Prima pagină » Actualitate » Guvernul vrea să folosească dronele pentru a amenda șoproanele și cotețele de găini fără autorizație

Guvernul vrea să folosească dronele pentru a amenda șoproanele și cotețele de găini fără autorizație

20 aug. 2025, 09:03,
Redacția BZI în Actualitate

Guvernul a venit cu o nouă idee „revoluționară” pentru administrația locală: folosirea dronelor pentru a depista și sancționa cele mai mici construcții neautorizate din gospodăriile românilor. Proiectul legislativ, prezentat drept o mare reformă, nu se limitează doar la reducerea aparatului bugetar prin concedierea a zeci de mii de angajați, ci introduce și un set de reguli care îi pun pe gospodari la mâna primarilor.

De acum, nu vor mai fi vizate doar casele ridicate fără acte, ci și șoproanele, garajele, grajdurile, cotețele de găini sau chiar potecile betonate din curțile oamenilor. Orice modificare, oricât de mică, riscă să devină motiv de amendă. Primăriile vor decide cuantumul sancțiunilor, care pornesc de la 1.000 de lei și pot crește substanțial. În paralel, impozitele pentru aceste construcții vor fi majorate, chiar și atunci când e vorba de anexe provizorii care, până acum, nici nu necesitau autorizație.

Guvernul vrea să folosească dronele pentru a amenda șoproanele și cotețele de găini fără autorizație

Unul dintre cele mai controversate aspecte este aplicarea retroactivă a legii. Guvernul vrea să contabilizeze toate construcțiile ridicate după 2001, chiar dacă legislația de până acum nu prevedea astfel de obligații. Din punct de vedere juridic, retroactivitatea este interzisă, dar proiectul merge mai departe, deschizând calea spre abuzuri fără precedent.

În mediul rural, unde oamenii sunt obișnuiți să-și ridice singuri câte un coteț, un șopron sau o magazie, lucrurile pot scăpa de sub control. Un consilier local explică, sub anonimat, că de ani întregi primarii tolerează aceste construcții tocmai pentru a-și fideliza electoratul. „E o cutumă. Toată lumea ridică ceva în curte fără acte, iar primarii știu asta. În campanii, vin și le amintesc oamenilor că au construcții ilegale. Dacă votezi cum trebuie, ești lăsat în pace. Dacă nu, vin amenzile și ordinul de demolare”, povestește acesta. Practic, legea nu elimină șantajul electoral, ci îl întărește.

Pentru a descoperi construcțiile „ilegale”, autoritățile locale vor folosi tehnologii moderne – imagini satelitare, fotogrametrie și drone. Oamenii vor fi supravegheați permanent, iar orice improvizație în curte se va putea transforma într-un dosar de amendă. În loc să reducă birocrația și să sprijine gospodarii, statul se transformă într-un Big Brother rural.

Mai mult, legea introduce și conceptul de „recepție parțială”. Asta înseamnă că, dacă o casă sau o anexă nu este finalizată, dar are pereți și acoperiș, proprietarul va fi obligat să plătească impozit pe ea ca și cum ar fi gata. Și pentru ca lucrurile să fie și mai împovărătoare, dacă cineva nu declară la timp construcția la primărie, impozitul se va majora automat cu 30% la fiecare șase luni de întârziere, conform jurnalul.ro.

Nivelul de prostie al Guvernului Bolojan este critic.

Oficial, guvernul susține că aceste măsuri sunt necesare pentru a „crește capacitatea financiară a comunităților locale” și pentru a „susține serviciile publice”. În realitate, însă, se adâncește dependența oamenilor de bunăvoința primarilor. Orice mică lucrare din gospodărie devine prilej de control, amendă și impozitare, iar cetățenii sunt vulnerabili în fața abuzurilor administrației.

România are o tradiție de trei decenii în care astfel de construcții au fost tolerate. Mulți oameni au ridicat case, șoproane sau garaje fără autorizație, intrând ulterior în legalitate cu o amendă simbolică. De cele mai multe ori, primarii au închis ochii, ba chiar au încurajat aceste practici, pentru a-și asigura sprijinul politic. În loc să corecteze un sistem viciat, noua lege îl oficializează și îi dă primarului puterea absolută de a decide cine plătește și cine scapă. Guvernul Bolojan distruge țăranul român. Țăranul acela care crește natural câteva găini și care aduce un plus valoare societății. În loc să stopeze sinecurile din companiile de stat, PSD-PNL-USR-UMDR a găsit marea problemă a acestei țări: Omul de la stat care își construiește un mic coteț.

Cu amenzi de mii de lei și impozite dublate, gospodarii de la sate vor fi cei mai afectați. În loc să fie lăsați să-și administreze curtea după nevoile proprii, vor fi urmăriți cu drone și amenințați cu sancțiuni. Această „reformă” nu lovește în marile rețele de corupție, nici în companiile care fac evaziune, ci în omul simplu, care și-a ridicat un coteț sau și-a turnat o alee în fața casei.

În concluzie, guvernul a găsit soluția miraculoasă pentru deficit: să taxeze gospodarii prin drone. Reforma administrației locale nu înseamnă eficiență, ci mai mult control, mai multe sancțiuni și o nouă formă de dependență politică. În loc să protejeze cetățenii, statul îi transformă în ținte.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Cutremur devastator de 7,8 grade în Filipine! Victime, clădiri prăbușite și alertă de tsunami!
Cutremur devastator de 7,8 grade în Filipine! Victime, clădiri prăbușite și alertă de tsunami! Puternicul cutremur cu magnitudinea de 7,8, care a avut loc astăzi, 8 iunie 2026, în largul insulei Mindanao, din sudul Filipinelor, a declanșat alerte de tsunami. 5 persoane au fost confirmate ca decedate și sunt mai mulți răniți. Mai multe clădiri […]
Cutremur devastator de 7,8 grade în Filipine! Victime, clădiri prăbușite și alertă de tsunami!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 iunie 2026
08 iunie 2026
Articole similare
Programul extenuant al medicilor face victime! Cazul medicului mort la Floreasca amintește de cazul Stefaniei Szabo!
10:12
FOTO Programul extenuant al medicilor face victime! Cazul medicului mort la Floreasca amintește de cazul Stefaniei Szabo!
Ana Morodan, probleme de sănătate serioase. De ce s-a retras Contesa Digitală din viața publică
09:59
FOTO Ana Morodan, probleme de sănătate serioase. De ce s-a retras Contesa Digitală din viața publică
Tragedie în lumea fotbalului! Fatjon Bunjaku a murit la doar 22 de ani într-un accident rutier
09:43
FOTO Tragedie în lumea fotbalului! Fatjon Bunjaku a murit la doar 22 de ani într-un accident rutier
Comunicat de presă PNRR – ANUNȚ FINALIZARE PROIECT: LUCRĂRI DE RENOVARE ENERGETICĂ A CLĂDIRILOR REZIDENŢIALE MULTIFAMILIALE – ETAPA II ÎN COMUNA TOMEŞTI, JUDEŢUL IAŞI – BLOC DE LOCUINTE NR. 1 ISCIP – N.C. 60148- C1, BLOC DE LOCUINTE NR. 2 ISCIP – N.C. 60749-C1, BLOC DE LOCUINTE NR. 3 ISCIP – N.C. 60764-C1, BLOC DE LOCUINTE NR. 4 ISCIP – 60385-C1
09:39
Comunicat de presă PNRR – ANUNȚ FINALIZARE PROIECT: LUCRĂRI DE RENOVARE ENERGETICĂ A CLĂDIRILOR REZIDENŢIALE MULTIFAMILIALE – ETAPA II ÎN COMUNA TOMEŞTI, JUDEŢUL IAŞI – BLOC DE LOCUINTE NR. 1 ISCIP – N.C. 60148- C1, BLOC DE LOCUINTE NR. 2 ISCIP – N.C. 60749-C1, BLOC DE LOCUINTE NR. 3 ISCIP – N.C. 60764-C1, BLOC DE LOCUINTE NR. 4 ISCIP – 60385-C1
Lovitură grea pentru Ilie Bolojan! Un expert pleacă după 35 de ani de activitate!
09:32
FOTO Lovitură grea pentru Ilie Bolojan! Un expert pleacă după 35 de ani de activitate!
Cel puțin 5 persoane au murit după cutremurul de 7,8 grade pe scara Richter din Filipine. Peste 130 de replici au zguduit regiunea
09:30
FOTOVIDEO Cel puțin 5 persoane au murit după cutremurul de 7,8 grade pe scara Richter din Filipine. Peste 130 de replici au zguduit regiunea
Încep negocierile pentru formarea noului Guvern. Eugen Tomac se întâlnește cu PNL, USR și PSD
09:22
FOTO Încep negocierile pentru formarea noului Guvern. Eugen Tomac se întâlnește cu PNL, USR și PSD
LIVE VIDEO – O călătorie pe scenă! Ce se întâmplă dincolo de rol ne povestește actrița Diana Furnică la BZI LIVE
09:22
FOTO LIVE VIDEO – O călătorie pe scenă! Ce se întâmplă dincolo de rol ne povestește actrița Diana Furnică la BZI LIVE
Nicușor Dan a dezvăluit motivul real pentru care Sorin Grindeanu nu a ajuns premier: „Sprijinit de cine?”
09:12
FOTO Nicușor Dan a dezvăluit motivul real pentru care Sorin Grindeanu nu a ajuns premier: „Sprijinit de cine?”
Atac armat în Hunedoara! Un bărbat a deschis focul asupra fostei iubite și a familiei acesteia. Agresorul a fost prins după o amplă operațiune de căutare
08:59
Atac armat în Hunedoara! Un bărbat a deschis focul asupra fostei iubite și a familiei acesteia. Agresorul a fost prins după o amplă operațiune de căutare