Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, afirmă că lipsa de organizare din partea Guvernului pentru începerea anului şcolar este suplinită în Bucureşti de autorităţile locale. Aceasta precizează că se va implementa un sistem de testări pentru copiii cu simptome, astfel încât aceştia să nu fie izolaţi de familie.
„Observând că din nefericire procedurile promise întârzie, împreună cu primarii de sectoare şi cadrele didactice ne-am luat destinul în propriile mâini. Încercăm să suplinim această lipsă de organizare din partea executivului. Le-am cerut directorilor să ne transmită în cel mai scurt timp numărul de elevi care nu au acasă tablete sau laptopuri pentru acces la orele online”, a declarat Gabriela Firea, la România TV, precizând că s-au luat măsuri pentru ca în şcoli să se ofere măşti de protecţie.
De asemenea, primarul Capitalei afirmă că în cazul în care vor exista copii cu simptome de răceală, suspecţi de COVID-19, aceştia vor putea apela la laboratoarele de testare ale Primăriei, însoţiţi de părinţi sau bunici.
„Internarea se face doar în cazuri mai complicate, nu are rost să traumatizăm copiii. Nimeni nu este obligat, dar este important ca părinţii să ştie că dacă e nevoie au unde să testeze copiii rapid, fără să stea 2-3 zile în suspans”, a mai explicat Firea.
Gabriela Firea a dezvăluit că şi copiilor ei le este dor de şcoală şi de colegi, însă, la fel ca alţi copii, au ajuns să fie terorizaţi:
„Ce vor spune colegii dacă vor strănuta, dacă vor tuşi?”.
Gabriela Firea critică decizia Ministerului Sănătății: ”Un copil poate să aibă o alergie, să aibă o simplă rinoree, o viroză. Nu poți să îl iei și să îl izolezi, să îl expui”
Gabriela Firea critică decizia Ministerului Sănătății: ”Un copil poate să aibă o alergie, să aibă o simplă rinoree, o viroză. Nu poți să îl iei și să îl izolezi, să îl expui”. Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a arătat că elevii care vor avea simptome de răceală trebuie să fie izolați singuri într-o clasă, până la sosirea părinților, iar apoi să fie duși la spital, pentru a fi testați pentru COVID-19. Tocmai de acees, Gabriela Firea a abordat subiectul și a arătat că nu este de acord cu această decizie.
”Președintele a declarat că profesorii își vor cumpăra măști și că doar anumiți copii vor primi măști gratuite. Au venit premierul și vicepremierul și au spus că doar copiii proveniți din familii vulnerabile vor primi măști. Eu am întrebat cine sunt acele familii vulnerabile și cum se decide? Vă dați seama ce discriminare?
Eu am donat azi 100.000 de măști. Sun cumpărate din banii pe care eu și colegii mei i-am donat pentru campanie și am decis să nu îi folosim pentru flyere, ci să cumpărăm măști pentru copiii și profesorii care își uită masca acasă, le rup. le uită sau nu au, pur și simplu.
Gabriela Firea critică decizia Ministerului Sănătății: ”Un copil poate să aibă o alergie, să aibă o simplă rinoree, o viroză. Nu poți să îl iei și să îl izolezi, să îl expui”
Sunt împotriva deciziei Ministerului Sănătății care a decis că dacă un copil va strănuta în casă, va fi izolat și va fi dus în spital, unde va fi testat. Am pregătit un laborator cu 23 de aparate doar pentru copii și profesori, ca să nu stea la coada DSP. Un copil poate să aibă o alergie, să aibă o simplă rinoree, o viroză. Nu poți să îl iei și să îl izolezi, să îl expui, iar apoi să nu mai fie reprimit în colectiv, pentru că toți copiii îl vor privi ca pe un paria, vor spune că are COVID.”, a declarat Gabriela Firea, joi seara, la România TV, în emisiunea lui Victor Ciutacu.