Prima pagină » Actualitate » Germania, semnal pentru Austria în privința aderării României la Schengen: România este de încredere, mai ales în ceea ce priveşte politica de securitate

Germania, semnal pentru Austria în privința aderării României la Schengen: România este de încredere, mai ales în ceea ce priveşte politica de securitate

25 nov. 2022, 14:20,
în Actualitate

Germania transmite vocilor din Austria care se opun României în Schengen că țara noastră este una sigură. România s-a dovedit a fi un partener european şi un aliat transatlantic de încredere în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, a declarat ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Peer Gebauer, înainte de Reuniunea Liderilor de la Munchen, ce are loc la Bucureşti.

Declarațiile acestuia vin în contextul în care ministrul austriac de interne Gerhard Karner și-a reiterat scepticismul cu privire la extinderea spațiului Schengen, în special în privința României.

„Fie că este vorba de dezvoltarea unui răspuns european la agresiunea rusă, de primirea persoanelor din Ucraina care caută protecţie sau de sprijinirea exportului de cereale ucrainene, România a fost şi continuă să fie de încredere. Acest lucru este valabil mai ales în ceea ce priveşte politica de securitate: România este extrem de importantă pentru găzduirea trupelor internaţionale şi pentru securizarea flancului sud-estic al teritoriului nostru NATO. Mă bucur că acest rol important al României, precum şi însemnătatea sporită a regiunii Mării Negre sunt tot mai mult recunoscute pe scena internaţională. Acest lucru este evidenţiat şi de faptul că, în zilele următoare, România va găzdui Reuniunea miniştrilor de Externe ai NATO, precum şi Reuniunea Liderilor de la Munchen, un eveniment la nivel înalt al Conferinţei de Securitate de la Munchen”, a completat diplomatul, potrivit unui comunicat transmis de misiunea diplomatică.

Germania, semnal pentru Austria în privința aderării României la Schengen

La Reuniunea Liderilor de la Munchen, aproximativ 75 de reprezentanţi guvernamentali de rang înalt şi experţi în politică externă şi de securitate sunt aşteptaţi să discute despre consecinţele războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi despre alte probleme de securitate din regiune.

Printre participanţii din Germania se va număra ministrul federal pentru însărcinări speciale şi şeful Cancelariei Federale, Wolfgang Schmidt. Din partea României, vor fi prezenţi preşedintele Klaus Werner Iohannis, premierul Nicolae Ciucă şi ministrul de Externe Bogdan Aurescu.

În urma reuniunii, va fi publicat un „Munich Security Brief”, care va cuprinde principalele puncte de interes şi recomandări ale conferinţei.

Participanţii la Reuniunea Liderilor de la Munchen fac schimb de opinii cu privire la provocările actuale în materie de politică externă şi de securitate, cu accent special pe un context regional specific. Reuniunile au loc de până la două ori pe an în diferite capitale din întreaga lume.

Reuniunile Liderilor de la Munchen facilitează un schimb deschis şi interactiv între factorii de decizie la nivel înalt şi experţi din întreaga lume.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Învățătoarea lovită de fulger a vorbit din salonul de spital. Primele mărturii după ce a supraviețuit tragediei: „Ei sunt îngerii mei”
Învățătoarea lovită de fulger, Dumitra Topolianu, a făcut primele declarații după ce și-a revenit în spital. Cadrul didactic le mulțumește elevilor și medicilor care i-au salvat viața și spune că își dorește să revină la catedră. Dumitra Topolianu, învățătoarea care a fost lovită de fulger în timpul unei drumeții alături de elevii săi, a făcut […]
Învățătoarea lovită de fulger a vorbit din salonul de spital. Primele mărturii după ce a supraviețuit tragediei: „Ei sunt îngerii mei”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
30 iulie 2026
30 iulie 2026