Prima pagină » Coronavirus » În China au început primele testări ale unui vaccin împotriva coronavirus
În China au început primele testări ale unui vaccin împotriva coronavirus

În China au început primele testări ale unui vaccin împotriva coronavirus

23 mart. 2020, 14:14,
în Coronavirus

China face un prim pas pentru eradicarea coronavirusului. Până în acest moment sunt deja 108 voluntari care au fost testați cu primele injecții.

China este prima țară care face oficial testările unui vaccin pe oameni, potrivit Agerpres.

Vineri, un număr de 108 voluntari, care au fost împărțiți în trei grupuri, au fost primii oameni testați, potrivit Global Timies. Persoanele au vârste cuprinse între 18 și 60 de ani și cu toții sunt originari din orașul Wuhan, locul unde a luat naștere Covid-19.

O sursă implicată în aceste teste a confirmat duminică pentru AFP că au început experimentele. A dorit însă să își păstreze anonimatul.

Voluntarii chinezi care au fost vaccinați vor fi monitorizați pe o perioadă de șase luni. Nu există niciun tratament dovedit care să înfrângă coronavirusul până în acest moment. Covid-19 a ucis peste 14.000 de oameni în întreaga lume.

Autoritățile sanitare din China au dat undă verde pentru efectuarea unor teste pe oameni la 17 martie.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO PSD suspendă negocierile cu Adrian Veștea după decizia PNL. Formarea noului Guvern intră într-o etapă incertă
PSD a suspendat negocierile programate cu Adrian Veștea după ce PNL i-a cerut premierului desemnat să își depună mandatul. Negocierile pentru formarea noului Guvern sunt blocate, iar șansele unei majorități parlamentare sunt puse sub semnul întrebării. Scena politică traversează un nou episod tensionat după ce Partidul Social Democrat a decis să suspende pentru moment discuțiile […]
PSD suspendă negocierile cu Adrian Veștea după decizia PNL. Formarea noului Guvern intră într-o etapă incertă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
16 iunie 2026
16 iunie 2026