Prima pagină » International » Germania este gata să compenseze în parte suspendarea ajutorului militar american pentru Ucraina
Germania este gata să compenseze în parte suspendarea ajutorului militar american pentru Ucraina

Germania este gata să compenseze în parte suspendarea ajutorului militar american pentru Ucraina

06 mart. 2025, 21:01, 2 ,
Redacția BZI în International

Germania, angajată într-o creştere masivă a investiţiilor sale în apărare, este gata să compenseze în parte suspendarea ajutorului militar american pentru Ucraina, a promis joi ministrul german al apărării Boris Pistorius, informează AFP, potrivit Agerpres.

„O temă importantă a discuţiilor noastre de astăzi şi în săptămânile următoare va fi cea privind compensarea suspendării” ajutorului american, a declarat ministrul în timpul unei conferinţe de presă cu omologul său ucrainean Rustem Umerov.

„Ne vom strădui desigur să compensăm prin noi ajutoare dispariţia” acestui sprijin, „cel puţin a unei părţi preponderente”, a adăugat el.

Germania este al doilea cel mai mare furnizor în valoare absolută de echipamente militare pentru Kiev după SUA

Germania este al doilea cel mai mare furnizor în valoare absolută de echipamente militare pentru Kiev după SUA, în special de sisteme antiaeriene, muniţii şi de tancuri de luptă. De asemenea, Germania a primit peste un milion de refugiaţi ucraineni după declanşarea invaziei ruse în urmă cu peste trei ani.

Washingtonul, care s-a apropiat făţiş de Kremlin, a îngheţat luni ajutorul său militar. Şi aceasta în pofida numeroaselor gesturi de aplanare din partea Ucrainei după întrevederea furtunoasă de vineri cu Volodimir Zelenski la Casa Albă, când Donald Trump a ameninţat că va lăsa această ţară „să cadă”.

„Nu există niciun semn din partea lui Putin” în direcţia păcii, a estimat Pistorius, adăugând că Berlinul rămâne „de partea Ucrainei şi chiar mai mult ca înainte”.

Social-democratul, care participă la consultările cu conservatorii câştigători ai alegerilor legislative, în vederea formării unui guvern, a declarat că el „se angajează cu forţă” în favoarea finanţării unui pachet de ajutor militar de 3 miliarde de euro pentru Ucraina.

Investiţii uriaşe pentru reînarmarea ţării şi a infrastructurilor sale

Viitorul cancelar federal Friedrich Merz a anunţat marţi seara investiţii uriaşe pentru reînarmarea ţării şi a infrastructurilor sale, în plus la acest pachet în aşteptare pentru Ucraina.

Pistorius a precizat că rachetele sofisticate Taurus – pe care cancelarul aflat la sfârşit de mandat Olaf Scholz a refuzat mereu să le livreze – „au făcut parte din discuţii” şi vor continua să facă parte în zilele ce vor urma. Ministrul, care are şanse mari de a figura în viitorul executiv, a făcut de asemenea o referire la reuniunea de la Casa Albă, când un jurnalist i-a reproşat ironic lui Zelenski că nu poartă costum, stârnind râsul vicepreşedintelui american J. D. Vance.

Umerov, la fel ca Zelenski, a purtat haine în stil militar pentru a aminti realitatea războiului.

„Pot confirma că regulile vestimentare nu au avut vreun rol în întrevederea noastră”, a ironizat Pistorius.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Guvernul Tomac, în fața celui mai important test. Ce riscă Nicușor Dan dacă Executivul nu obține votul Parlamentului
Guvernul Tomac are nevoie de 233 de voturi pentru învestire. Un eșec în Parlament ar putea declanșa tensiuni politice majore și ar afecta direct începutul mandatului președintelui Nicușor Dan. Formarea noului Executiv reprezintă una dintre cele mai importante provocări politice ale momentului. Guvernul Tomac se află în plin proces de negociere cu partidele parlamentare, însă […]
Guvernul Tomac, în fața celui mai important test. Ce riscă Nicușor Dan dacă Executivul nu obține votul Parlamentului
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 iunie 2026
11 iunie 2026