Prima pagină » National » Ilie Bolojan vrea să trimită soldați români în Ucraina?! ” Un sprijin financiar, un sprijin militar”

Ilie Bolojan vrea să trimită soldați români în Ucraina?! ” Un sprijin financiar, un sprijin militar”

28 feb. 2025, 13:55, 3 ,
Redacția BZI în National

Discurs absolut șocant avut de Ilie Bolojan, președintele interimar al României. Acesta anunță că majoritatea parlamentară, PSD-PNL-UDMR și cu sprijinul USR își dorește că România să trimită ajutor militar în Ucraina și să ajute financiar această țară. Termenul de ajutor militar poate face referire la trimiterea de soldați români în Ucraina dar și la trimiterea de echipamente specifice. Ilie Bolojan lasă loc de interpretări, ceea ce nu este deloc normal.

Ceea ce Ilie Bolojan trebuie să înțeleagă este că poporul român nu își dorește acest lucru. Nimeni nu dorește să -și trimită copiii pe frontul din Ucraina! Acești politicieni trebuie să înceteze de urgență să se comporte iresponsabil și să trimită soldați în Ucraina.

Ilie Bolojan vrea să trimită soldați români în Ucraina

Ilie Bolojan se comportă ca un președinte care a fost girat de votul românilor! Nimic mai fals pentru că Bolojan nu a fost votat de români și nu poate reprezenta voința poporului pe această temă. Așadar, președintele interimar al României a fost foarte clar asupa modului în care România va sprijini militar Ucraina. Cu alte cuvinte, nefolosind expresii directe, acesta a susținut că Parlamentul României are o majoritate care dorește să susțină Ucraina atât financiar cât și militar:

” În consultările care au avut loc pe această temă cu partidele politice, avem o unanimitate, toți ne dorim să înceteze războiului, o pace la graniță, dar în afară de abordările diferite există o majoritate parlamentară care susține atât din partea României dar și Europei acordarea unui sprijin pentru Ucraina, un sprijin financiar, un sprijin militar așa cum se va decide cel mai probabil săptămâna viitoare, există o majoritate care susține că un reprezentant al Europei să participe la aceste negocieri și este un lucru bun, deci acestea au fost direcțiile principale legate de războiul din Ucraina.” a declarat Ilie Bolojan, președintele interimar al României.

Declarațiile nu mai au voie de nicio interpretare pentru că sunt clare în ceea ce privește sprijinul militar în contextul păcii în Ucraina. De altfel sunt numeroase voci europene care susțin trimiterea de trupe militare pentru menținerea păcii în țara vecină.

Ilie Bolojan susține și nu susține trimiterea de trupe în Ucraina

Declarațiile lui Ilie Bolojan sunt contradictorii. Declară că vrea să acorde sprijin militar în Ucraina și este sau nu este de acord cu trimiterea de soldați români în țara vecină. Acesta consideră că nu există o susținere Parlamentară în acest sens, dar în termeni reali, se discută despre garanții de securitate

În ceea ce privește cel de-al doilea aspect legat de trupe în Ucraina, aici discuția este prematură pentru că o astfel de discuție pe fond poate avea loc în momentul în care ai o încetare a focului și există un acord de pace pentru că aceste trupe ar putea fi trupe de menținere a păcii, așa cum avem în Bosnia, Kosovo și în alte părți ale lumii și care funcționează sub mandat ONU sau sub alte mandate internaționale. Pentru această discuție, nu a existat nicio discuție pe fond, dar și din poziționarea partidelor a rezultat că această chestiune nu are o susținere parlamentară, dar nu s-a pus această problemă. În termeni reali, eu sper, și mi-aș dori să avem un acord de pace, dar acest acord de pace inevitabil va avea nevoie de niște garanții pentru că altfel nu va fi funcțional. Aceste garanții, foarte probabil vor însemna o concentrare de trupe în această parte sau în țările din Estul Europei sau pe teritoriul Ucrainei. Noi putem fi un hub pentru tranzitarea acestor trupe, am putea asigura prin porturile noastre, prin infrastructura noastră și sigur sunt analize care se pot face. Din punctul meu de vedere cred că ar trebui să analizăm lucrurile la rece și să nu creem îngrijorări inutile și speculații (…)

Ilie Bolojan trebuie să se poziționeze clar împotriva trimiterii României de soldați români în Ucraina. Aceste declarații sunt extrem de controversate pentru că lasă loc de înterpretare, iar țara noastră numai de asta nu are nevoie. Așadar, am fi așteptat de la Bolojan o poziționare fermă împotriva acestei chestiuni sensibile.

Marcel Ciolacu spunea că nu este de acord să trimită soldați români în Ucraina

Într-o intervenție recentă pe rețelele de socializare, Marcel Ciolacu susținea că nu este de acord că România să trimită soldați români în Ucraina. Premierul explica faptul că România trebuie să-și întărească propria securitate și că acest lucru se poate întâmpla doar prin creșterea bugetului destinat Apărării:

”Hai să începem cu un info puternic. Nu sunt de acord cu trimiterea de trupe din România în Ucraina. Acest lucru l-am spus și astăzi (n.red. 26 februarie 2025) la întâlnirea cu Președintele Interimar, atât eu cât și colegii mei.

România trebuie să se consolideze pe teritoriul României. Avem cea mai lungă graniță cu Ucraina, avem securitatea Mării Negre, și nu în ultimul rând, avem grijă și de frații noștri români din Republica Moldova. Sunt de acord cu mărirea cheltuielilor pentru înzestrare, dar cu două condiții:

Foarte multe dintre capabilitățile noi pe care le va cumpăra Ministerul Apărării să fie produse în România de către Industria de Apărare Românească și de asemenea ne mai trebuiesc și investiții din aceleași cheltuieli pentru mobilitare militară. Asta înseamnă investiții tot în infrastructură, poduri, rutier, căi ferate. Normal și cu condiția ca aceste cheltuieli suplimentare pentru înzestrarea Armatei Române să fie excedate în ceea ce privește calculul deficitului. Deci, cu certitudine, România nu va trimite trupe pe teritoriul Ucrainei.” a declarat Marcel Ciolacu

Ilie Bolojan susține că România trebuie să trimită ajutor militar în Ucraina, ceea ce poate însemna livrare de echipamente specifice sau trimiterea de soldați români. Singurul lucru cert este că Ilie Bolojan trebuie să înțeleagă că poporul român nu își dorește să trimită soldați în Ucraina!

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Controverse uriașe în învățământ! După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia!
Criza în educație continuă după o decizie care schimbă structura anului de început la liceu. După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia. În timp ce autoritățile invocă scăderea numărului de absolvenți de gimnaziu și o optimizare a rețelei școlare, profesorii avertizează că vor rămâne fără ore, […]
Controverse uriașe în învățământ! După ce zeci de clase de liceu au fost desființate, unii dintre profesori amenință cu demisia!
Comentarii
  • Sa plece el si cu apropiatii sai penelisti.De cand Bolojan este imputernicit sa trimita pe altii in armata?

  • Porujane, dacă mâine, poimâine, yankeii își retrag forțele de la Kogălniceanu, rămânem cu curul gol!! Nu te mai baza așa mult pe NATO, mai bine ar trebui să introduci serviciul militar obligatoriu, și să pregătești țara, în cazul unui eventual conflict. Nu ne va ajuta nimeni, noi trebuie să ne ajutăm, dar noi ne facem milă de alții, și le dăm armament. E bine așa??

  • cine dreku vrea sa se duca la razboi ? sunteti nebuni la cap

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 martie 2026
09 martie 2026