Prima pagină » Sport » George Țucudean, aproape de un transfer în Grecia! Clubul cu care negociază atacantul, după despărțirea de CFR Cluj
George Țucudean, aproape de un transfer în Grecia! Clubul cu care negociază atacantul, după despărțirea de CFR Cluj

George Țucudean, aproape de un transfer în Grecia! Clubul cu care negociază atacantul, după despărțirea de CFR Cluj

29 iul. 2020, 02:00,
în Sport

George Țucudean, fostul atacant de la CFR Cluj, a fost propus celor de la Panathinaikos, iar cele două părți negociază acum detaliile contractului, care va fi valabil, în cazul unei înțelegeri, din startul stagiunii viitoare.

George Țucudean s-a despărțit de CFR Cluj pe 30 iunie, când i-a expirat contractul, și este aproape de o nouă aventură în afara României.
Conform publicației elene Newspao, George Țucudean  a fost propus celor de la Panathinaikos, iar cele două părți negociază acum detaliile contractului, care va fi valabil, în cazul unei înțelegeri, din startul stagiunii viitoare.

George Țucudean negociază transferul la Panathinaikos

Dacă mutarea la Panathinaikos se va concretiza, George Țucudean va bifa a treia experiență fotbalistică în afara României, după sezoanele în care a evoluat la Standard Liege, în Belgia, și la Charlton Athletic, în liga a doua din Anglia. Precedentele două aventuri fotbalistice în străinătate nu au reprezentat reușite pentru atacantul ajuns la 29 de ani. La Standard Liege, Țucudean a evoluat în 11 meciuri, fără să reușească să marcheze, în timp ce pentru Charlton a jucat în 23 de partide, înregistrând două goluri și două pase decisive. George Țucudean a evoluat două sezoane și jumătate la CFR Cluj, dar în ultimul an a bifat doar 12 meciuri oficiale, fiind ținut departe de gazon de anumite probleme medicale, la inimă.

Ce atacant își ia CFR Cluj după despărțirea de George Țucudean

CFR Cluj ar putea să-l înlocuiască pe George Țucudean (29 de ani) cu ghanezul Mumuni Shafiu (25 de ani).
Mumuni Shafiu a dat probe la CFR în februarie, dar pandemia de COVID-19 i-a dat planurile peste cap.
Atacantul a explicat în țara natală că a rămas în atenția CFR-ului: „Am fost în România și am dat probe pentru CFR Cluj, alături de câțiva jucători din Argentina și Paraguay. Totul a mers bine, dar campionatul a fost suspendat în săptămâna în care ar fi trebuit să semnez, din cauza COVID-19. Președintele m-a sunat și m-a asigurat că voi fi chemat să semnez un contract după reluarea campionatului”, a spus Mumuni Shafiu, pentru modernghana.com.
Mumuni Shafiu este legitimat la Ashanti Gold, echipă din prima ligă a Ghanei, fiind chiar căpitanul formației. Conform Transfermarkt, Shafiu are o cotă de piață de 75.000 de euro.

Cristian Bălgrădean se antrenează deja cu CFR Cluj. El va fi înlocuitorul lui Arlauskis

Cristian Bălgrădean (32 de ani) a devenit de la 1 iulie 2020 jucătorul celor de la CFR Cluj. Goalkeeper-ul a primit însă acceptul celor de la FCSB de a face mai devreme joncțiunea cu noua echipă. Asta și pentru că Arlauskis se află pe picior de plecare.
Bălgrădean a fost chemat acum trei săptămâni de către oficialii roș-albaștrilor pentru a intra în carantină în cantonamentul de la Berceni, alături de ceilalți „renegați”, printre care se afla și Adi Popa.
Până la urmă, diriguitorii FCSB-ului au ajuns la concluzia că toate aceste frecușuri nu-și mai au rostul, mai ales în condițiile în care la Bălgrădean lucrurile erau destul de clare.

De ce a forțat Cristian Bălgrădean plecarea la CFR Cluj mai devreme

Așa se face că, într-un final, după mai multe zile de chin, Bălgrădean a primit o foaie oficială pentru a putea pleca la Cluj și a intra în programul de pregătire impus de Dan Petrescu. Portarul a forțat plecarea, mai ales că și „Bursucul” i-a transmis asta. Totul pentru că Giedrius Arlauskis va pleca de la echipa campioană la finalul acestei luni, pentru a se alătura noii sale echipe Al Shabab, din Arabia Saudită.

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTOVIDEO Scandal la Mall Moldova! Conducerea Mall-ului a sechestrat ilegal bunurile Cazinoului „The Jack”, în urma interzicerii „păcănelelor“
Măsura promovată de primarul Mihai Chirica privind interzicerea aparatelor slot machine deja creează probleme în municipiul Iași. Angajații de la The Jack locația Mall Moldova nu reușesc să scoată „păcănelele” din sala de jocuri, din cauza administrației Mall Moldova care sechestrează bunurile ilegal. Mall Moldova sechestrează bunuri ilegal la The Jack în urma interzicerii „păcănelelor” […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 mai 2026
02 mai 2026
Articole similare
Traficant de droguri, apărat de prietenul său, martor: „Consider că i se face o nedreptate!”
02:00
FOTO Traficant de droguri, apărat de prietenul său, martor: „Consider că i se face o nedreptate!”
A muncit câte 14 ore pe zi și a fost plătit cu 1.500 de lei lunar! Patronul de la INBIT, Andrei Târnovanu, l-a mințit că îi dă 5.000 de lei!
02:00
FOTO A muncit câte 14 ore pe zi și a fost plătit cu 1.500 de lei lunar! Patronul de la INBIT, Andrei Târnovanu, l-a mințit că îi dă 5.000 de lei!
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a suplimentat numărul de burse pentru studenți, începând cu semestrul II al acestui an universitar
02:00
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a suplimentat numărul de burse pentru studenți, începând cu semestrul II al acestui an universitar
Pe Șoseaua Nicolina va fi construit un spațiu comercial și o spălătorie auto! Investitorul are la dispoziție un teren de 3.600 de metri pătrați
02:00
FOTO Pe Șoseaua Nicolina va fi construit un spațiu comercial și o spălătorie auto! Investitorul are la dispoziție un teren de 3.600 de metri pătrați
Spitalul de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași achiziționează medicamente în valoare de peste 7 milioane de euro! Licitația a fost lansată
02:00
FOTO Spitalul de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași achiziționează medicamente în valoare de peste 7 milioane de euro! Licitația a fost lansată
Un bărbat a fost amenințat de patronul restaurantului Diamond Ballroom după ce i-a făcut plângere la ITM: „Mi-a spus că o să mă lege cu funia în urma ATV-ului”
02:00
FOTO Un bărbat a fost amenințat de patronul restaurantului Diamond Ballroom după ce i-a făcut plângere la ITM: „Mi-a spus că o să mă lege cu funia în urma ATV-ului”
Pe data de 10 mai 2026 are loc Retroparada Primăverii în fața Palatului Culturii! Ieșenii vor putea admira peste 80 de autoturisme de colecție
02:00
Pe data de 10 mai 2026 are loc Retroparada Primăverii în fața Palatului Culturii! Ieșenii vor putea admira peste 80 de autoturisme de colecție
Primele reprezentații din 2026 ale spectacolului „Lacul lebedelor” la Opera Națională Română Iași
02:00
FOTO Primele reprezentații din 2026 ale spectacolului „Lacul lebedelor” la Opera Națională Română Iași
O tânără din Iași și-a transformat pasiunea într-o afacere inedită! Loredana Saizu creează opere din încălțămintea clienților: „Autenticitatea contează cel mai mult”
02:00
FOTO O tânără din Iași și-a transformat pasiunea într-o afacere inedită! Loredana Saizu creează opere din încălțămintea clienților: „Autenticitatea contează cel mai mult”
O asociere de 12 firme a depus singura ofertă pentru modificarea liniilor de tramvai din jurul Palatului Culturii! Valoarea contractului este de 94 de milioane de lei
02:00
O asociere de 12 firme a depus singura ofertă pentru modificarea liniilor de tramvai din jurul Palatului Culturii! Valoarea contractului este de 94 de milioane de lei