Prima pagină » Titlurile zilei » Imagini de groază, surprinse într-un cabinet medical din Iași. Pacienții sunt „dependenți” de umbrele: „Pe ei îi interesează numai banii” – FOTO

Imagini de groază, surprinse într-un cabinet medical din Iași. Pacienții sunt „dependenți” de umbrele: „Pe ei îi interesează numai banii” – FOTO

26 ian. 2024, 02:00, 6 ,
Cristina Doroftei în Titlurile zilei

Policlinica Orășenească „Dr. Scântee Titus”, din Târgu Frumos, parcă este desprinsă dintr-un film de groază. Pacienții trebuie să-și ia umbrelă, dacă au nevoie de consultații, pentru că apa care s-a infiltrat prin acoperiș a făcut din etajul doi o piscină

Cu toate acestea, întrebarea este cine are de gând să repare acoperișul. Mai mulți medici de familie au cumpărat cabinete, însă atunci când vine vorba despre reparațiile de întreținere, refuză să plătească contravaloarea lucrărilor. Mai mult, medicii spun că primăria trebuie să repare, deși spațiul este al lor.

Pacienții trebuie să stea cu umbrela cât așteaptă să intre la consultații

În Policilinica Orășenească din Târgu Frumos sunt 30 de cabinete unde profesează atât medici de familie, cât și medici specialiști. Dr. Ali Ghneim, medic chirurg, își desfășoară activitatea în trei cabinete, care se află la parter și etajul întâi. Cu toate acestea, medicul chirurg este foarte revoltat de comportamentul colegilor săi, fiind singurul care plătește pentru reparații și alte servicii.

Acesta afirmă faptul că nu a mai văzut medici de familie mai zgârciți și, din partea lui, acoperișul poate să cadă, pentru că nu are de gând să-l repare singur.

„Primăria nu mai are nimic, holurile sunt ale lor (n.r. – medici), totul este vândut pe nimic. Eu am tras și am încercat să fac treabă bună de când am venit aici, au simțit ei acum că le cade tavanul în cap. Ei nu vor să facă nimic. Eu sunt localnic aici, mai verific, mai încui eu. Ceva nu e în regulă cu ei. Nu repară nimeni, lasă să curgă apa peste ei”, subliniază dr. Ali Ghneim, medic la Policlinica Orășenească Dr. Scântee Titus”, din Târgu Frumos.

Cei care au cel mai mult de suferit sunt pacienții care vin pentru consultații la policlinica orășenească, aflată într-o stare deplorabilă.

„Primăria nu are treaba, ci medicii de familie și cei specialiști, care își desfășoară activitatea aici. În urmă cu doi ani, s-au pus bani pentru reparațiile acoperișului, acesta nu a fost reparat cum trebuie, eu am dat 1.000 de lei, atunci, pentru reparații. Au făcut lucrarea aiurea, totul a fost degeaba.

Eu nu am treabă cu etajul doi, aici nu este niciun administrator, sunt doctori de familie în general, câștigă banii grămadă, însă când cer bani să facem curat, câte 20 de lei pe lună, să avem și noi o femeie de serviciu, să punem și om de pază, n-au bani niciodată. Eu împreună cu Consiliul Local am făcut băi pentru pacienți, ei nu dau niciun ban pentru curățenie. Mai mult decât atât, intră și iese cine vrea de aici, câteodată mai văd oameni care-și fac nevoile aici, pe hol, pentru că au cum să intre, este nevoie de un paznic.

Eu am trei cabinete aici și încă unul pentru care caut medic, le-am zis să angajez eu o femeie de serviciu care să stea aici toată ziua, însă preferă să își aducă pe cineva care să facă curat doar la el în cabinet, dar nu-i mai interesează de băi, de hol, de tot ce mai este nevoie aici. Nu ai cu cine să discuți”, transmite dr. Ali Ghneim.

Medicii de familie vin cu hârtia igienică de acasă

Deși a făcut apel la colegii săi, de mai multe ori, pentru reparația acoperișului, pentru ceea ce înseamnă angajarea unei femei de serviciu sau al unui agent de securitate, nimeni nu a vrut să-l ajute. Medicii de familie au motivat că nu au bani.

„Fiecare trebuie să facă câte ceva, sunt așa de zgârciți medicii de familie, să ferească Dumnezeu, eu n-am mai văzut așa ceva. Sunt 12 medici de familie, plus medicii specialiști, sunt aproximativ 30 de cabinete aici și, dacă ar da fiecare câte 50 de lei pe lună, am reuși să facem ceva. Să facă ei acoperișul din banii pe care-i câștigă, nu primăria, ei să facă.

Au 5.000 de lei pe lună și, dacă ceri 10 lei, să cumpărăm hârtie igienică la baie, nu au de unde. Vine fiecare cu hârtie în mână, nu se poate așa ceva. Jalnică treaba. Există pacienți care vin și fac examenul pentru analize de laborator, își fac nevoile pe jos și pun în pahar. Cine să curețe? N-ai cu cine să stai de vorbă, doctorul Dan Chifu a fost cel care a strâns banii și a adus o firmă care să facă acoperișul El a ieșit la pensie, și eu nu știu ce firmă a adus”, adaugă dr. Ali Ghneim.

Policlinica Orășenească din Târgu Frumos, îngropată în zgârcenia medicilor de familie și a celor specialiști

Dr. Constantin Jalbă, medic specialist pneumolog la Policlinica Orășenească, cel care își desfășoară activitatea la etajul doi al clădirii, a afirmat faptul că el și-a cumpărat cabinetul și că trebuie să se ocupe doar de locul unde primește pacienții.

„Ar trebui primăria să se ocupe de acoperiș, și pentru femeia de serviciu de ce să pun eu bani. N-am de ce să pun eu bani, tot ce ține de casa scării și de toaleta pentru pacienți să fie întreținute de către primărie. Așa și-au luat angajamentul. Eu am cumpărat aici cabinetul și de el mă ocup, primăria și-a luat angajamentul de a face acoperișul. El mi-a spus că îmi dă garanția că va angaja femeie de serviciu pentru băile destinate pacienților, ceea ce nu s-a întâmplat”, a declarat dr. Constantin Jalbă, medic specialist pneumolog.

În timp ce medicii de familie au cerut mai mult timp, pentru că le este greu să se organizeze, pe de altă parte, nu vor să contribuie cu nimic.

„Noi am mai pus odată bani să se facă acoperișul respectiv, însă calitatea lucrărilor a fost una proastă, în puțin timp s-a stricat din nou, acolo nu este ca un acoperiș normal, este și în pantă, imediat au apărut infiltrațiile. Noi suntem mai multe femei acolo, lăsați-ne să ne organizăm și poate vom rezolva ceva, este mai greu pentru că, dacă din toți câți suntem, unul nu este de acord, este mai greu să ne organizăm. Nici medicii de familie nu stau foarte bine cu banii”, adaugă dr. Maria-Carmen Benchea, medic de familie.

Primarul orașului Târgu Frumos este la fel de revoltat, acestuia nu i se pare normal faptul că medicii de familie refuză orice propunere.

„Acolo este un loc privat, toată policlinica este a medicilor de familie care și-au cumpărat cabinet acolo. Nu este a primăriei, am avut chiar și o discuție cu ei, le-am spus că facem un proiect, să deschidem un cont, să depună banii și orice este necesar, de la reparații până la femeia de serviciu, să fie plătiți din banii respectivi. Ba chiar mai mult decât atât, primăria a mai făcut investiții acolo și nu a mai dat nimeni niciun ban. Nu sunt de acord nici măcar să plătească o femeie de serviciu care să facă curat în toată policlinica. Tot primăria trimite o femeie de serviciu care să facă ordine acolo.

Nu se poate ca cineva să le ridice picioarele și să măture acolo. Nu este corect ca ei să-și desfășoare activitatea acolo și să aștepte să vină cineva să le facă reparații, în condițiile în care ei nu dau niciun ban. Până acum câțiva ani, nu era nici măcar toaletă, primăria a făcut două grupuri sanitare pentru pacienți și le întreținem noi, pe ei îi interesează numai banii”, a subliniat Ionel Vatamanu, primatul orașului, în legătură cu Policlinica Orășenească „Dr. Scântee Titus”, din Târgu Frumos.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington, după ce a fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump. După ce președintele american Donald Trump l-a numit „prim-ministrul României” pe Nicușor Dan, șeful statului a fost umilit încă o dată la Consiliul […]
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO
Comentarii
  • Primaria locala ce face, de ce nu se implica ? Cladirea trebuie inchisa, refacuta si ulterior de functionat dupa reguli bine stabilite.

  • Nu-i treaba medicilor să repare acoperișuri. Clădirea este de utilitate publică, instituțiile de resort (ISU, DSP, Poliție Locală) ar trebui să facă somații pentru condiții corespunzătoare, chiar să o închidă.

  • Asta este doar o radiografie a sistemului , a statului esuat in general !
    Umbrelele reprezinta actiunea de protectie in particular intreprinsa personal de fiecare individ in parte pentru el insusi !, Nu mai asteptati protectia si ingrijorarea statului , sistemului fata de individ caci in realitate ea nu exista !, fiecare pentru el cum se organizeaza , cum se protejeaza , cum isi asterne asa doarme

  • Cunosc eu cel putin 3 medici familie( 2 doamne si un domn cu mustata) care fac naveta din Iasi la Tg frumos, de cel putin 10 ani ii stiu! Sant niste zgarciti doamne fereste ..biletul era 10 lei si ei dadeau 5 lei ca sant,, navetisti” , apoi tot drumul discutau( discuta si acum ) ;-” Vai tu Maria , nesimntiti ăștia de la CAS, nu mi -au decontat decat 20 000 lei luna asta , ” !!! Da domn doctor , nici mie doar 30000 mi-u decontat!! …!!! Si multe altele ! La autogara vin in ultimul moment doar cu taxiul , iar la Tg Frumos merg cu 5 lei! Daca cu asemenea venituri nu sant in stare sa-și ia hartie igienica pt pacientii lor , sa-si faca curat pe proprietatea lor , asta spune totul despre lacomia si caracterul lor ! Si apropo sant de mult pensionabili , dar nu se lasa , se tin de post , nu lasa loc unuia tanar fereasca sfantul! Crapă iei tot! Acum 5 ani , tot un ,, stimabil” doctor , tot navetist la Tg Frumos ( avea aproape 80 de ani) , s-a tinut de ,, serviciu” pana a murit in microbuz ! Il intrebam : dl doctor dar de ce nu va odihniti stati la pensie etc( de abia mergea) si spunea ; – ” mă plictisesc acasă „! Un sistem infect , plin de oameni lacomi,avizi dupa bani, restul nu conteaza! Asa e in toate domeniile ! Profesori la fel de corupti! O dna profa de info avea la pregatire zilnic cate 2-3 serii a cate 4-5 elevi ! Inclusiv de la clasa la care preda! Socotiti si dvs! ..× 100 lei elev / ședință!!! La stat nu dau 1 leu! Daca si ar face treaba in timpul orelor de curs n ar fi nevoie de pregatire , nu ?!? Santem o nație pierdută! S-a creat un sistem putred, infect in toate domeniile , ma refer in cel bugetar , încât nu se mai vede nici o cale de iesire! De administratia publica nu mai spun!

  • Suntem o tara pierduta, condusa de lichele. Targu Frumos este cel mai strigator exeplu negativ din judetul IASI. Singurul care ne mai poate salva este George Simion.

  • Subscriu in totalitate ceea ce spuneti! Merg si eu destul de des spre Tg. Frumos si intr-adevar cam asa este cu acesti zisi doctorasi care pe deasupra asteapta pana si ultimul leut de la pacienti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
03 martie 2026
03 martie 2026