Titlurile zilei

Îl vedeți? El este „șmecherul” din Iași care a crezut că scapă de acuzația de viol după ce a batjocorit o vecină! GALERIE FOTO (Exclusiv)

Publicat: 25 feb. 2022
O femeie care plânge, un individ cu mâinile încătușate la spate și suspectul Paul Iulian Lăbonțu
Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au admis propunerea de arestare preventivă formulată de anchetatori pe numele unui individ suspectat de viol

Un individ a crezut că scapă de acuzația de viol după ce a batjocorit o vecină. Totuși, Paul Iulian Lăbonțu a ajuns după gratii. Astfel, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au admis propunerea de arestare preventivă formulată de anchetatori pe numele individului

Un ieșean de 31 de ani a crezut că scapă de acuzația de viol după ce a batjocorit o vecină, însă Paul Iulian Lăbonțu a ajuns după gratii. Astfel, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au admis propunerea de arestare preventivă formulată de anchetatori pe numele individului.

„Instanța admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Paul Iulian Lăbonțu. În consecinţă, dispune arestarea preventivă a inculpatului Paul Iulian Lăbonțu, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de viol, pentru o perioadă de 30 de zile. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Paul Iulian Lăbonțu”, au precizat judecătorii ieșeni.

În edițiile anterioare, reporterii cotidianului BZI au prezentat un caz similar.

 

„Șmecherul” din Iași a crezut că scapă de acuzația de viol

De remarcat este faptul că decizia Judecătoriei Iași în cazul lui Paul Iulian Lăbonțu nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Anchetatorii spun că ieșeanul a intrat în vizorul lor în urmă cu câteva zile, după ce o femeie de 58 de ani s-a plâns că a fost violată în propria locuință. În edițiile anterioare, reporterii cotidianului BZI au prezentat un caz similar.

„Incidentul a avut loc în noaptea de 21 spre 22 februarie 2022, în jurul orei 23:00, în comuna Țigănași. Pe tot parcursul zilei, inculpatul consumase băuturi alcoolice. Seara, acesta a pătruns în curtea casei persoanei vătămate. Printr-un geam neasigurat, el a intrat în locuință. Persoana vătămată era pe holul locuinței, s-a speriat și a strigat la el să plece din casă. Inculpatul a prins-o pe victimă de mâini și i-a propus să întrețină relații sexuale cu el”, a declarat ieri Dragoș Bordianu, Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Paul Iulian Lăbonțu, săltat în urma incidentului

Oamenii legii au adăugat că lui Paul Iulian Lăbonțu (31 de ani) nu i-a păsat că femeia, care i-ar fi putut fi mamă, nu voia să facă sex cu el.

„Victima a fost imobilizată, iar inculpatul a întreținut un raport sexual normal cu aceasta, împotriva voinței ei. La final, acesta a plecat pe ușă din casa victimei”, a încheiat Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

În urma incidentului, femeia batjocorită a mers la Poliție, unde a depus o plângere, arătând că a fost violată.

După demararea cercetărilor, oamenii legii au ajuns foarte repede la ieșeanul Paul Iulian Lăbonțu. Acesta a fost săltat și dus la audieri. De altfel, spun anchetatorii, individul a recunoscut comiterea faptei, dând vina pe cantitatea de alcool consumată în orele de dinaintea incidentului. Așadar, marți, pe data de 22 februarie 2022, individul a fost reținut pentru 24 de ore. A doua zi, pe 23 februarie 2022, Paul Iulian Lăbonțu a fost dus la sediul Judecătoriei Iași, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Instanța a admis cererea anchetatorilor în ceea ce îl privește pe „șmecherul” din Iași care a crezut că scapă de acuzația de viol după ce a batjocorit o vecină.




Adauga un comentariu