Cristian Popescu Piedone, președintele Partidului Naționalist Reformarea României, a lansat vineri seară, 25 septembrie, un atac dur pe rețelele sociale la adresa premierului demis Ilie Bolojan, cerându-i retragerea definitivă din viața politică. Liderul PNRR a criticat în termeni extrem de acizi stilul administrativ al fostului șef al Guvernului, acuzându-l de un orgoliu ieșit din comun și de o izolare totală față de viața reală a populației. Discursul lung și tehnic al fostului prim-ministru este prezentat ca o simplă mască folosită pentru a ascunde lipsa de rezultate și devalorizarea veniturilor cetățenilor.
Acuzații de egocentrisme în actul de conducere
Stilul rigid de comunicare de la nivelul fostei conduceri a Executivului a fost demontat punct cu punct de Piedone, care consideră că atitudinea de superioritate a fostului premier ascunde o nemulțumire cronică față de propriul electorat.
„Oameni buni, pe Mesia Ilie îl supără până la boală, populația. Altfel spus, boala lui e populația! Există o suferință aparte a conducătorului convins că are întotdeauna dreptate: aceea de a descoperi că oamenii nu sunt obligați să-i admire demonstrația. Ilie, după ce a stat și s-a admirat o oră în oglindă (de frumos ce e), explică mult. Sacadat, fără legătură cu subiectul, dar bagă multă explicație în speranța că privitorul o să uite până fuge el de la pupitru, că Mesia Ilie i-a băgat mâna-n buzunar până la cot. Că l-a furat! Că i-a furat viitorul lui, dar și al copiilor lui”, a scris pe Facebook Cristian Popescu Piedone.
Teoria guvernamentală și realitatea notei de plată
Prăpastia uriașă dintre discursurile oficiale și portofelele populației reprezintă miezul criticilor exprimate în mesajul public al fostului șef al ANPC. El arată că modelul de management promovat de Ilie Bolojan seamănă mai degrabă cu o dictatură administrativă în care cetățenii de rând sunt pedepsiți pentru eșecul strategiilor implementate de la centru.
„Cu răbdarea profesorului care este sigur că problema nu se află niciodată în lecție, ci întotdeauna în elev. Dacă oamenii nu aplaudă, sigur n-au înțeles. Dacă întreabă, n-au avut răbdare. Dacă se uită în portofel înainte să se uite la discurs, înseamnă că iar au ratat esențialul: că Mesia Ilie a deschis gura să spună ceva! Și aici apare marea nedreptate. El, ca orice (încă) mic dictator, vede o operă. Cetățeanul vede nota de plată. Ce lipsă de viziune, de sensibilitate, aproape! Să construiești atâta teorie, să așezi atâtea explicații una peste alta, iar omul să vină, cu vulgaritatea vieții de zi cu zi, și să întrebe cât îl mai costă încă o explicație! Pentru că la fiecare ieșire în public, Mesia Ilie ne mai fură câțiva ani din viață!”, adaugă președintele PNRR.
Sancțiunea aspră a memoriei colective
Avertismentul final arată că nicio strategie de marketing politic nu poate șterge nemulțumirile profunde acumulate în perioada mandatului. Orgoliul administrativ este indicat drept cauza principală a prăbușirii politice a fostei echipe guvernamentale.
„Ilie, oamenii au un defect vechi: judecă administrația după ceea ce trăiesc. Nu după intenție și sprâncene, nu după solemnitatea explicației și nici după cât de convins este autorul că a avut dreptate. De aia, poate că cea mai grea veste pentru orice Bolojan este că realitatea nu citește comunicatele și nu trăiește în ele! Iar populația, această ființă colectivă atât de greu de disciplinat, mai are un obicei prost: ține minte.
Ține minte cât plătea. Cât îi rămânea. Ce i s-a promis. Ce i s-a explicat. Și, mai ales, ce s-a întâmplat după explicație. Aici orgoliul administrativ începe să sufere. Pentru că tu ai nenorocit o țară din cauză că, trecând peste faptul că n-ai coloană vertebrală deloc, viziune (aici lista e lungă rău) te-ai lăsat pradă păcatului capital: orgoliul!
Tu, Ilie, ești un bolojan foarte orgolios! Pentru că este mult mai comod să consideri că oamenii n-au înțeles, decât să accepți că oamenii au înțeles foarte bine pentru simplul fapt că sunt mult mai deștepți decât tine! Atât de simplu!
Ilie, dacă te supără populația, ai greșit ”meseria”. Prim-ministrul există pentru populație, nu populația pentru prim-ministru. Funcția publică are o cruzime pe care nicio imagine atent construită nu o poate evita: la sfârșit, nu tu stabilești dacă ai făcut bine. Oamenii o fac. Prin viața lor. Prin alegerile lor viitoare!
Iar uneori, pentru un conducător îndrăgostit de propria-i imagine, cea mai dureroasă clipă nu este aceea în care populația nu-l înțelege. Este aceea în care începe să-l înțeleagă prea bine. Ilie, du-te de unde ai venit și rămâi acolo! Și ia-ți și adepții cu tine!”, a conchis liderul politic.
scarbos personaj, el probabil era mort de beat cand a fost inregistrat dandu-se in primire ce jigodie si sarpe de om este. acum vine sa dea sfaturi. serpi si jigodii de peste tot v-a venit ceasul, veti fi decpnspirati si lasati fara putere putori ordinare ce sunteti. a inceput!!!