Prima pagină » Actualitate » Guvernul lansează fara-hartie.gov.ro. Tot ce trebuie să știi despre reclamațiile digitale
Guvernul lansează fara-hartie.gov.ro. Tot ce trebuie să știi despre reclamațiile digitale

Guvernul lansează fara-hartie.gov.ro. Tot ce trebuie să știi despre reclamațiile digitale

03 mart. 2026, 13:20,
Redacția BZI în Bzi.ro

Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan a deschis oficial frontul împotriva birocrației, lansând platforma online fara-hartie.gov.ro. Românii sunt invitați să devină „vânătorii de hârtii inutile”, raportând dosare redundante, copii de acte deja depuse, drumuri repetate între instituții sau servicii care nu funcționează online.

Inițiativa vizează nu doar cetățenii, ci și firmele sau chiar funcționarii publici care observă probleme în relația cu statul. Sesizările care respectă regulile vor fi publice, consultabile pe instituție, tipul problemei sau localitate, oferind transparență totală asupra birocrației care afectează viața de zi cu zi.

„Platforma ne permite să colectăm date despre ce-i doare cel mai des și mai rău pe cetățeni în relația cu administrația și să prioritizăm aceste probleme pentru a fi rezolvate. Este un exercițiu civic bun: dacă statul ne enervează, putem să acționăm pentru a-l face mai bun”, a declarat Oana Gheorgiu, reprezentant al Guvernului pentru e-guvernare.

Top 10 frustrări, analizate lunar

La fiecare 30 de zile, platforma generează un top 10 al celor mai frecvente probleme semnalate de cetățeni. Lista este transmisă instituțiilor responsabile prin Comitetul pentru e-guvernare și reducerea birocrației (CERB). În selectarea problemelor se iau în considerare frecvența sesizărilor, impactul asupra oamenilor și tipul de soluție necesară.

Dacă problema ține de practici administrative, instituția respectivă trebuie să corecteze situația, iar progresul este afișat public pe platformă. În cazurile care necesită modificări legislative, grupurile de lucru ale Consorțiului Consultativ al CERB analizează și propun schimbări de lege.

Fiecare utilizator care depune o reclamație poate urmări etapele procesului: de la procesare și validare, la publicare și soluționare. De asemenea, cetățeanul poate vedea acțiunile întreprinse de instituția responsabilă: consultări, modificări de proceduri, inițiative legislative sau norme noi. Actualizările sunt afișate constant.

Principiile platformei

Guvernul subliniază că platforma respectă principiile unei administrații moderne:

  • O singură dată – informațiile nu trebuie cerute repetat de stat
  • Digital din start – serviciile publice trebuie să fie online
  • Interoperabilitate – schimb automat de date între instituții
  • Centrare pe utilizator – servicii simple și clare
  • Transparență și acces egal – pentru toți cetățenii

Platforma a fost dezvoltată cu sprijinul Serviciului de Telecomunicații Speciale, care asigură securitatea datelor și funcționalitatea tehnică. Datele colectate vor fi publice și vor contribui la noi soluții de simplificare și digitalizare a administrației publice.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”
Sorin Grindeanu spune că Siegfried Mureșan nu va obține voturile necesare pentru învestirea Guvernului și lansează un pariu politic. Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru a provocat o reacție dură din partea liderului PSD, Sorin Grindeanu. Premierul desemnat trebuie să formeze un Guvern și să obțină votul de învestitură al Parlamentului, însă în […]
Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 septembrie 2026
19 septembrie 2026