Prima pagină » Actualitate » Greva generală continuă. Cadrele didactice susțin că nu vor încheia mediile elevilor
Greva generală continuă. Cadrele didactice susțin că nu vor încheia mediile elevilor

Greva generală continuă. Cadrele didactice susțin că nu vor încheia mediile elevilor

24 mai 2023, 08:47, 5 ,
în Actualitate

Continuă şi astăzi greva generală din învăţământ, iar mâine, în Bucureşti, este aşteptat un miting de amploare al angajaţilor din Educaţie. Sindicaliştii ameninţă că nu vor încheia mediile elevilor, dacă Guvernul nu găseşte soluţii la revendicările lor.

Evaluarea Naţională pentru clasa a VI-a, care era programată astăzi a fost amânată pentru săptămâna viitoare, pe 30 şi 31 mai, asta dacă se vor relua cursurile până atunci.

În plus, premierul Nicolae Ciucă şi liderul PSD, Marcel Ciolacu, s-au întâlnit cu reprezentanţi ai părinţilor şi elevilor cărora prim-ministrul le-ar fi spus că nu pot rezolva deodată probleme acumulate în 30 de ani.

„Problemele pe termen scurt nu au primit răspunsul cuvenit, că nu sunt bani. În acest ritm, nu văd sfârşitul grevei. Sunt om cu experienţă şi cred că vom avea săptămâni de grevă”, a declarat Anton Hadăr, preşedintele Federaţiei „Alma mater”.

Săptămâni de grevă – este avertismentul lansat de sindicate după ce de-a doua rundă de negocieri eşuată de la Palatul Victoria. Joi va fi organizat şi un miting în Bucureşti.

Angajaţii din Învăţământ cer creşteri salariale care să acopere inflaţia.

Examenele de Evaluare Naţională şi Bacalaureat ar putea fi amânate

Sindicaliştii sunt dispuşi să renunţe la grevă, doar dacă toţi profesorii vor încasa 4.000 de lei în două tranşe sau dacă Guvernul le majorează lefurile cu 16%.

Din cauza grevei generale, Evaluarea Naţională pentru clasa a VI-a a fost mutată de Ministerul Educaţiei peste o săptămână. Examenul era programat pentru astăzi şi mâine, însă va avea loc pe 30 şi 31 mai.

Ultima grevă generală în Învăţământ a avut loc în 2005 şi a durat trei săptămâni.

Primii afectați de greva profesorilor sunt elevii de clasa a 6-a. Aceștia ar trebui să susțină, miercuri, prima proba de la Evaluarea Națională.

Liceenii de clasa a XII-a riscă, la rândul lor, să rămână cu mediile neîncheiate.

„Câtă vreme este grevă generală, nu putem discuta de susținerea vreunei activități didactice de predare sau de evaluare”, spune însă liderul de sindicat Marius Nistor.

Apelul făcut de premierul Ciucă profesorilor, de a reveni la clase, nu va face decât să-i îndârjească pe greviști, spun liderii acestora, care consideră că este „inadmisibil” ca Executivul să vină la negocieri cu propuneri pe care le-a mai avansat în ultimele luni și care au fost deja respinse.

În Germania, un profesor debutant câștigă de peste șase ori mai mult decât unul din România

Realitatea cifrelor arată că, în prezent, în Româniaun profesor debutant câștigă 467 de euro lunar. Unul cu peste 25 de ani vechime ajunge să încaseze un salariu cu aproape 200 de euro mai mare. Adică 659 de euro.

Spre comparație, în Marea Britanie un profesor proaspăt angajat de pe băncile facultății primește echivalentul a aproape 2.700 de euro, adică de aproape șase ori mai mult decât în România. Un dascăl britanic cu cel mai înalt grad didactic ajunge la echivalentul a 3.725 de euro/lună, la care se adaugă un spor salarial anual de 6.910 euro. Iar în luna august din acest an profesorii din Marea Britanie vor primi o majorare.

În Italia, un profesor fără experiență primește un salariu de 1.330 de euro, iar unul cu vechime, 1.900 de euro.

În Spania, profesorii au salarii între 1.700 de euro şi 2.430 de euro.

În Germaniaun profesor debutant câştigă peste 3.000 de euro.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 decembrie 2024
13 decembrie 2024