National

Gigi Becali a făcut scandal în fața Ligii Profesioniste de Fotbal

Publicat: 13 aug. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Gigi Becali a făcut scandal în fața Ligii Profesioniste de Fotbal
Patronul FCSB, Gigi Becali

Gigi Becali este cunoscut pentru reacțiile sale efervescente. Acesta a făcut astăzi un scandal monstru în faţa Ligii Profesioniste de Fotbal. Latifundiarul din Pipera a mers să vadă ce se întâmplă cu sumele pe care echipele de fotbal din Liga 1 ar trebui să le primească din drepturile TV. Patronul FCSB și-a manifestat nemulțumirea cu privire la faptul că Liga 1 nu pune la dispoziția cluburilor informații din contract. De asemenea acesta a menționat că echipele ar putea fi amendate cu două milioane de lei. Ca urmare a discuțiilor purtate, acesta a anunțat că se va respecta vechiul contract şi în sezonul următor.

„Eu nu accept sa fiu luat de prost și nu accept nici prietenii mei ascoiaţi să fie batjocoriti. Nu se poate contract în care eu sunt parte și nu am voie să îl citesc. 1 milion, da’ nu mai mult de 1 milion. Adică dacă nu le convine lor ceva, ne dă 1 milion amendă. Ce scrie aici, aşa va fi. Şi eu nu mă duc acolo să mă cert cu ei. Fac ca pe vremuri şi le arăt loc actul ăsta adiţional. Eu, Becali, uite, da? Rup aşa, ca pe vremuri actul adiţional, uite aşa, în picioare. Când ies, o să ies şi cu contractul ăsta care trebuie să îl respecte cu sfinţenie. Domnu’ să ne ajute și dacă eu am deranjat ceva, eu, mă ieraţi nu am făcut-o numai pentru mine. Am făcut-o la modul general pentru toţi!”, a spus Gigi Becali.

Gigi Becali a făcut dezvăluiri halucinante. Acesta ar deține cel mai rapid tratament pentru COVID-19

Gigi Becali surprinde de fiecare dată cu afirmațiile pe care le face. După ce inițial a afirmat că nu consideră ccă pandemia de SARS-CoV-2 reprezintă o problemă atât de serioasă, acesta a menționat că a găsit tratamentul eficient pentru coronavirus. Latifundiarul din Pipera a specificat că a cunoscut persoane infectate cu noul coronavirus dar care s-au vindecat după numai câteva zile. Leacul miraculos ar fi o combinație de minerale și vitamine.

Gigi Becali, despre tratamentul pentru coronavirus

Șoferul și două menajere ale lui Gigi Becali ar fi contactat virusul nemilor. Patronul FCSB a afirmat că au reușit să se pună repede pe picioare după ce le-a fost administrat amestecul anterior menționat.

„Au fost infectaţi şi i-am izolat într-o casă, le-am făcut vitamina C, 30 de grame, amidon, vitamina D şi zinc şi la revedere, în 5 zile au ieşit negativ. Doctorii le-au aplicat tratamentul, nu eu”, a spus Gigi Becali.

Latifundiarul din Pipera și-a manifestat revolta cu privire la faptul că foarte multe țări din Europa ne interzic accesul pe teritoriu deși cazurile de infectare înregistrate de ei au fost mult mai grave.

Gigi Becali a făcut declarații incredibile despre pandemia de coronavirus: „Care moare, moare, mergem și-l îngropăm”

Gigi Becali s-a testat în ultimele luni de mai multe ori pentru coronavirus. Acesta a afirmat că nu poartă niciodată mască de protecție.

”Eu mă împărtășesc și nu mă îmbolnavesc de niciun COVID. Domnul să ne ajute!”, a afirmat Gigi Becali.

”Dacă eu merg la Sfânta Liturghie și la Sfântul Maslu nu are cum să fie niciun fel de microb de COVID. Nu are cum să îmi fie teamă. Nu se apropie. Uleiul care este mirul ungerii de la Sfântul Maslu… Pe tema asta nu vorbim că și-asa nu crede lumea. Vorbim despre ce se întâmplă. Eu nu port mască. Nu port mască nu pentru că nu vreau. Eu am făcut testul, pentru că am clinică, și sunt sănatos”, a spus latifundiarul din Pipera.

Adauga un comentariu