Local

Greu de executat! Relu Fenechiu nu renunță prea ușor la avere! Fostul liberal a contestat sentința dată de judecători în procesul cu Fiscul!

Publicat: 04 apr. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Greu de executat Relu Fenechiu nu renunță prea ușor la avere Fostul liberal a contestat sentința dată de judecători în procesul cu Fiscul

Recent, judecătorii ieșeni au respins contestația la executare formulată de fostul lider liberal Relu Fenechiu. El contesta executarea demarată de Fisc împotriva bunurilor sale. Finanțiștii încearcă de ani buni să recupereze prejudiciile calculate în cele două dosare penale, în cadrul cărora Relu Fenechiu a fost condamnat

Ex-ministrul Transporturilor Relu Fenechiu a pierdut recent, la fond, procesul pe care îl intentase Fiscului. Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au respins acțiunea formulată de fostul liberal în contradictoriu cu finanțiștii, ca fiind neîntemeiată. Dar sentința nu era definitivă, ea fiind contestată zilele trecute de către Fenechiu. Acum, urmează ca judecătorii de la instanța superioară să analizeze cazul și să ia o decizie.

Amintim că ex-liderul liberal Relu Fenechiu a deschis în ultimii ani mai multe procese la Judecătoria Iași, prin care încearcă stoparea executărilor silite începute împotriva lui.
Fenechiu a dat în judecată ANAF și le-a cerut judecătorilor să admită contestația la executare, a tuturor actelor de executare, dar și a procesului-verbal de sechestru pentru bunurile mobile, de pe data de 12 iulie 2017.

„ANAF a emis un proces-verbal de sechestru fără să fiu somat în prealabil și fără a analiza posibilitatea sechestrării acelor bunuri. Dividendele obținute de la firme sunt principalele surse de venit”, a precizat în instanță Relu Fenechiu.

El a făcut referire la sechestrul pus de Fisc pe participațiile la compania Engeko SA.

„Pe 12 iulie 2017, Direcția Generală Executări Silite – Cazuri Speciale Iași a emis în dosarul de executare procesul-verbal de sechestru pe bunuri mobile, act de executare comunicat contestatorului sub semnătură la locul de detenție, respectiv la Penitenciarul Vaslui. Chiar dacă contestația împotriva adreselor de înființare a popririi din 4 septembrie 2019 nu a fost formulată în termen de 15 zile de la comunicarea acestora, instanța apreciază că formularea contestației împotriva lor nu este tardivă. Instanța reține că, prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului, contestatorul a solicitat anularea actelor de executare, invocând în principal lipsa comunicării acestora. În prezent, după expirarea termenelor de plată legale, intimata deține un titlu executoriu valabil, în temeiul căruia a declanșat executarea silită și a emis actele de executare atacate, acte de executare comunicate legal contestatorului”, au spus judecătorii ieșeni.

Condamnat pentru corupție

În urmă cu câțiva ani, judecătorii l-au condamnat pe Fenechiu pentru trafic de influență în formă continuată și spălarea banilor, după încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA.

„În perioada 2012-2014, inculpatul Fenechiu Relu a cerut și a primit de la o firmă de software 15 la sută din valoarea unor contracte promovate de Ministerul Justiției (în valoare de 13.990.059 de lei, fără TVA) și de la o societate farmaceutică, cu acționar majoritar Ministerul Sănătății (în valoare de 8.130.721 de lei, fără TVA), pentru sprijinul promis și acordat în câștigarea și derularea acestor proiecte”, au menționat procurorii anticorupție.

Totodată, el a fost condamnat și în dosarul intitulat generic „Transformatorul”, pedeapsa finală fiind de cinci ani de temniță. Fenechiu a executat o parte din pedeapsa primită, iar, ulterior, a ieșit din pușcărie.
Pe lângă condamnarea primită, instanța l-a obligat pe fostul liberal la plata unor despăgubiri de peste 850.000 de euro.

Adauga un comentariu