Garda de Mediu Iași a făcut plângere penală după ce ”Balta Teiva Vișina”, din Iași, a fost incendiată. În această zonă sunt protejate numeroase specii de plante și animale de importanță națională și internațională
Garda de Mediu Iași a sesizat organele de cercetare penală după ce a verificat terenul incendiat din Rezervația Naturală ”Teiva-Vișina”, care se suprapune în zona respectivă cu ”Sit Natura 2000 Jijia Inferioară- Prut”, din Iași. În urma verificărilor, comisarii de Mediu au constatat că toată suprafața rezervației a fost arsă, precum și canalele pentru irigații, unde se instalase vegetația. Suprafața totală incendiată este de aproximativ 12 hectare.
Deoarece arderea vegetației din ariile naturale protejate constituie infracțiune, potrivit prevederilor legislației de Mediu, Garda de Mediu Iași a sesizat organele de cercetare penală. În această zonă sunt protejate numeroase specii de plante și animale de importanță națională și internațională. Astfel, rezervația naturală ”Balta Teiva Vișina” protejează specii importante de pești pentru biodiversitate, precum linul, crapul, carasul, bibanul și știuca.
Tot aici s-a reintrodus experimental țigănușul. În formularul de constituire a rezervației apar menționate 8 specii și genuri de plante, respectiv 18 specii de pești (cinci fiind menționate ca specii protejate), 6 specii de amfibieni, 4 specii de reptile și 33 de specii de păsări. Printre cele mai reprezentative specii protejate pentru această arie sunt stârcul roșu, egreta mare, buhaiul de baltă, stârcul pitic, rața roșie și pițigoiul de stuf.
Garda de Mediu Iași a amendat firmele cu 374.500 de lei
Imaginile de coșmar cu terenurile incendiate au fost prezentate de reporterii BZI în edițiile anterioare, existând bănuieli că focul ar fi fost pus intenționat. În zona respectivă sunt mai multe terenuri agricole pe care fermierii cultivă cereale. De asemenea, în anul 2022, Garda Națională de Mediu-Comisariatul Județean Iași a efectuat 172 de controale la service-uri auto, stații de distribuție carburanți, șantiere construcții, fiind controale efectuate ca urmare a reclamațiilor primite, dar și verificări efectuate cu alte autorități.
Pentru neregulile descoperite de comisarii de Mediu au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale în valoare de 374.500 de lei și 9 sancțiuni complementare de suspendare a activității până la intrarea în legalitate, cât și o sancțiune complementară de desființare a lucrărilor. Cea mai mare sancțiune aplicată de Garda de Mediu Iași, în anul 2022, este în valoare de 75.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor impuse de specialiștii de mediu. Potrivit Gărzii de Mediu Iași au fost înregistrate, în anul 2022, un număr de 82 de sesizări.
Ieșenii care ard resturile de vegetație trebuie să obțină avizul de Mediu
Ieșenii fac curățenia de primăvară în această perioadă, astfel că ard resturile de vegetație din livezi sau curți. Pentru a putea face această curățenie, aceștia trebuie să solicite aviz de la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Iași. În caz contrar, riscă să fie amendați de Garda de Mediu Iași. Persoanele care nu se supun Legii compostului pot să încaseze amenzi de până la 20.000 de lei. Odată cu intrarea legii în vigoare, arderea frunzelor este interzisă, iar cei care încalcă legislația sunt sancționați. Frunzele și resturile vegetale trebuie colectate selectiv, iar arderea lor devine contravenție care se pedepsește cu amendă cuprinsă între 3.000 și 6.000 de lei pentru persoanele fizice și cu 25.000 până la 50.000 de lei pe persoană juridică.
Garda de Mediu Iași verifică și incendiul ce a fost aseară, 31 martie 2022, în satul Dumbrava, comuna Ciurea.