Numărul persoanelor găsite fără viață continuă să crească în urma inundațiilor care au făcut ravagii în vestul Germaniei. Astăzi numărul victimelor a ajuns la 165, iar peste 1.500 de persoane sunt în continuare dispărute.
Bilanțul continuă să crească în fiecare oră, iar comparativ cu primele zile în care inundațiile au distrus tot din calea lor, acum, situația este și mai gravă.
Pe lângă pagubele materiale, în regiunea Renania-Palatinat, cea mai afectată de dezastru, numărul morţilor este de 117 și alte 749 de persoane sunt grav rănite.
În regiunea apropiată, Renania de Nord-Westfalia, ultimul bilanț anunța 47 de morți, iar o altă victimă a inundațiilor a fost înregistrată în Bavaria.
Președintele și Cancelarul, Angela Merkel, au vizitat zonele afectate
Președintele german Frank-Walter Steinmeier a mers sâmbătă în zonele afectate de inundații din Renania, iar duminică, cancelarul Angela Merkel a mers în satul Schuld, nu departe de Bonn, unde râul Ahr, transformat într-un torent dezlănţuit, a distrus o parte din centrul istoric.
Această s-a declarat șocată de pagubele produse de inundații: „Este șocant. Apoape că aș putea spune că limba germană nu are cuvinte pentru distrugerea care a fost provocată”.
Ministrul de Interne Horst Seehofer a anunțat că va merge luni în zonele grav afectate.
Încălzirea globală este cauza invocată atât de experţi, cât şi de politicieni. Merkel a solicitat duminică „un mare efort” pentru a accelera politici climatice.
Guvernul oferă sprijin urgent
Și guvernul a anunțat sprijin financiar pentru zonele în care viitură a distrus totul. Astfel, un ajutor de urgenţă de cel puţîn 300 de milioane de euro va fi prezentat de guvern, înaintea unui vast program de reconstrucţie de mai multe miliarde de euro.
Meteorologii au anunțat că ploile vor continua și în zilele următoare în zonele care până acum au fost grav afectate.
Mai mulţi români s-au apucat să fure în zona dezastrului provocat de inundaţiile din Germania
Hoţii români şi-au făcut apariţia în zonele puternic afectate şi au început de neatenţia oamenilor care sunt distruşi de faptul că în urma inundaţiilor au rămas fără agonisirea de o viaţă.
Aşadar, poliţiştii din Germania au început să apeleze la vigilenta nemţilor care pot semnala orice incident de acest fel la numărul special de urgență 110. Oamenii sunt rugaţi să raporteze imediat apariţia în zonele afectate a oamenilor suspect sau a unor autoturisme suspecte.
Conform raportului întocmit de autorităţi se pare că totul a început de vineri când în oraşul Nette a fost văzută o dubă care era încărcată cu mobilă deteriorată. Mobila era furată de mai mulţi hoţi dintr-o locuinţă lovită de furtună.
Poliţiştii nu au găsit incă maşina dar conform martorilor, autovehicolul ar fi mers în direcţia Altena. Acelaşi lucru s-a repetat şi sâmbăta când o dubă ce căra fier vechi a fost zărita de mai mulţi oameni în Rahmedestrasse. De această dată, poliţiştii l-au verificat pe şofer şi au stabilit că este român.