Aceasta este imaginea incontestabilă a corupției din Iași: Cristina Bălan, „Regina” de la Palatul Roznovanu și directoarea Fondului Locativ din Primăria Iași, și-a finalizat casa de la poalele Copoului. Muncitorii lucrează de zor la ultimele detalii. Deși dovezile privind faptul că imobilul a fost construit ilegal sunt incontestabile și au fost prezentate de cotidianul BZI, instituțiile de control care ar fi trebuit să pună capăt ilegalității au făcut, de fapt, scut în jurul Cristinei Bălan.
Primarul Mihai Chirica, șeful Poliției Locale, Liviu Zanfirescu, inclusiv inspectorul-șef de la Inspectoratul Județean de Construcții Iași, Georgel Adrian Morariu, cunosc situația, dar nu au luat nicio măsură. Pentru a evita să elaboreze un Plan Urbanistic Zonal, Bălan a primit autorizație de construire pentru reabilitarea acoperișului unei clădiri existente pe teren. În realitate, în mod ilegal, nu a respectat autorizația de construire: a demolat întreaga casă și a construit alta nouă. Toate acestea au fost făcute sub ochii instituțiilor care au protejat-o până „în pânzele albe”.
Aceasta este imaginea incontestabilă a corupției din Iași! Instituțiile au făcut scut în jurul Cristinei Bălan, „Regina” de la Palatul Roznovanu
Deși cotidianul BZI a arătat, cu imagini și documente concludente, că șantierul de pe strada Manolescu numărul 2 este unul ilegal, nicio instituție de control nu a oprit lucrările. Atât primarul Mihai Chirica – șeful Cristinei Bălan –, cât și șeful Poliției Locale, Liviu Zanfirescu, inclusiv inspectorul-șef de la Inspectoratul Județean de Construcții Iași, Georgel Adrian Morariu, știu că directoarea Fondului Locativ nu a respectat autorizația de construire. Însă, cu toate acestea, nimeni nu a luat atitudine să stopeze ilegalitatea.
Reporterii BZI s-au deplasat, pe data de 14 octombrie 2026, la locație, iar imaginile surprinse de la fața locului arată cât de corupte pot fi instituțiile statului din Iași! Muncitorii se aflau pe șantier și lucrau la ultimele detalii. Casa construită pe numele părinților Cristinei Bălan a fost finalizată. Acoperișul a fost montat, tâmplăria, la fel. Casa a fost dată inclusiv cu tencuială decorativă, iar acum se lucrează la grădină.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2026/10/casa-cristina-balan-3.jpg)
Inspectoratul de Stat în Construcții este subdimensionat, nu are personal suficient pentru a putea face verificări, iar reprezentanții Poliției Locale susțin că nu au competențe pentru a verifica fazele lucrării. Cu toate acestea, au constatat că autorizația de construire a fost eliberată pentru „Consolidare, reabilitare, modificare acoperiș locuință personală și împrejmuire teren proprietate”, iar casa a fost rasă de pe fața pământului și reconstruită.
Dar se pare că legea este respectată de instituție doar atunci când se vrea și când nu este vorba despre Cristina Bălan, funcționara de lux a primăriei, care are venituri de aproximativ 6.000 de euro lunar. Știm foarte bine că agenții din cadrul Poliției Locale, conduse de Liviu Zanfirescu, dau amenzi. Aceștia sesizează inclusiv Secția 2 de Poliție în cazul unor șantiere ilegale, în cazul nerespectării autorizației de construire sau în cazul unor construcții ilegale. Însă, când vine vorba despre Cristina Bălan, Poliția Locală și directorul Liviu Zanfirescu au uitat de lege.
Legea este pentru unii „mumă”, iar pentru alții, „ciumă”
În acest sens, ne întrebăm care sunt motivele pentru care șeful Poliției Locale Iași, Liviu Zanfirescu, nu a vrut să aplice legea și de ce nu a solicitat sistarea lucrărilor de pe șantierul din strada Manolescu numărul 2? De ce, oare, acesta o acoperă și a acoperit-o pe Cristina Bălan? De ce Poliția Locală nu a sesizat, în acest caz, Secția 2 de Poliție?
Amintim șefului Poliției Locale Iași, Liviu Zanfirescu, că, în momentul în care Hanul Trei Sarmale a fost demolat abuziv, fără a deține autorizație de demolare, proprietarul a fost amendat de agenții Poliției Locale pentru „nerespectarea autorizației de construire”. În acel caz, Poliția Locală s-a autosesizat cu o rapiditate fulgerătoare. Însă, în cazul Cristinei Bălan, ne întrebăm: de ce aceeași Poliție Locală, condusă tot de Liviu Zanfirescu, nu s-a sesizat? Se pare că la Cristina Bălan se termină și legile, și competențele. Aceasta poate, fără nicio reținere, să radă o casă de pe fața pământului, deși are autorizație pentru „Lucrări de consolidare, reabilitare și modificare acoperiș locuință personală și împrejmuire teren proprietate”, și nimeni să nu îi facă nimic. Însă și mai grav este că nu doar nerespectarea autorizației este o chestiune ilegală de pe șantierul de la poalele Copoului.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2026/10/Liviu-Zanfirescu-.jpeg)
„În urma verificărilor efectuate la data de 18.09.2025, în conformitate cu prevederile Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, imobilul situat în municipiul Iași, strada Manolescu nr. 2, s-a constatat faptul că, pe amplasament, se executau lucrări în baza Autorizației de construire nr. 363 din 03.09.2025, eliberată de Primăria Municipiului Iași, având ca obiect lucrări de consolidare, reabilitare, modificare acoperiș locuință personală și împrejmuire teren proprietate, aflată în perioada de valabilitate, stadiul fizic al lucrărilor fiind reprezentat de realizarea infrastructurii și a plăcii-suport a pardoselii de la cota ± 0,00. Lucrătorii din cadrul Serviciului Control Urbanism – Afișaj Stradal – nu au atribuții și competențe pentru verificarea lucrărilor, care au devenit ascunse și pe faze de lucrări, în conformitate cu prevederile legale în domeniul calității construcțiilor, în toate etapele și componentele sistemului calității în construcții”, au transmis reprezentanții Poliției Locale atunci când reporterii BZI au sesizat ilegalitatea.
Anunțul de începere a lucrărilor de pe șantierul ilegal al părinților Cristinei Bălan a fost făcut pe data de 10 septembrie 2025, după dezvăluirile reporterilor BZI
Mai mult, părinții Cristinei Bălan nu au anunțat Inspectoratul de Stat în Construcții despre începerea lucrărilor decât abia după dezvăluirile reporterilor BZI pe data de 10 septembrie 2025, fapt confirmat de Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC).
„În baza de date a instituției noastre, pentru adresa menționată mai sus (n.r. – strada Manolescu numărul 2), se regăsește anunțul privind începerea lucrărilor de construire «Lucrări de consolidare, reabilitare și modificare acoperiș locuință personală și împrejmuire teren proprietate», anunț înregistrat cu data de 10 septembrie 2025 (n.r. – ziua în care reporterii BZI au fost pe șantierul de pe strada Manolescu)”, au transmis reprezentanții ISC, după ce reporterii BZI au sesizat problemele.
Însă nici măcar de pe data de 10 septembrie 2025 până în prezent ISC nu a luat nicio măsură, mai ales din cauza faptului că autorizația de construire nu a fost respectată. Deci, și această instituție a făcut scut în jurul Cristinei Bălan.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2026/10/Morariu-Adrian-scaled.jpg)
Georgel Adrian Morariu – inspector-șef ISC Iași
Punctăm faptul că BZI a sesizat public, prin mai multe articole, ilegalitățile privind construirea casei părinților Cristinei Bălan, directoarea din cadrul primăriei! Mai mult, cotidianul BZI a trimis și sesizări oficiale după ce s-a constatat clar faptul că nicio instituție nu s-a autosesizat. Acestea au fost trimise către ISC, Poliția Locală, Comisia de Monumente, inclusiv către primarul Mihai Chirica. Cu toate acestea, nu a fost aplicată nicio amendă, iar lucrările nu au fost sistate. Din contră, imobilul a fost finalizat. Mai mult, niciun angajat al vreuneia dintre instituțiile mai sus menționate nu a analizat sesizările transmise și nici nu a controlat șantierul ilegal de la poalele Copoului.
Șantierul de pe strada Manolescu numărul 2 – un lung șir de ilegalități făcute sub ochii autorităților
Trebuie amintit că părinții Cristinei Bălan au depus o cerere pentru emiterea autorizației de construire, pe data de 9 mai 2025, pentru „Lucrări de consolidare, reabilitare și modificare acoperiș locuință personală și împrejmuire teren proprietate”.
Primăria Municipiului Iași, instituție unde Cristina Bălan este directoare, a emis autorizația de construire pentru lucrările de consolidare, reabilitare, de modificare a acoperișului și împrejmuire teren proprietate pe data de 03.09.2025. Însă, de mai multă vreme, la intersecția străzilor Toma Cozma cu Manolescu, se desfășoară lucrări de amploare într-o curte îngrădită cu gard înalt și plasă pentru a nu se vedea ce se întâmplă în interior.
De ce nu trebuie să vadă nimeni ce se întâmplă pe șantier? În primul rând, pentru că lucrările au fost începute înainte de emiterea autorizației de construire. Iar în al doilea rând, pentru a evita elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal și pentru a sări pașii legali pe care „muritorii de rând” sunt obligați să îi parcurgă. Casa de pe teren a fost rasă de pe fața pământului în mod ilegal.
Pe șantierul părinților Cristinei Bălan, la data de 10 septembrie 2025, nu exista niciun panou de informare. Ulterior, după ce reporterii au întrebat unde se află panoul, acesta a apărut, din senin, a doua zi, pe data de 11 septembrie 2025, modificat. Însă, pentru a nu mai ridica suspiciuni cu privire la veridicitatea informațiilor de pe panoul de informare, pe data de 4 noiembrie 2025 panoul era schimbat din nou. Datele ascunse inițial sub bandă neagră nu mai apar, iar cele scrise cu markerul, acum, sunt tipărite.
Deci, dragi ieșeni, puteți construi oriunde, oricând, pentru că nimeni nu vă poate face nimic. În acest sens, șantierul ilegal al părinților Cristinei Bălan, de la poalele Copoului, este dovada clară că, în municipiul Iași, se poate construi ilegal, fără respectarea autorizației de construire.
Astfel, aceasta este imaginea incontestabilă a corupției din Iași. „Regina” de la Palatul Roznovanu și directoarea Fondului Locativ din Primăria Iași, Cristina Bălan, și-a finalizat casa de la poalele Copoului.
Da cu muncitorii și utilajele de la Citadin care lucrau pe moșia lu madama ce se mai aude? Gigolouul Ionescu a mai dat cu subsemnatul pe undeva? Chirica știe toate manevrele și închide ochii să le înlesnească mânăriile.
Acest oraș e capturat la propriu. Mihai Chirica e înconjurat de oameni care au pierdut contactul cu realitatea, e un experiment social ajuns la faliment. Iașul în întregime este victima unui regim de tip ceaușist și mafiot.
”Regina” le știe combinațiile și îi are la mână, sunt pătați cu toții.
Serviciului Control Urbanism – Afișaj Stradal este degeaba. Ce sa vezi? Sef este un politist pensionar. Fraierii platesc, adica iesenii prin impozite.
Trebuie sa stiti ca la alegerile trecute au venit la vot putin peste 30% din cetateni. CHIRICA a fost votat cu 11,22% din persoanele cu drept de vot. Practic a fost ales de panseluțari, de persoanele din primarie si institutiile ei, haita abonata la banul public și cam atit.
Trebuie sa inteleaga toata lumea, Chirica, are grija doar de cei 12-15% din cei care vine la vot : asistatii sociali (ajutoare, nu-i cheama sa-si faca zilelel de lucru etc) , pensionarii cu venituri mici (libere cu nemiluita la transport in comun si nejustificat pentru multe dintre trasee pe are nu le utilizeaza niciodata, tot felul de chermeze pe banii primariei etc), imbuibatii din institutiile si firmele primariei care sint haita lui de vot si vor muri si tot il vor vota.
Faceti singuri calculul cit angajati are Ecopiata, Citadin, Salubris, CTP, Servicii publice, primaria, muzeul x si y si veti vedea ca oamenii normali nu conteaza. CTP are 1246 de angajati, SALUBRIS are 681, CITADIN : 294, SERVICII PUBLICE : 562. Nu uitati familiile lor, in medie 3 persoane. Mai adaugati sutele de angajati din Politia LOCALA si institutiile primariei, familiile lor si miile de asistati sociali care primesc bani pentru ca nu au unde munci si care nu fac nimic. La atitea resurse, trebuia sa lingem mac prin oras.
Vorbind la un post local tv, CHIRICA spunea cu mindrie ca primaria si institutiile din jurul ei (institutii publice + firmele cu actionar majoritar CL) totalizeaza peste 5000 de angajati. Era foarte bucuros cind vorbea de ei. Este un numar urias si multi inutili pentru administratie, dar utili la votare. Aici e cheia blocarii si frinarii acestui oras. Din aceasta cauza nu se face nici digitalizare. Inmultiti 5000de angajati cu 3 (media membrilor din familiile lor). Iata votantii lui Chirica.
Vedem zilnic nivelul administratiei lui CHIRICA : vatmani care schimba macazul cu ranga, camioane din care cind a fost zapada s-a aruncat cu lopata sare (care in final vedem ca distruge astfaltul) si…. in loc de utilaje de deszapezire in iarna, am vazut buldoexcavatoare, camioane etc care sint utilaje pentru constructii nu pentru strins zapada. E plin youtube-ul de tehnologii pt sec. XXI si in Iasi deszapezim cu utilaje pentru sapat santuri inchiriate pe bani frumosi de la haitele asociate primariei. Asta, in secolul 21, anul 2026 intr-un oras cu pretentii de oras intelectual, regal, universitar, cu cercetare si alte mofturi si pretentii.
Ati vazut in ultimul an vreun intelectual sau vreo figura importanta a orasului care sa le dea peste bot acestor derbedei ? Nu niciunul pentru ca toti stau in birlog, minjiti de salarii babane si privilegii. Ti-e greata de atita mediocritate, indiferenta si ticalosie din partea primarului si a haitei lui. Sintem acolo unde trebuie sa fim cu astfel de conducatori. Un lucru este sigur. Pina cind cei care gindesc, cei care au initiativa ori cei care au realizat ceva important in viata prin fortele lor nu ies la vot, nimic nu se va schimba. Pe CHIRICA nu-l intereseaza decit sa intretina bazinul lui de vot care nu are pretentii de normalitate ca ceilalti ori ii controleaza pentru ca depind de el. Tot festivismului lui gretos pe la manifestarile la care participa, pozele pe Facebook si pe unde spune vorbe goale completeaza acest fapt. E trist dar asta-i realitatea.
Avem ce avem pentru ca oamenii cumsecade si cu ceva minte au dubii sau nu vor sa mearga la vot. Chirica jubileaza si ride in nas tuturor !
Chirica le preda tuturor o lectie despre cum se face politica
daca asta este marea faradelege din urbanism, atunci stam bine.
Corect!
Mare corupție este în universitățile iasului. Achiziții trucate, Angajări trucate, promovări trucate. Notații aranjate. Învățământ superior cu personaje imorale.
Banii a s la
Anda Ciocanta ! Judecătoarea milionara in euro !