”
Ilie Bolojan anunță că nu va crește prețul la gaze nici în 2026. Mai mult, premierul transmite că, din 2027, România va exploata resursele din Marea Neagră și va exista mai mult gaz pe piață, ceea ce ar putea duce la prețuri mai mici. Însă, până atunci, premierul României propune o perioadă de tranziție de […]
Ilie Bolojan anunță că nu va crește prețul la gaze nici în 2026! „Protejăm cetățenii de puseul de inflație”
Comentarii
  • Salvați România

    În sfârșit auzim că poliția își face datoria,este pentru puținele dați cînd ne uimește reacția promptă a poliției nu

  • Poliția locală Hârlău are un rol esențial în muncă de prevenire și salvare a victimelor.
    Corect este să recunoaștem implicarea agentului superior Botezatu Viorel care a riscat alături de poliția națională și a salvat viața doamnei Macarel Mihaela și a celor 4 copilași minori

  • Poliția Hârlău mai are polițiști din Garda veche care pot face diferența, oferiți le respectul cuvenit,au făcut o treabă bună salvind imaginea instituției care e cam șifonată

  • Noi vrem pamint

    Săracii polițiști de la patrulă își riscă viața cu toți creminalii și ce credeți că le face cineva statuie?
    Tot lingăii din birourile călduțe se gudură pe lîngă șeful care mai nou confundă instituția cu moșia sa iar subalternii cu argații sau iobagii

  • Focoasa Slobo

    Dacă intervenea arhicunoscuta polițistă model, 🔥 broneta,erau șanse mari să se lase cu focuri de armă

  • Daniel Rogobete

    Mă rog la toate mănăstirile pentru milițiană slobodeana Andra care mi-a luat piinea de la gură copiilor să își bage in cur permisul meu,o nesimțită falsă

  • Informația o dat-o burete,agentul secret

  • Macarel Mihaela

    Vă mulțumesc din suflet pentru ajutorul dat de patrulă de la poliția Hârlău și locală dacă întârziau acum eu și copilașii mei eram morți, vă mulțumesc cu lacrimi în ochi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 februarie 2026
05 februarie 2026