Prima pagină » Local » Greva japoneză continuă la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi
Greva japoneză continuă la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi

Greva japoneză continuă la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi

19 ian. 2023, 10:13,
în Local

După ce Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMC) a primit un punctaj nefavorabil și nu s-a numărat printre cele 27 de spitale aprobate pentru finanțare din PNRR, personalul medical din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare „Profesor Doctor George I. M. Georgescu” Iaşi au intrat în grevă japoneză.

Protestul va continua până când personalul medical va obţine un răspuns favorabil.

Proiectul „Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară” (IRMC) a obținut 61 de puncte, ocupând locul doi în rândul obiectivelor de investiții de rezervă. Este important de precizat că pe lista obiectivelor de investiții finanțate prin PNRR, pe Componenta 12 – Sănătate, Investițiile 2.1 și 2.2, Infrastructură spitalicească publică nouă, sunt incluse patru obiective pe specialitatea Medicină Cardiovasculară: Construire Centru Chirurgical Cardiovascular la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș, Înființarea unui compartiment de cardiologie intervențională la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, Construirea Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” București și construirea unei policlinici municipale, specializarea cardiologie și oncologie, în Constanța. Niciuna dintre cele patru unități medicale nu este situată în zona Moldovei.

Reprezentanții Sindicatului Sanitas Iași au cerut explicați de la Ministerului Sănătății în legătură cu depunctarea Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară de la Iași pe motiv „că se va construi un spital regional de urgență”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`