Prima pagină » Cancan » Iată cum arată mama Marei Bănică. Recent a împlinit 70 de ani!

Iată cum arată mama Marei Bănică. Recent a împlinit 70 de ani!

03 feb. 2025, 10:49,
Cezar Bulgaru în Cancan

Mama Marei Bănică a împlinit 70 de ani. Ziua de 1 februarie are o semnificație deosebită pentru prezentatoarea tv fiind ziua în care atât mama, cât și fiica sa își sărbătoresc aniversările. Emoționată, aceasta a marcat momentul cu o postare pe rețelele sociale, în care și-a exprimat iubirea și recunoștința față de cele două femei importante din viața ei.

Mama Marei Bănică a sărbătorit 70 de ani, iar fiica sa, Donca, a împlinit 3 ani. Cu această ocazie, prezentatoarea TV a transmis un mesaj emoționant despre importanța familiei, a tradițiilor și a legăturilor între generații. Chiar dacă ziua a fost marcată de sărbătoare, vedeta a evocat și un gol în sufletul său, amintindu-și cu nostalgie de tatăl său, care a plecat dintre noi, dar care continuă să trăiască în amintirile sale.

Cum arată mama Marei Bănică

În mesajul său, Mara Bănică a evidențiat valorile fundamentale transmise de mama sa de-a lungul anilor, punând accent pe importanța educației, respectului și modestiei. De asemenea, a subliniat recunoștința pe care o simte pentru rolul de mamă și pentru darul de a-și crește fiica într-un cămin plin de iubire și înțelepciune.

Mama Marei Bănică radiază eleganță și căldură, cu un zâmbet blând ce reflectă bunătatea sa profundă. Trăsăturile fine și expresia sa luminoasă o fac să semene izbitor cu fiica sa, demonstrând astfel că frumusețea și rafinamentul se transmit cu ușurință dintr-o generație în alta.

„Astăzi este ziua lor! Mama mea împlinește 70. Donca mea împlinește 3!

În imagini sunt cam toți ai mei de sânge, cum se spune. Lipsește tată. Doar fizic, pentru că eu mi l imaginez aici, în momentele astea, lângă noi.

Mă gândesc ce ciudat e, în loc să scriu despre Donca sau mama, gândul, și apoi degetele, mă duc tot spre el, spre tată… în sfârșit, cred că cei care și au pierdut un părinte înțeleg exact prin ce trec.

Din poze lipsește Bogdan. Și el, tot al meu, dar fără aparițîi publice, că nu i plac deloc!:)

Mamei mele îi mulțumesc pentru că mi a repetat în viață asta cu atâta răbdare niște lucruri, încât s au prins de mine! Știu de la ea că “bună ziua”, “mulțumesc” și “la revedere” nu costă bani! Știu de la ea că sufletul ți l mărturiseșți doar lui Dumnezeu. Știu de la ea că există oameni fără preț, ea fiind unul dintre ei. Știu de la ea cum să mănânc elegant în special când nu mă vede nimeni. Știu de la ea jumătate din ce știu!:)

Doncai îi mulțumesc că m a ales pe mine să i fiu mama!🤗 Fii om cumsecade, copil frumos!

La mulți ani, fetelor, să ne trăiți!”, a transmis Mara Bănică pe Instagram.

Mara Bănică merge la „Asia Express”

Pe langa acest moment special, Mara Bănică se pregătește pentru o nouă provocare profesională. Aceasta va face parte din viitorul sezon al emisiunii „Asia Express”, alături de Serghei Mizil.

Cei doi vor concura pe trasee pline de provocări și aventuri, într-o competiție intensă ce le va testa atât rezistența fizică, cât și abilitățile strategice.

Recent, mama și fiica Marei Bănică și-au sărbătorit ziua de naștere, iar prezentatoare tv a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână
Un accident rutier grav a lovit echipa secundă a clubului Dinamo, aflată în cantonament la Câmpulung Muscel, județul Argeș. Constantin „Gogu” Covaciu, membru al staff-ului medical al formației, a murit în urma impactului, iar antrenorul Adrian Ropotan a fost rănit și internat cu o fractură deschisă la mână. Ceilalți jucători și membri ai staff-ului au […]
Tragedie pentru Dinamo! Constantin Covaciu a murit în accidentul din Câmpulung Muscel. Adrian Ropotan, internat cu fractură la mână

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
03 august 2026
03 august 2026