Prima pagină » Actualitate » Gunoaiele au început să sufoce Parisul, în urma protestelor masive din capitala Franței – FOTO, VIDEO

Gunoaiele au început să sufoce Parisul, în urma protestelor masive din capitala Franței – FOTO, VIDEO

13 mart. 2023, 12:18,
în Actualitate

Grevele și protestele masive de la Paris împotriva reformei pensiilor din această săptămână afectează serviciile de preluare a gunoiului din capitala Franței. Grămezi de deșeuri sunt așezate pe multe din străzile orașului, inclusiv cele la doar câțiva pași de monumente precum Turnul Eiffel și Arcul de Triumf.

Până sâmbătă, aproximativ 4.400 de tone de gunoi aşteptau să fie colectate, a declarat un purtător de cuvânt al primăriei din Paris. Purtătorul de cuvânt a spus că problema este reprezentată de un blocaj la incineratoarele de gunoi din cauza grevelor masive. Camioanele de gunoi nu au putut, astfel, să ridice deșeuri în mare parte din oraș, deoarece nu au unde să le ducă, scrie BBC.

Nu toate cartierele au fost la fel de afectate. Guvernul municipal este responsabil de colectarea gunoiului în jumătate din cele 20 de arondismente din Paris. Contractorii privați sunt responsabili pentru celelalte 10.

Șobolanii fac prăpăd pe străzi

Agenţia metropolitană pentru deşeurile menajere Syctom a spus că redirecţionează pubelele către alte 15 locuri de tratare sau de depozitare şi că nu a solicitat, deocamdată, intervenţia poliţiei pentru a pune capăt blocării centrelor sale, relatează AFP.

Avizul de grevă al sindicatului aminteşte că în prezent, gunoierii şi şoferii serviciilor de salubritate se pot pensiona la 57 de ani. Dacă reforma pensiilor va fi adoptată, vârsta de pensionare va creşte la 59 de ani.

„Marea majoritate a personalului din departamentul de gestionare a deşeurilor şi a apei are o speranţă de viaţă cu 12 până la 17 ani mai mică decât restul forţei de muncă”, a declarat sindicatul, care se află, de asemenea, în negocieri pentru reclasificarea salariilor şi evoluţia carierei gunoierilor.

Pe străzi, trecătorii intervievaţi duminică de AFP au spus că „înţeleg mişcarea de protest” a gunoierilor, însă sunt îngroziţi, pe de altă parte, de şobolanii şi şoarecii pe care îi văd. Comercianţii de produse alimentare sunt disperați. Într-o piaţă, gunoaiele acumulate aveau peste un metru înălţime.

Îngrijorări privind sănătatea parizienilor

Acumularea de gunoi din Paris a stârnit îngrijorări de sănătate în rândul parizienilor și politicienilor locali. Primarul arondismentului 17, Geoffroy Boulard, a declarat într-un interviu că i-a cerut primarului Parisului, Anne Hidalgo, să angajeze un furnizor privat de servicii pentru a interveni.

„Abia așteptăm”, a spus el. „Este o chestiune de sănătate publică.”

Boulard a spus că este, de asemenea, îngrijorat de proliferarea șobolanilor și rozătoarelor, precum și de imaginea Parisului.

Un alt primar local, Jean-Pierre Lecoq din arondismentul 6, i-a cerut lui Hidalgo să intervină într-o scrisoare deschisă pe care a publicat-o pe Twitter.

Senatul francez a votat noua reformă a pensiilor propusă de Macron, în ciuda noilor proteste

Senatul francez a adoptat sâmbătă, după zece zile de dezbateri conflictuale, contestata reformă a pensiilor, proiectul emblematic al preşedintelui Emmanuel Macron care a generat timp de săptămâni greve şi demonstraţii, informează AFP.

Premierul Elisabeth Borne nu şi-a ascuns satisfacţia după acest prim succes legislativ real, la începutul unei săptămâni decisive în care guvernul speră să vadă această reformă adoptată definitiv după un curs parlamentar haotic.’S-a făcut un pas important’, a salutat imediat ea într-o declaraţie pentru AFP, convinsă că ‘există o majoritate’ în Parlament pentru adoptarea reformei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Un turist de 56 de ani a murit după ce s-a prăbușit în apă, în Mamaia
Un turist de 56 de ani a murit în Mamaia după ce s-a prăbușit în apă. Salvamarii și echipajul SMURD au încercat să îl salveze. Tragedia s-a produs în stațiunea Mamaia, unde un bărbat în vârstă de 56 de ani și-a pierdut viața după ce i s-a făcut rău în timp ce se afla în […]
Un turist de 56 de ani a murit după ce s-a prăbușit în apă, în Mamaia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 august 2026
10 august 2026