Prima pagină » Bursa Barfelor » Iaca ce le-a promis cucoana asta babelor. O adevărată duamnă
Iaca ce le-a promis cucoana asta babelor. O adevărată duamnă

Iaca ce le-a promis cucoana asta babelor. O adevărată duamnă

15 nov. 2019, 04:00,
în Bursa Barfelor

Babele bârfitoare încep rubricuța de azi cu câteva informațiuni tare interesante de pe la noi de prin Târg, care au agiuns de puțintică vreme și pe la urechiușele noastre și care ne-au amuzat tare de tot. Ei, de data asta, este vorba despre o cucoană, pe care v-am mai prezentat-o noi și cu altă ocazie, că e mare brimăriță prin giudețul nostru și că a făcut tot felul de treburi, care mai de care mai interesante. Ei, mare le-a fost surpriza babelor să afle că tanti Aiurica Obuz ne-a pus gând rău că, într-o zi, acum puțintel timp, scoțând capul pe geam și un cot pe afară, cucoana cu pricina s-a apucat să spună în stânga și-n drepta că va călca toate băbuțele cu mașina, pentru ce v-am mai povestit noi despre dumneaei. Dar, ce să mai spunem noi, babele, acum… Se pare că pe unii adevărul îi deranjează tare de tot, iar noi nu prea putem să scriem alte lucruri…

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 septembrie 2026
11 septembrie 2026