Prima pagină » Local » Gabriel Rădună, adus la Parchet încătușat. Bărbatul a ras ilegal o parte din pădurea din Bârnova

Gabriel Rădună, adus la Parchet încătușat. Bărbatul a ras ilegal o parte din pădurea din Bârnova

06 nov. 2025, 08:50, 25 ,
Redacția BZI în Local

Gabriel Rădună a fost adus în această dimineață, 6 noiembrie 2025, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Reamintim că, pe 5 noiembrie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică Iași l-au reținut pe Gabriel Rădună, suspectat de comiterea mai multor infracțiuni silvice și de construire ilegală pe terenuri aflate în fondul forestier național.

„La data de 5 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au reținut pentru 24 de ore, un bărbat, de 58 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate, furtul de arbori care au fost tăiați fără drept și realizarea de lucrări și/sau amplasarea de obiecte în fond forestier național, fără acte de aprobare, privind ocuparea temporară sau scoaterea definitivă.

Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în perioada februarie-martie 2025, acesta ar fi tăiat și ar fi sutras, fără drept, mai mulți arbori, de diferite specii, din fondul forestier național, de pe raza comunei Bârnova, în valoare de 9.953 de lei.

De asemenea, acesta ar fi realizat lucrări fără acte de aprobare privind ocuparea sau scoaterea definitivă din fondul forestier național, prin aceea că ar fi cofrat temelia pentru un gard împrejmuitor, iar în momentul în care lucrările ar fi fost sistate de către instituția competentă, acesta nu ar fi respectat măsura complementară dispusă, continuând să desfășoare lucrările.

La data de 6 noiembrie a.c., acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, cu propuneri legale”, a transmis IPJ Iasi.

Citește și: A defrișat pădurea ca să-și facă gardul! Gabriel Rădună, reținut după ce a tăiat copacii din Bucium și a ridicat un șantier ilegal

Gabriel Rădună a tăiat pădurea pentru a-și face gard

Potrivit anchetei, în perioada februarie – martie 2025, acesta ar fi tăiat și sustras fără drept mai mulți arbori de diferite specii din zona comunei Bârnova, producând un prejudiciu estimat la 9.953 de lei. În plus, Rădună ar fi realizat lucrări de construcție fără autorizație, turnând fundația unui gard din beton pe un teren forestier, fără aprobările legale necesare pentru ocuparea temporară sau scoaterea definitivă a terenului din fondul forestier.

Citește și: Garda Forestieră Suceava intervine după ce Gabriel Rădună a ras o parte din pădurea Bucium. Inspectorii au făcut deja o sesizare penală. Iată ce riscă individul

Deși autoritățile au dispus sistarea lucrărilor, bărbatul ar fi continuat activitatea, încălcând măsurile impuse de instituțiile competente.

Citește și: Poliția Locală intervine după ce Gabriel Rădună a tăiat o bucată din pădurea Bucium și a construit fără autorizație! Bărbatul a fost amendat și obligat să aducă terenul la starea inițială

Cazul a devenit cunoscut încă din primăvară, după ce, pe un teren din zona Bucium – strada Schit Tărâță, Gabriel Rădună ar fi împrejmuit cu plasă o porțiune de pădure și ar fi început construcția unui gard masiv din beton, fără a deține autorizațiile prevăzute de lege. Verificările ulterioare efectuate de Garda Forestieră Suceava și polițiștii ieșeni au confirmat tăierile ilegale și lucrările neautorizate.

După finalizarea audierilor la Parchet, procurorii urmează să decidă dacă vor solicita arestarea preventivă a lui Gabriel Rădună sau dacă acesta va fi cercetat sub control judiciar, în cadrul dosarului penal privind tăierile ilegale de arbori și executarea de lucrări neautorizate pe terenuri din fondul forestier național.

Citește și: Video interzis minorilor! Gabriel Rădună a explodat de nervi pe șantierul ilegal din Bucium: „Vă mierlesc și mă duc la pușcărie”

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Comentarii
  • De ce a fost lăsat să defriceze pădurea și să facă gard daca se știa din Primăvară și acum suntem în Toamna? Unde au fost autoritățile locale până acum?

  • L-au adus pe jos din Barnova? Nici politia nu poate parca in fata Parchetului? Sau totul e pentru „show mediatic”! Unde s-a mai vazut sa-l plimbi pe acuzat pe bulevarde cu mainile incatusate?

  • Dacă l-au dus la Parchet = primește control judiciar. Nu va fi arestat….

  • Acum vreo doua saptamani, la Ciric se taiau stejari la greu pe malul lacului. Pe acei oameni cine ii trage la raspundere??

    • De ce n-ai făcut, uhăi, plângere la politie și garda de mediu în loc sa pui întrebări de cretin?

  • Dragomir Sava Tomaşeschi

    Gabriel Raduna va scapa si de acest dosar, asa cum s-a mai intamplat si in trecut. Prietenul avocat, Dragomir Sava Tomaşeschi, il va ajuta din nou

    • TIBeriu cap tractor

      We Tiberiu, pe unde m ai este Diana? Ii ducem dorul ? Se aude ca sufera șoferii de camion din iasi si unii din colegii tai de la Raducaneni… Știu tu dosarul lui Diana…

      • Tiberiu cap tractor 10:48, 06.11.2025

        sotia si mama ce mai fac ? nu mi-au placut cum au prestat aseara. sa mai invete meserie. le-am dat 5 lei la fiecare, de poamana

  • De la gardul ridicat de acest individ, daca va mai afundati 200m in padure veti gasi ridicata o cabana imprejmuita de gard, cu animale, caini, la fel, construita ilegal. Cel care locuieste acolo este foarte violent si ameninta pe oricine trece pe acolo.

  • de dimineta , cei trei au plecat de acasa cu gecile cu „Politia” , frezati si parul spalat + sprancene facute ….
    au gasit marele corupt …
    Ei nu pot parca in curtea interioara ? ce pl mea se intampla , trebuia sa il taraie legat, prin statia de tramvai ?

  • Avocat Tomaseschi din RM a pierdut multe procese referitor la activitatea Elicopterelor privind pulverizarea de insectiside pentru agricultura

  • 10 copaci sunt „o parte” din padurea Barnova, asa cum votantii lui mucusor sunt majoritari 🙂

  • Pe vremuri, Mircea cel Batran te incuraja sa tai si sa-ti faci gospodarie.
    Acum te aresteaza, pe pamantul tau.

  • Asta-i maimutoiul care ameninta reporterii??

    • Da e ala care te a pirate in freza dosarul e facut la comanda el a taiat 10 copaci pentru un gard si alti taie paduri intregi si le trimite peste grantita pe astia nui mai vedeti.

  • Iaca, s-a intamplat ce si-a dorit! 😜 Se duce la puscarie! 🤭 Si fara sa „mierleasca” pe nimeni! 😂😂😂 Tot mai multi prostalai ca el si asa se mai curata societatea ieseana de lighioane! 🤫

  • Bai da cata ipocrizie!! Exact la 100 de metrii, este unul care a defrisat 3 hectare, are un ditai conacul inconjurat de 3 km de gard din beton. Despre ce vorbim aici?

  • In padure erai smardoi, acu? Ce-ai patit, nu mai ai glas????😳🙄😬

  • Ăsta nu pătește nimic , taie in contu lu Ciocanta crisu CATALIN , e Săgeata lui , atâta timp cât nevastă-sa e la conducere se rezolva toată speța prin clasare

  • sa puna lege - Vintila Ioan-Dumitriu angajat mediul privat!

    kreeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeestewti taxele shi impozitele ca intram in kooolaps, sus nicusor

  • Ce scremi așa tare? Scrii de pe wc??

  • La mai multi!

  • Carmen Silva

    Să nu mai scape de pușcărie acest criminal al Pădurii Bârnova !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 decembrie 2025
19 decembrie 2025
Articole similare
Vilele bogaților de pe o stradă din Copou, în pericol din cauza drumului care se surpă! Localnic: „Este pericol inclusiv pentru trecători, pentru șoferi”
02:00
FOTO Vilele bogaților de pe o stradă din Copou, în pericol din cauza drumului care se surpă! Localnic: „Este pericol inclusiv pentru trecători, pentru șoferi”
Campania „Prietenii lui Moș Crăciun” a ajuns anul acesta și la copilașii din Chișcăreni. Pentru cei mai mulți dintre ei, aceasta a fost prima întâlnire cu Moșul
02:00
FOTOVIDEO Campania „Prietenii lui Moș Crăciun” a ajuns anul acesta și la copilașii din Chișcăreni. Pentru cei mai mulți dintre ei, aceasta a fost prima întâlnire cu Moșul
Ce propunere i-a făcut un bărbat din Iași unei tinere de 17 ani într-un autobuz! Adolescenta s-a speriat când acesta s-a apropiat: „Mi-a zis că este oricând disponibil să mă mângâie”
02:00
Ce propunere i-a făcut un bărbat din Iași unei tinere de 17 ani într-un autobuz! Adolescenta s-a speriat când acesta s-a apropiat: „Mi-a zis că este oricând disponibil să mă mângâie”
O bătaie între doi adolescenți din Iași se putea termina cu o tragedie! Un elev de 14 ani a fost lovit pe stradă, sub privirile altor tineri. Mama victimei: „Nu mai vrea să iasă din casă, e traumatizat”
02:00
FOTOVIDEO O bătaie între doi adolescenți din Iași se putea termina cu o tragedie! Un elev de 14 ani a fost lovit pe stradă, sub privirile altor tineri. Mama victimei: „Nu mai vrea să iasă din casă, e traumatizat”
Pielea necesită și mai multă hidratare pe timpul iernii. Medic dermato-venerolog: „Chiar dacă nu este soare, razele UV sunt prezente”
02:00
Pielea necesită și mai multă hidratare pe timpul iernii. Medic dermato-venerolog: „Chiar dacă nu este soare, razele UV sunt prezente”
Un șofer din Galați și unul din Suceava au blocat împreună o stradă din Iași! Cei doi au făcut glume pe seama situației, când au revenit după mașini
02:00
FOTO Un șofer din Galați și unul din Suceava au blocat împreună o stradă din Iași! Cei doi au făcut glume pe seama situației, când au revenit după mașini
Primăria Iași va cheltui 200.000 de lei pentru organizarea evenimentelor dedicate Zilei Unirii Principatelor Române! Proiectul așteaptă girul aleșilor locali
02:00
Primăria Iași va cheltui 200.000 de lei pentru organizarea evenimentelor dedicate Zilei Unirii Principatelor Române! Proiectul așteaptă girul aleșilor locali
Zeci de proiecte au fost depuse în măsura DR-23 pentru afaceri din domeniul alimentar. Antreprenorii din Iași pot accesa minimum 3 milioane de euro și maximum 10 milioane de euro
02:00
Zeci de proiecte au fost depuse în măsura DR-23 pentru afaceri din domeniul alimentar. Antreprenorii din Iași pot accesa minimum 3 milioane de euro și maximum 10 milioane de euro
Două instituții importante din Iași ar putea fi comasate din 2026. Angajații se pregătesc de ce e mai rău
02:00
FOTO Două instituții importante din Iași ar putea fi comasate din 2026. Angajații se pregătesc de ce e mai rău
Cum pot fi tratate corect micozele unghiilor și ale pielii. Dr. Claudia Artenie, medic dermato-venerolog: „Degeaba tratăm unghia dacă nu dezinfectăm tot ceea ce intră în contact cu zona afectată”
02:00
Cum pot fi tratate corect micozele unghiilor și ale pielii. Dr. Claudia Artenie, medic dermato-venerolog: „Degeaba tratăm unghia dacă nu dezinfectăm tot ceea ce intră în contact cu zona afectată”