National

Guvernul va aproba proiectele de lege privind bugetul de stat pe anul 2023. Se va stabili salariul minim brut

Publicat: 08 dec. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Guvernul va aproba proiectele de lege privind bugetul de stat pe anul 2023. Se va stabili salariul minim brut
Guvernul va aproba proiectele de lege privind bugetul de stat pe anul 2023

În şedinţa de azi, 8 decembrie 2022, Guvernul va aproba proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2023. Pentru bugetul de anul viitor se preconizează o creştere economică de 2,8%, în condiţiile în care şocul economic provocat de pandemie este unul dintre cele mai semnificative din istoria recentă. Anterior, USR a anunțat că nu va vota pentru proiectul de buget pentru anul viitor.

Proiectul de buget pentru anul viitor este configurat pe o creştere economică de 2,8%, în condiţiile în care şocul economic provocat de pandemie este unul dintre cele mai semnificative din istoria recentă, se arată în proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2023, publicat de Ministerul Finanţelor.

Guvernul va aproba proiectele de lege privind bugetul de stat pe anul 2023

În anul 2023 deficitul bugetar ESA este calculat la 4,4% din PIB, iar în 2026 ar putea să ajungă la 2,9% din PIB. Deficitul bugetar cash atinge în anul 2024 valoarea de 2,95% din PIB, cu care se încadrează în regulamentele europene, se arată în documentul citat.

Totodată, cheltuielile totale sunt estimate la 607,924 miliarde de lei în anul 2023. Anul viitor, aceste cheltuieli reprezintă 39.17% din PIB, însă ar putea scădea până în anul 2026.

Veniturile bugetare sunt estimate la 539,6 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 35,77% din PIB, iar în 2026 ar putea ajunge la 655,1 miliarde de lei. Cele mai mari ponderi în cadrul veniturilor bugetare în anul 2023 le înregistrează contribuţiile de asigurări sociale (30,1% din total venituri), urmate de TVA (21,1%), sume primite de la UE (13,2% din total venituri) şi accize (7,1%).

Totodată, în timpul şedinţei de de executiv vor fi adoptate şi câteva proiecte de lege. Unul dintre ele vizează aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2023. De asemenea, executivul va aproba un proiect de lege privind securitatea şi apărarea cibernetică a României.

„Obiectivele prezentului proiect de lege sunt: crearea de reţele şi sisteme informatice sigure şi reziliente; elaborarea şi adoptarea unui cadru normativ şi instituţional consolidat; consolidarea unui parteneriat public-privat, pragmatic, pe linia securităţii cibernetice; asigurarea rezilienţei prin abordare proactivă şi descurajare; transformarea României într-un actor relevant în arhitectura internaţională de cooperare în domeniul securităţii cibernetice”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Un alt proiect de ordonanţă se referă la măsurile pentru acordarea sprijinului necesar populaţiei vulnerabile pentru compensarea preţului la energie, cu finanţare din fonduri externe nerambursabile.

În acest sens, guvernul va stabili şi salariul de baza minim brut garantat în plata.

„Prin prezentul act normativ se propune că salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată să fie majorat la 3.000 lei lunar începând cu data de 1 ianuarie 2023, ceea ce reprezintă o creştere de 17,6% faţă de luna decembrie 2022”, se spune în nota de fundamentare a proiectului.

Nu în ultimul rând, se vor aproba şi două proiecte de hotărâre, printre care Programul statistic naţional multianul 2022-2024 şi Strategia de Dezvoltare a Sistemului Statistic Naţional 2022-2027.

Proiectul de buget pe anul viitor nu va fi votat de USR.

Proiectul de buget pe anul viitor nu va fi adoptat de către parlamentarii USR, potrivit deputatului Cătălin Drulă, întrucât este unul PSD-ist, inflaţionist, mincinos”, a declarat miercuri liderul Uniunii.

„Din păcate, aşa cum ne aşteptam, este un buget PSD-ist, un buget inflaţionist, un buget care se bazează pe creşteri de taxe, pe băgat mâna în buzunarul românilor şi pe creşterea cheltuielilor statului care se umflă atât pe baza inflaţiei, cât şi pe luatul banilor din buzunarul contribuabililor. În loc să ia acele măsuri de reducere a cheltuielilor, reducerea risipei pe care o face statul român, vedem că le place această inflaţie”, a declarat liderul USR, la Parlament.

Potrivit acestuia, „întreaga construcţie este una bazată pe minciună, se cresc sumele în lei, numai că leii aceia nu mai valorează cât valorau înainte”.

Tot azi, 8 decembrie 2022, are loc reuniunea miniştrilor de Interne din Uniunea Europeană, la Bruxelles, în cadrul Consiliului pentru Afaceri Interne (JAI). Primul punct de pe agenda discuţiilor este extinderea spaţiului Schengen şi votul pentru aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei.

Așadar, reiterăm faptul că Guvernul va aproba proiectele de lege privind bugetul de stat pe anul 2023. Un aspect care va fi stabilit vizează salariul minim brut.
Adauga un comentariu